TRADUCERE

Editorial

Noi NU vrem să plecăm!

În ultimele zile am asistat cu toţii la o tragedie care a întristat un întreg popor. Am văzut cum într-un spital important din Romania s-au stins cinci suflete, iar alte şase se găsesc la pragul dintre viaţă şi moarte. Pot spune ca m-a întristat profund acest lucru şi asta deoarece locul care ar fi trebuit sa dea viaţă, a fost un adevarat crematoriu care a curmat viaţa acestor suflete, care nici măcar nu au apucat să-şi cunoască părinţii. Sunt întristat şi pentru că în massmedia există o tendinţă de a arunca vina asupra celor care lucrează în sistemul sanitar şi asta deoarece acest lucru produce rating. Poate că ar trebui să ne întrebăm cu toţii cum de este posibil să se ajungă la aşa ceva? Mai mult decât atât am vazut cum procurorul Iacob a luat o măsură stupidă, aceea de-a o aresta pe asistenta medicală Cîrstea Florentina. Stau şi mă întreb chiar reprezintă aceasta persoana un pericol public? Oare chiar nu mai eram noi în siguranţă dacă această asistentă ar fi fost în libertate? Sunt numeroşi infractori care stau liniştiţi printre noi, care cu siguranţă ar trebui să stea după gratii, însă acest lucru nu se întamplă. Acest tip stupid de a lua măsuri reprezintă imaginea fidelă a unei guvernări la fel de stupide. Ştiu că nu există pădure fără uscături, ştiu că există oameni în sistemul sanitar care merită să plătească pentru ceea ce fac, dar oare în situaţia aceasta chiar era necesară arestarea asistentei, oare chiar este ea vinovată? O spun cu toată convingerea că NU! Dar oare nu ar trebui să ne gândim puţin şi la faptul că în sistemul sanitar există o lipsă acută de cadre medicale, asistente medicale şi medici. Când tu ca medic sau asistentă trebuie să te ocupi de un număr triplu (sau chiar mai mult) de pacienţi faţă de normal atunci oricând se poate întâmpla o tragedie. Pentru că, să recunoaştem, noi ca persoane încă nu am reuşit să ne aflăm în două locuri diferite în acelaşi timp! Cum putea această asistentă să fie atât în secţia de prematuri şi în acelaşi timp să asiste la o naştere. Poate că totuşi a avut o „vină” această asistentă, a avut  „vina” de a fi OM, pentru că s-a dus să ajute colegii care aveau o urgenţă medicală, care necesită prezenţa unor cadre medicale suplimentare. Sau poate că era mai bine să rămână în salon, să nu raspundă la solicitarea unui cadru medical, pentru că astfel poate ar fi fost o tragedie mai mică. Pentru guvernanţi nu are nicio importanţă cum poţi tu ca om să răspunzi solicitării unui cadru superior ierarhic şi în acelaşi timp să asiguri locul tău de muncă, care oricum este în deficit de cadre medicale. Astfel de evenimente tragice se întamplă în România, pentru că sistemul de sănătatea a reprezentat, pentru toate partidele aflate la putere într-o perioadă sau alta, un element fără importanţă. De ce să avem un sistem de sănătate care să asigure servicii sanitare de calitate, iar oamenii să fie mulţumiţi de aceste servicii, când putem avem un sistem pus la pământ, sunt sigur cu bună ştiinţă, care să permită manipularea noastră, a tuturor. Pentru că atunci când noi, ca şi popor, suntem bolnavi fizic şi psihic, cei care vor să ne îngenunchieze au lupta aproape căştigată. Ar trebui poate să ne întrebăm unde se duc banii noştrii de pe asigurările de sănătate, pentru că un simplu calcul ne arată că este vorba de bani mulţi, foarte mulţi, iar spitalele nu au materiale sanitare, nu au medicamente, iar cadrele medicale sunt plătite cu salarii penibile. Pot să-i înteleg pe cei care pleacă, pentru că niciodată nu pleci dintr-un loc dacă acel loc este prietenos, dacă acolo ai asigurat minimul de care ai nevoie pentru o viaţă decentă. Nu! Pleci doar atunci când simţi că toate sunt împotriva ta, pleci atunci când ţi-a murit şi speranţa, şi din păcate sunt din ce în ce mai mulţi oameni la care speranţa a murit demult. Şi atunci vin unii care ne spun că ar fi bine să plecăm din ţară, pentru că ţara nu poate să facă nimic pentru noi. Dar noi NU VREM SA PLECĂM, vrem să construim în această ţară, vrem să fim respectaţi şi apreciaţi aici, pentru că aici avem familii, aici avem prietenii, aici vrem să trăim!

 

(medic Cristian SUCIU, Șef Lucrari Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara)

Citeste mai mult

parteneri media

Radio GOLD FM

PLAY!  »  Gold FM Romania live in flash player sau media player. Turn off pop-up blocker.

geoclock


counter

geomap


Statistici site


Curs Valutar

inchide

Ori găsim un drum, ori facem unul! Fie chiar si aruncand in aer, cu Exploziv, mafia care a ingenuncheat Romania! Va alaturati noua si mergem impreuna spre Lumina, sau ramaneti in intunericul in care v-au aruncat timp de douazeci de ani. Romani, ALEGEREA este a VOASTRA, nu a LOR!

Despre Noi
Noi NU vrem să plecăm!

Thursday, 20 May 2010 01:00    |    Articol scris de medic Cristian SUCIU, Șef Lucrari Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara
PDF Print E-mail
( 807 Voturi )
Rata userului: / 807
SlabBun 


În ultimele zile am asistat cu toţii la o tragedie care a întristat un întreg popor. Am văzut cum într-un spital important din Romania s-au stins cinci suflete, iar alte şase se găsesc la pragul dintre viaţă şi moarte. Pot spune ca m-a întristat profund acest lucru şi asta deoarece locul care ar fi trebuit sa dea viaţă, a fost un adevarat crematoriu care a curmat viaţa acestor suflete, care nici măcar nu au apucat să-şi cunoască părinţii. Sunt întristat şi pentru că în massmedia există o tendinţă de a arunca vina asupra celor care lucrează în sistemul sanitar şi asta deoarece acest lucru produce rating. Poate că ar trebui să ne întrebăm cu toţii cum de este posibil să se ajungă la aşa ceva? Mai mult decât atât am vazut cum procurorul Iacob a luat o măsură stupidă, aceea de-a o aresta pe asistenta medicală Cîrstea Florentina. Stau şi mă întreb chiar reprezintă aceasta persoana un pericol public? Oare chiar nu mai eram noi în siguranţă dacă această asistentă ar fi fost în libertate? Sunt numeroşi infractori care stau liniştiţi printre noi, care cu siguranţă ar trebui să stea după gratii, însă acest lucru nu se întamplă. Acest tip stupid de a lua măsuri reprezintă imaginea fidelă a unei guvernări la fel de stupide. Ştiu că nu există pădure fără uscături, ştiu că există oameni în sistemul sanitar care merită să plătească pentru ceea ce fac, dar oare în situaţia aceasta chiar era necesară arestarea asistentei, oare chiar este ea vinovată? O spun cu toată convingerea că NU! Dar oare nu ar trebui să ne gândim puţin şi la faptul că în sistemul sanitar există o lipsă acută de cadre medicale, asistente medicale şi medici. Când tu ca medic sau asistentă trebuie să te ocupi de un număr triplu (sau chiar mai mult) de pacienţi faţă de normal atunci oricând se poate întâmpla o tragedie. Pentru că, să recunoaştem, noi ca persoane încă nu am reuşit să ne aflăm în două locuri diferite în acelaşi timp! Cum putea această asistentă să fie atât în secţia de prematuri şi în acelaşi timp să asiste la o naştere. Poate că totuşi a avut o „vină” această asistentă, a avut  „vina” de a fi OM, pentru că s-a dus să ajute colegii care aveau o urgenţă medicală, care necesită prezenţa unor cadre medicale suplimentare. Sau poate că era mai bine să rămână în salon, să nu raspundă la solicitarea unui cadru medical, pentru că astfel poate ar fi fost o tragedie mai mică. Pentru guvernanţi nu are nicio importanţă cum poţi tu ca om să răspunzi solicitării unui cadru superior ierarhic şi în acelaşi timp să asiguri locul tău de muncă, care oricum este în deficit de cadre medicale. Astfel de evenimente tragice se întamplă în România, pentru că sistemul de sănătatea a reprezentat, pentru toate partidele aflate la putere într-o perioadă sau alta, un element fără importanţă. De ce să avem un sistem de sănătate care să asigure servicii sanitare de calitate, iar oamenii să fie mulţumiţi de aceste servicii, când putem avem un sistem pus la pământ, sunt sigur cu bună ştiinţă, care să permită manipularea noastră, a tuturor. Pentru că atunci când noi, ca şi popor, suntem bolnavi fizic şi psihic, cei care vor să ne îngenunchieze au lupta aproape căştigată. Ar trebui poate să ne întrebăm unde se duc banii noştrii de pe asigurările de sănătate, pentru că un simplu calcul ne arată că este vorba de bani mulţi, foarte mulţi, iar spitalele nu au materiale sanitare, nu au medicamente, iar cadrele medicale sunt plătite cu salarii penibile. Pot să-i înteleg pe cei care pleacă, pentru că niciodată nu pleci dintr-un loc dacă acel loc este prietenos, dacă acolo ai asigurat minimul de care ai nevoie pentru o viaţă decentă. Nu! Pleci doar atunci când simţi că toate sunt împotriva ta, pleci atunci când ţi-a murit şi speranţa, şi din păcate sunt din ce în ce mai mulţi oameni la care speranţa a murit demult. Şi atunci vin unii care ne spun că ar fi bine să plecăm din ţară, pentru că ţara nu poate să facă nimic pentru noi. Dar noi NU VREM SA PLECĂM, vrem să construim în această ţară, vrem să fim respectaţi şi apreciaţi aici, pentru că aici avem familii, aici avem prietenii, aici vrem să trăim!

 

(medic Cristian SUCIU, Șef Lucrari Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara)


 



+/- Deschide/Inchide
  • george - esti cea mai tare
  • gymy - asa da
    putini ziaristi ca tine
    care nu sau vindut pentru un pumn de techini, precum cei care apare la realitatea si antene.
    Ma intreb cum o sa si mai cistige existenta acesti ziaristi de doi bani dupa alegerile din 6 decembrie
    cine o sa se mai uite la ei? si cine mai poate avea incredere in ei?
    Credeti ca merita domnilor ziaristi aceasta slugarnicie de care dati dovada cu atita zel. NERUSINATILOR

  • Ronin
    „Operaţiunea Ucraina”. Să zicem că ai fost în Ucraina prin luna august a anului trecut şi că ŞTIU că-ţi plac armele. Ştii tu care! E şi comerţul cu arme o afacere bănoasă, nu? Cât să ieşi din criza finaciară. 6. Ce mai face prietenul tău, fostul ambasador al Kuweit-ului? Mai spionează, mai spionează?"

    Asteptam articolul respectiv.
    Nu mi-a placut niciodata "reclama" care s-a facut unor carti care improasca cu noroi tot ceea ce inseamna securitate nationala.
    Cat se bucura altii atunci cand vad cu cata patima unii "romani" isi urasc propria lor securitate. O zi buna !
  • walyazar - Invitatie..??
    Buna seara si bine v-am gasit dragi cititori , in primul rand , doamna Simona Fica , dc nu va invita nimeni pe la vreo emisiune de TV sa dovediti probatoriu ceea ce sustineti pe acest site ..??
    Intreb si eu ..???
  • en gros si en detail - cititi si cruciti-va
    ...de ce au fost in stare jagardelele astea tobiste-oteviste :
    http://ordinulnegru.blogspot.com/2010/08/fmr-si-semper-fidelis-quo-vadis.html

    http://bmarinescu41.wordpress.com/2010/08/
  • tanchistul
    mama mia da' ce le-ai zis-o matraguneleor otevisto-setesiste. Dupa parerea mea, ai fost prea blanda cu animalele astea. Astia trebuie dusi exact in mijlocul junglei africane si lasati acolo sa putrezeasca...sau poate pana la urma - mai stii ?- se imprietenesc cu fratii lor, rinocerii, hipopotamii si hienele si raman acolo de buna voie si nesiliti de nimeni.
  • Bibi Cucernicu - Opris e la mana lui Toba
    Multi dintre militari cunosc adevarata implicare a criminalului Toba in actiunea "bazinul" de la scoala militara de infanterie din Sibiu. Unii chiar in calitate de martori la atrcitatile savarsite de acest nemernic. Par ezamplu, acolo, in bazin, a fost retinut timp de 2 saptamani si un prieten de-al meu, ofiter de auto, care inca din 1991 imi povestea ca l-a vazut pe Toba maltratand oameni nevinovati.
    Se pare ca unguroaika de nevasta-sa e chiar peticul care-i trebuia lui Toba. O individa lipsita de prejudecati a ajuns culmea tupeului sa-i ceara prin raport directorului STS, Opris Marcel, sa-i aprobe o conferinta de presa, in care ... sa se disculpe si sa declare ca nici vorba sa-i supa poola lui Opris! Hahahaha!!! Ierati-ma dar este hilar! Hahahaha!!! Stimati ziaristi v-am adunat la aceasta conferinta de presa sa va spun ca nici vorba sa-i sug poola lui Opris asa cum insinueaza o doamna de la Tricolorul! Hahahaha!!!

    Acum se mai poate intampla ceva: poate ca acuzatiile de spionaj nu sunt fara un fundament real, asa cum incearca sa demonstreze madam Toba, fapt pentru care arunca cu fumigene pe unde poate si ea, doar doar va speria pe cei care vor s-o dea in vileag. E smechera, mie-mi spuneti?
    In fine, eu zic sa avem rabdare si tiutiun si sa stam pe-aproape, fiindca vorba infractorului de la zero TV "nici nu ne dam seama ce am putea pierde"! Hahahaha!!!
  • Marius - Bun de tipar.
    Daca vii cu mai multe detalii este perfect, oricum, ramai una dintre vocile "ratacite" in tranzitie, la fel ca Ohanesian si altii.
    Pacat!
  • ronin - Inca nu !
    Nu, nu..., chiar daca v-ati dori "plumbii", ei nu pot veni decat atunci cand "Fiinta suprema" permite.
    Exista totusi un Creator al universului si niste legi dupa care functioneaza...
    Un punct "terminus" exista pentru fiecare..., depinde cum ai ajuns la el.
    "Ne-am nascut pentru a intelege o problema si pentru a face o alegere. De alegerea asta, in acest context, depinde viitorul nostru..., caci exista un viitor..."
    Adica, potrivit proverbului romanesc: "Nu mor CAII cand vor CAINII."
    Diferenta dintre cal si caine este una importanta.
    Sunt convins ca vom reusi sa adunam acesti "cai" sub acelasi acoperis, in timp ce "cainii" vor disparea unul cate unul...

    PS: nu ati observat inca, ce multi "caini vagabonzi" avem in tara si in special in capitala...ce tablou reprezentativ.
    Cu toate astea, destul de multi incep sa fie "calcati" de masini...(ma refer la caini)
    Poate reprezenta "imaginea" o viziune de viitor ?!
  • Un cititor - refff: Bun de tipar.
    mister ...bun de tipar,concentreaza-te putin si talica...voci ratacite in tranzitie - pai, cum asa ?...oare alde ciutacu, nistorescu, srs, etc...va sunt pe plac, voua astora de ati depasit ...tranzitia ?!...cum sa nu, sunt convins...
    in alta ordine de idei, detaliile pe care le cereti mariile voastre, le gasiti "cu varf si indesat" pe site-ul asta...si nu numai...asa ca, nu va mai ramane decat sa va apucati de...citit, stimate/a domn/doamna...lectura placuta, in continuare...
  • EU
    Bun omule site-ul, daca ar gandi ca tine macar 10 la suta din populatia Romaniei ar fi ceva.
  • Ciprian
    Felicitari . Sunteti cei mai tari . Am preluat din articolele voastre pe site . Ne-am saturat toti, nu mai rezistam in minciuna .
  • Elena G. - Ma bucur ca existati!
    Bun articolul. Auzind tot felul de voci isterice, promovate si sustinute pe majoritatea canalelor mass-media si prea putine din acelea care apucau sa spuna lucrurile pe nume, am crezut ca nu mai exista OAMENI in tara asta! Eram ingrozita ca va trebui sa traiesc intr-un loc unde nimic din ce se intampla nu este pe intelesul meu si ca nu mai exista oameni cu care sa pot comunica... iar democratia moare incet, dar sigur! Insa nu este asa!
    Va multumesc ca existati, ganditi si va exprimati! Sa le aratam ca faptul ca: sunt prea zgomotosi si ne deranjeaza; ei nu reprezinta o majoritate, ci doar sunt o parte dintre cei care ne inconjoara; latraturile lor nu sperie pe nimeni! Cum spunea @ronin mai sus: nu mor CAII cand vor cainii!
  • gabriela
    Felicitari, dna Fica.
    In ce priveste ziaristii, mananca si ei o paine, e drept pentru noi ciudata, pentru ei buna. Unii au familii, altii sunt in pragul pensiei, altii, asa cum ne-o dovedesc, sunt mercenari.
    Serviciile secrete romanesti ajunsesera aproape la perfectiune in anii 70 - 80. Serviciul de spionaj rusesc, israelian si cel american s-au lovit de ele si au tacut malc nu cumva sa se faca de ras. De vreo 20 de ani trec printr-o situație paradoxala, niciodata iubite, dar folosite si improscate de noroi, dupa placul politicienilor.
    Aceste servicii au avut si ele echipele lor speciale, pe care în 1989, un comunist si un filo-ruso-franco-evreu le-au vrut decapitate. Cati isi mai amintesc de echipa colonelului Ardelean de la USLA? Ei chiaru au fost eroi care au platit cu viata,adevarurile acelor vremuri.
    Dar cum nimic nu este intamplator si toate evenimentele urmează un ciclu in diacronia și sincronia evenimentelor, va veni și vrema cand vom putea spune deschis: AVEM NEVOIE DE SERVICII SECRETE, pentru ca acum nu recunoastem acest lucru dar le folosim. Este si acesta paradoxul societății în care trăim.
  • caliopi - Da,avem nevoie
    GABRIELA ,avem nevoie si de servicii secrete si de armata ,dar doar tu si eu si ... D.N.A. FICA .Credeti ca ,dupa aplicarea noii legi a salarizarii si a pensiilor ,isi va mai baga capul cineva in masina de tocat carne..??
  • maria
    Aveţi perfectă dreptate. Să găsim soluţii!!!
  • Mihaela Aluas - Multumiri
    Multumiri si felicitari.
  • razboiul =culmea prostiei omen - Discursul unui veteran de razboi
    http://www.youtube.com/user/blinddaterix

    durata 4 min si 45 de secunde
  • rahatuldorusorispatituldoru - MI-E MAI SILA DECAT DE MINE
    D-na,sunt printre putinii naivi din tara asta care a crezut ca odata cu inlaturarea comunismului,o vom duce mai bine;m-am privatizat in 1992 si prin munca sustinuta 16-18 ore pe zi am realizat cat de cat ceva;in anul 2000 am luat premiul 3 intr-un judet sarac,fara perspectiva,ca si acum de altfel.Incepand cu anul 2001,2002,(dictatura psd)eram controlat la sange de garda financiara,de politia economica ,de inspectorii ANAF.Nu mi-au gasit nici o neregula din punct de vedere fiscal,dar,se legau de "chichite contabile-cum ar fi omisiunea unui CF pe o factura din cele cca.20 30 emise in care nu am trecut cf-ul-am omis-si ptr.care am platit enorm,am vrut sa fac o conferinta de presa,dar,CINEVA A VENIT IN BIROU SI MI-A SPUS CA SA STAU LINISTIT,PTR.CA AM COPII!?!?!?Ofensa mea a avut loc dupa ce m-am adresat instantei de judecata si cu acte am incercat sa demonstrez ca am dreptate,dar NU MI S-A DAT;Avocatul meu mi-a afirmat ca a pierdut procese ptr.sume mult mai mari cu GFR-respectiv ANAF si la forurile judecatoresti din Bucuresti,pe motiv ca "TARA ARE NEVOIE DE BANI!!?!"Multumesc Justitiei Romane ptr.modul cum au deliberat!
  • Ioan - Totul e de prisos
    Omenirea este predispus la autodistrugere, cel mai mare exemplu posibil se desfasoara sub ochii nostrii, adica in Romanica, ati vazut prostimea cum a inghitit galusca su cu vaccinulporcului ?????????
    Cam asa se vede particica populata de noi, restul cuvintel;or sunt vorbe goale fara rost, ne racim gura degeaba, dar totusi este bine ca avem cate o fatuca cum este si Simona si mai pictam cu ei pe NET, Doamne-s multan !
  • INCORUPTIBIL
    Cata dreptate aveti! De altfel problema discreditarii Armatei Romaniei este o operatiune mult mai vasta. Sub directa obladuire a lui Ion Marcel Lenin Iliescu, inca din primele zile ale "bulibaselii din decembrie 1989" s-au creat trei retele specializate in denigrarea valorilor spirituale ale ROMANISMULUI care loveau succesiv in cei doi piloni ai continuitatii poporului roman : Biserica si Armata. O prima retea era formata din fostele structuri ale "ochilor albastri" care aveau si au inca menirea de acuza permanent armata pentru "victimele revolutiei, de a o acuza (caz unic in istorie) Ministerul Apararii (deci ARMATA) sa plateasca daune in solidar pentru "victimele revolutiei"( am sa revin curand cu dezvaluiri uluitoare despre "baricada" de la Inter si despre "victimele Timisoarei". Veti citi, va veti cruci si veti ramane muti. A doua retea era formata din fostii agenti ai securitatii care lucrau acoperiti in structurile comertului exterior si care au devenit acum "marii magnati ai Romaniei". A treia este cea care a detinut si detine inca prim-timeul mijloacelor media- impropriu numita "reteaua Voicu" ( Voicu este doar un insignifiant pion pe aceasta tabla de sah). Domnisoara Fica, nu stiu daca "sursele de informare" sau "flerul adevarat" a devoalat mult inainte o ramura a acestei retele in prezentarea "cazului familiei Toba"(fie vorba intre noi dar Semperfidelis este fata mascata a STS si implicit a lui Marcel Opris (cel uns in functie de reteaua Mitica Iliescu-Catalin Voicu) care loveste pe toti cei care il contesta si care prin "controversata si penala familie Toba" are principalul rol de dezbinare a militarilor veritabili (Apropo- domnule general Opris, de cand si in baza carei legi mijloacele STS sunt folosite pentru descoperirea "postacilor" impotriva Semperfidelis si a afacerilor murdare ale acestora? Chiar nu stiti nimic ce se intampla in propria curte?
  • Anastasie
    Hristos a înviat!

    Stimată doamnă Simona,
    Cu modestie, vă felicit pentru sinceritate și curaj.

    Vă voi pomeni mereu la Cer, ca Dumnezeu să vă dea sănătate și putere de muncă; să vă sprijine cu Harul Său. Amin.
    Maica Domnului să vă păzească de toată ispita cea vătămătoare de suflet și de trup.Amin.

    Mai aveți un prieten necunoscut de partea dumneavoastră.
    Cu Dumnezeu, înainte!
    Pe curând.

    Cu profund respect,
    Anastasie
  • Dan - Cam subtire materialul !
    Ai "omis" nume grele din prezentul puterii incepand cu "stapanul inelelor" ! Cam miroase a pucioasa sau hidrogan sulfurat ! Macar incearca sa fii mai subtila si pomeneste-i si pe Voiculescu, Catarama, Blaga, Paunescu atc. Altfel se prinde lumea !
  • Anastasie
    Hristos a înviat!

    Bucurați-vă, stimată doamnă Simona, ca oarecând femeile mironosițe, care au avut puterea de a mărturisi Adevărul chiar și în fața împăraților.

    Neștiința, indiferența, ignoranța, frica, egoismul și lașitatea sunt cauzele majore ale tăcerii. Prin urmare, cel ce tace nu poate fi decât indiferent, ignorant, fricos, egoist și laș. Doar cel ce tace din neștiință are scuze, restul nu pot fi numiți decât trădători; trădători de credință, de neam și țară.

    Cu toate acestea, mai există o tăcere: tăcerea lui Dumnezeu. Izvorâtă din iubire, această tăcere îl cheamă pe păcătos la pocăință, îi oferă o șansă de salvare; e o tăcere a înțelepciunii!

    Marii oameni ai acestei lumi au găsit întotdeauna vreme când să vorbească și vreme când să tacă. Însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ne învață acest lucru prin pilda vieții Sale pamântești... Să luăm, așadar, aminte la El!

    În această vreme de haos, nu putem decât să ne rugăm, zicând: "Dă-ne, Doamne Dumnezeule, putere să mărturisim și înțelepciune ca să știm când să tăcem". Amin.

    Același "necunoscut" vă asigură de toată prietenia lui sinceră și sufletească.

    Cu Dumnezeu, înainte!

    Anastasie
  • Pai - nu m-as mira
    Nu m-as mira ca si tov Ungureanu, ca nenea Patriciu si sa zicem Base sa cante pe arii estice, adica kaghebisto rusofile in ciudat tuturor aparantelor. Daca despre Patriciu e clar mai mult de 100%, la Ungureanu apare si problema filierei vestice (care o fi aia) ca sa nu mai zic de rezidentul de la Anvers, ce era in mod cert racolat de Securitate si in mod logic se subordona KGB-ului. In rest vorba lui Eminescu, alte masti, aceleasi fete...
  • Ioan - Tradare, Tradare,Tradare
    Nu ma doare nimic in sensul ca sa fiu atacat de dusman, sa fiu calcat de dusman, sa fiu scuipat ciufulit etc. nimic nu este mai dureros decat TRADAREA la ce asistam din partea PDL, UNDEI BAIIIIIIIIIIIIIIII LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI, CE FACETI BATJOCORITI O NATIE INTREAGA ???????
    TRAZNIVEAR DUMNEZEU SA VA TRAZNEASCA PE TOTI CARE ATI NENOROCIT TARA, CONCOMITENT PE CEI DIN LATURA JOASA, PE A CAROR CHIELE ATI FACUT AVERI SI ACUM TOT PE ACEASTA DIRECTIE LE TRAGETI CHIELEA IN CAPUL NECAJITILOR ?
    SA VA TRAZNEASCA CEK DE SUS CU TOT NEAMUL VOSTRU DE PUNGASI, GENERATII DE GENERATII SA NUMAI RAMANA DIN VOI .
    ASCULTAM DOAMNE RUGA CA NU LE VOM DUCE LIPSA , CREDE-NE DOAMNE DUMNEZEULE DRAGUTULE !
  • Anastasie
    Hristos a inviat!

    Oameni buni!
    Chiar invisi fiind in luptele de zi cu zi, totusi razboiul in care suntem nu s-a incheiat. Victoria nu poate sa fie decat in mana celor care stiu sa se jertfeasca pe sine.
    Priviti, fratilor, la Cel de pe Cruce! Oare, nu credeau iudeii oarecand ca L-au invins, rastignindu-L? Şi, apoi, ce-a urmat? Oare, nu o dumnezeiasca biruinta proorocita de El şi neasteptata de evrei, doar numai dupa 3 zile de la cea mai cumplita drama a istoriei!!!

    Sa luam aminte!
    Cum s-a intamplatat de atatea ori cu Israel, cand acesta era in gratia lui Dumnezeu, asa se intampla si cu noi, cei care ne-am facut din viata idol. Nu meritam ceva mai bun! Pentru pacatele noastre suntem robiti de strainii de neam si de credinta, de tradatori, de eretici si de necredinciosi, de cozile de topor. Nu-s ei atat de vinovati, pe cat suntem noi! Ei, intunecati la minte, fac voia lui Satan, cu ingaduinta lui Iisus Hristos. Nu trebuie sa-i judecam. Sa ne rugam pentru ei. Poate se vor intoarce la pocainta; daca nu toti, macar unii dintre cei ce fac rau credintei, neamului si lor insisi! Daca Dumnezeu-Tatal ii asteapta pe evrei, oare, nu-i va astepta si pe ei?! Iar, daca evreii se intorc acasa acum, la El, oare nu e un semn ca noi, crestinii, ne-am indepartat de Dumnezeu!

    Nu a zis Domnul ca in vremurile de pe urma credinta se va raci!

    Ce-au facut romani in ultimii 20 de ani? Nu si-au ucis romanii proprii lor copii, la numar cat o alta Romanie!!! O astfel de nelegiuire nu poate sa atraga decat mania lui Dumnezeu peste un popor putin credincios. Doar pentru cei care mai sunt inca drepti, si nu foarte multi, Dumnezeu se mai milostiveste de noi!

    Ceea ce spuneti, stimata doamna Simon (pentru care va apreciez mult), e un adevar rostit care seamana foarte bine cu glasul ce striga odinioara in pustie. Oare, cati il aud acum? Oare, cati il asculta? Oare, cati iau aminte la el?

    Nu vreau sa va contrazic. Va inteleg durerea, ca unul ce sunt intemnitat, bolnav si robit de patimi si neputinte. Totusi, nu avem voie sa condamnam! Dumnezeu, numai El, are voie sa condamne. El, Stapanul - Care are toata puterea in Cer si pe Pamant - a zis, in Evanghelia Sa: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, temeti-va de Cel ce poate si sufletul si trupul sa le arunce in Gheena".

    Nici un roman nu are voie sa judece!!! Fiecare dintre noi trebuie sa se intoarca in mod sincer la Iisus Hristos, Cel inviat din morti, si, privind cu atentie la viata stramosilor nostrii, fiecare sa le urmeze cu smerenie si pocainta pilda vietii lor, caci numai asa vom birui: iertand, rabdand, urand raul si facand binele. Oare, cand evreii se intoarceau la Dumnezeu, nu era mana Lui cu ei? Asadar, noi crestinii - Noul Israel - numai impreuna cu El vom iesi biruitori din acest razboi cumplit. Altfel, nu!

    Sa nu ne fie frica de moarte. Sa avem nadejde. Sa ne fie teama doar de un lucru: sa nu ne piara credinta si nadejdea!

    Asadar, Romani, treziti-va si treceti la treaba!!! Lucrati si nu asteptati pe altii s-o faca!!! Lucrati pana nu e prea tarziu!

    Stimata doamna, va stau alaturi, luptand si eu cum pot si cum ma pricep cu smeritele mele puteri si "arme". Nu va descurajati, nu va temeti! Luptati lupta cea buna, fara partinire, dar cu atentie la sine insusi, sa nu cadeti din nadejdea cea mantuitoare. Atentie la cele 8 ispite si la pacate!!! Sunt foarte periculoase!

    Un gand bun si o rugaciune sincera pentru toti romanii de sub Soare/Din Manastirea lui Stefan cel Mare.
    Cu mult drag,
    Anastasie
  • LaurenţiuLaureasurenţiu
    Monica eşti .... într-adevăr .... bărbată
  • Petre S - Felicitari, Doamna!
    Aveti perfecta dreptate. Priviti va rog acest documentar socant despre Argentina: http://video.google.com/videoplay?docid=4353655982817317115&hl=en#
    Urari numai de bine, stimata doamna.
    -Petre S
  • Flora - Lasati comparatiile cu Argentina daca nu stiti des
    Cunoasteti Argentina? Cunoasteti realmente situatia de acolo? Stiti cum a fost criza din 2000-2001 si cum a iesit din ea Argentina? Dupa cum stiti, "bad news is good news". Pentru asta, n-ar trebui sa luati in considerare chestii luate din context ca sa serveasca tot felul de interese. Situatia ca sa poata fi judecata trebuie studiata mai pe indelete. Pot sa va spun ca Argentina e bine mersi, si, fiind acolo in perioada crizei, imi doream chiar in acele momente ca Romania sa fie cel putin asa! Asa cum era Argentina in criza! Nici pe departe Romania nu se poate compara cu acea tara mare si puternica. Suntem cam la... descoperirea Americii fata de ei!
  • neuronos - Cum scapam de Basescu ? Simplu ! Prin vot dinamic
    Se poate
    Semneaza petitiile !
    Detalii pe http://neuronos.wordpress.com/vot-electronic/
  • vasile - Dupa metode consacrate
    Urmand modelul american al lui Elliot Ness, Eugen Alimanescu apeleaza la recruti, tineri aflati inca pe bancile Academiei de Politiei, si aspiranti la un post in Politia Bucurestiului, pentru a infiinta organizatia "Fulger". 22 de membri, alesi personal de catre comisar, antrenati si pregatiti de acesta, urmau sa intre intr-un razboi nemaivazut cu crima organizata din capitala. Asemenea omologului sau din Statele Unite ale Americii, Alimanescu isi formeaza o veritabila retea de informatori din randul gangsterilor, creaza rubrici permanente in presa vremii prin care sa isi etaleze victoriile si da startul unor veritabile lupte de strada cu infractorii. Stia ca, odata arestati, ei vor scapa din fata justitiei uzand de influenta pe care o aveau in randul magistratilor. Solutia aleasa de Alimanescu? Exterminarea crimei si a criminalilor. Putini au fost cei care au sfarsit in spatele gratiilor. Cei mai multi dintre raufacatorii locali au cazut secerati sub tirul gloantelor de revolver sau de pistol-automat ale membrilor echipei "Fulger". De fiecare data, un reprezentat al presei se afla de fata in momentul confruntarilor iar comisarul se asigura ca, in fotografii, alaturi de cadavrele infractorilor, va aparea o pancarta prin care lumea sa stie ca Brigada Alimanescu isi facuse datoria. Extrem de atent, el isi motiva de fiecare data actiunile prin deschiderea focului de catre infractori, refuzul lor de a se preda sau incercarea acestora de a fugi din arestul politiei. Cazul era finalizat si nimeni nu il putea acuza de moartea criminalilor. In fond, cine ar fi vrut sa o faca?

    Evident, astfel de masuri neortodoxe au starnit reactii diferite in randul mafiotilor locali. Daca unii alegeau sa paraseasca in graba Bucurestiul, sperand in van ca Alimanescu nu ii va urmari in alte orase, altii incercau sa il reduca definitiv la tacere pe incomodul om al legii. Comisarul, desi refuzase escorta, era protejat zi si noapte de membrii echipei pe care o infiintase. Astfel, tentativele de a-l ucide au esuat pe rand. Iar Brigada Alimanescu continua sa dea lovitura dupa lovitura bandelor criminale din tara. Evident, vocile magistratilor si ale politistilor corupti care criticau masurile lui Alimanescu au rasunat zgomotos. Pentru oamenii de zi cu zi, insa, comisarul era o legenda vie, o speranta, iar asta era cel mai important in ochii autoritatilor. Ultimul lucru care mai lipsea in Bucuresti era o revolta a populatiei. In decursul a numai cativa ani, Alimanescu si agentii "Fulger" au reusit, practic, imposibilul. Lumea isi facea din nou curaj sa iasa din case dupa lasarea intunericului, fara teama unui atac armat sau a bandelor de talhari care bantuisera Capitala. Sub gloantele comisarului a cazut temutul Petre Silberschmied, poreclit Argintaru, liderul unei bande de spargatori in care activau mai multi dezertori nemti din corpul de armata Dirlewanger, corp creat, la cererea expresa a lui Himmler, din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata. A urmat banda lui Gica Cioc, poreclit Balaurul, si cea a rivalului acestuia Sandu Moise, zis Hitler, datorita mustatii asemanatoare cu cea a dictatorului german; infractori din Ferentari specializati in contrabanda cu bunuri furate, jocuri de noroc, prostitutie si spargeri de locuinte. Poate cea mai rasunatoare lovitura a dat-o Eugen Alimanescu criminalilor infiltrati in randul politiei. Este vorba de comisarii sefi Cairo si Voinescu. Fosti infractori, acestia fusesera recrutati in randul politiei si numiti chiar comisari in speranta ca vor putea da mult mai usor de urma eventualilor raufacatori. Socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea targ, iar cei doi, odata imbracati in uniforma, si-au reluat un mai vechi obicei... spargerile de banci. Din Brasov si Bucuresti, cei doi au reusit in doar cateva saptamani sa sustraga din filialele Bancii Nationale o suma colosala... peste 2 milioane de dolari. Descoperiti de Alimanescu chiar in timpul unui nou jaf, Cairo si Voinescu au ales sa se impuste reciproc decat sa ajunga din nou in spatele gratiilor. Sau cel putin asa sustine raportul oficial din acea perioada. Primul hot din lume caruia i-a venit ingenioasa idee sa fure casa de bani cu totul, Lica Ciungu, zis Cap de Fier, a fost capturat tot de comisarul Alimanescu si agentii sai. Mai mult, in urma unei meticuloase operatiuni de filare, "Incoruptibilii" romani au reusit sa lichideze intreaga banda a spargatorilor. Nici unul dintre ei nu a scapat viu.

  • ZARA - Nu numai de Basescu
    Nu, daca scapi acum de Basescu, ce pui in loc? Pe Nastase-Ponta sau pe Antonescu-Patriciu ? Si ce-am rezolvat ? Prefer sa astept aparitia unui alt partid la orizont. Daca vroiati sa scapati de Basescu, nu mai trebuia votat.
  • R. - Corect
    Corect ZARA. Nemernicii au "simtit" ca poporul nu-i mai suporta absolut deloc (indiferent ca-i stanga sau dreapta) si atunci au conceput "partidul poporului" cu DD. Asta dupa ce esuase, acelasi plan, cu Gigi Becali.

    Cred ca un partid initiat de GIS-SSR, in mod inteligent si fara oculti, va avea cu adevarat sanse de reusita.
    Aveti dreptate, GIS-SSR are nevoie de un post TV asa cum bine se specifica in statut.
  • Dr. Mihai Popescu
    Ce imi place cel mai mult la tine, in afara vocii aceleia de inger si a profunzimii gandirii sau frumusetii fizice si sufletesti, este simtul onoarei si al datoriei, precum si curajul cu care vii in fata cititorilor si cand e cazul spui "da, dom'ne, am gresit". cati au curajul dintre colegii aia ai tai de ziare si televiziuni sa recunoasca ca l-au sprijinit pe chior in campanie? Nici unul! cati au curajul tau sa ii tavaleasca pe toti, de la o margine la alta? Nici unul! Pai atunci cum sa nu fiu eu mandru ca te citesc si ca ma numar printre prietenii dumitale, Simona? Si ai dreptate, sa PLATEASCA! BRAVO!!!
  • mihaidurla - criya
    Am urmarit cat mi-a permis timpul prim media acest scandal cu taierea salariilor pensiilor etc de stat. Adevarul ca in aceasta perioada nimeni nu a pomenit de economia subterana, de camatari de palatele care s+au ridicat peste noapte (ex comuna Buzescu jud.Teleorman) de banii invartiti de clanurile de tigani, de crima organizata de bisnita incurajata de clasa politica de tunurile care se dau prin atribuirea contractelor in care este implicat statul roman (ex 27 miliarde euro km de autostrada)s a m d...Sa intelegem ca am intrat in era "Cine poate oase roade" ca nu mai exista nici o norma si nici o regula in acesta societate...ca am ajuns din nou la nivelul de primate ?...
  • Bogdan - MAGNIFIC!
    Nu pot să spun decât ceea ce am spus în titlu,un singur cuvânt : MAGNIFIC!
  • Cristian S - adevar
    Este dureros de adevarat ceea ce spuneti! Desteapta-te romane...
  • Dr. Mihai Popescu
    RASCOLITOR! DUREROS! TRAGIC! O analiza infioratoare, la 20 de ani in care noi ne-am ratacit de noi. Simona, iti multumesc! Toti cei care nu ne-am pierdut inca discernamantul ca suntem un popor si nu o populatie, iti multumim. Si te urmam, trebuie doar sa incepi sa construiesti drumul. Construieste-l si vei avea in spatele tau un popor.
  • dann - este o intrebare
    omul e las sau devine las
    stiu doar ca lasi sunt promovati
  • nicol - despre viermii politruci
    Super , trebuie sa dai mai departe sa ajunga pe site-ul ziarelor (chiar daca sunt jidoviste). Felicitari
  • nicole - articole de calitate
    Bravo! Nici o lupta nu poate fi condusa de barbati. Razboaiele trebuie conduse de femei ca ele au ARMELE! Cine are ochi de vazut sa vada.
    Cei care comenteaza ar trebui sa nu se abata de la subiect; daca fac acest lucru inseamna ca sunt intrusi trimisi de horcaitul de base.
  • Dr. Mihai Popescu - bravo!
    Asa este, doamna Nicole, Simona noastra (ca a NOASTRA este!) are ARMELE! Si nu doar articolele sunt de calitate, ci si ea! Are un amestec de maiestuozitate, demnitate, gratie, finete si eruditie care imi aminteste de reginele puternice ale istoriei. Felicitari pentru editorial, ca de obicei este punct ochit, punct tintit!
  • Silviu
    Este un mesaj superb si inaltator! Ce ar mai fi de spus? Aproape nimic. Eventual sa ne aducem aminte de Mihail Eminescu, cu a sa Scrisoare a III-a:
    ...........
    Spuma asta-nveninata, asta plebe, ast gunoi
    Sa ajung-a fi stapana si pe tara si pe noi!
    Tot ce-n tarile vecine e smintit si starpitura,
    Tot ce-i insemnat cu pata putrejunii de natura,
    Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul, toti ilotii,
    Toti se scursera aicea si formeaza patriotii,
    Incat fonfii si flecarii, gagautii si gusatii,
    Balbaiti cu gura stramba sunt stapanii astei natii!
    Voi sunteti urmasii Romei? Niste rai si niste fameni!
    I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni!
  • nicolle - Adevarul din pamant a rasarit si dreptatea din cer
    Numai femeile pot avea forta si putere si jigodiile stiu. Femeile nu tradeaza tara.
    Nu mironosenia aduce victorie CI ARMELE de toate felurile. Ne indreptam catre o era noua si ei nu-ssi dau seama ca in noua era NUMAI FEMEILE AU PUTERILE.
    Exista si femei demon adica din punct de vedere spiritual in corpul de carne si oase sta un DIAVOL, cum e buzata, ......
    Discutia este foarte subtile dar cei ce au urechi de auzit vor AUZI.
    Deci ridica-te ROMANE!
  • nicolle - ridica-te Romane!
    bai ronin , tu de mai jos , cine te-a pus sa comentezi? Esti cumva beat si ai o flacara in dosulet? Ia zi mai flacau, aici nu e de tine, man. Daca vrei sa faci pe capcaunul, du-te si mai bea ceva votca sau poti sa ti-a torni in ochi ca-ti da senzatii tari ca si tradatorului de neam si tara.
  • Vasile - De acord !
    Bravo, draga, dar grabeste-te !
  • VVasileasile
    Contractul de energie ieftina intre statul roman si SC ALRO SA a fosr obtinut prin mituirea ministrului Videanu cu milioane de $.
    Videanu a fosr inselat de Directorul General Gheorghe Dobra si primarul de Slatina Darius Valcov care erea prieten cu Blaga eroul Slatinei.
    Directorul General Gheorghe Dobra si primarul de Slatina Darius Valcov sunt ceimai mari impostori si tradatori de tara.
  • neuronos - Spanzurati-ne
    Te rog, în semn de solidaritate cu potestele împotriva clasei politice, preia acest post și postează timp de o săptamană sau trimite pe mail la toți din listă !
    Sursa Fight4romania

    AUTOR - Liana


    Nu înţeleg de ce ţipă Băsescu la mine.
    De ce mă ameninţă că intră România în colaps.
    În ceea ce mă priveşte, ţara mi se pare în colaps dintodeauna. De când m-am născut.
    Comuniştii, nu ştiu cum se făcea, dar nu se ajungeau fără să ne ia la contract porcul din coteţ. Erau stăpâni pe livada noastră, pe cazanul cu ţuică, pe orătăniile din bătătură.
    Pe capitalişti i-am primit cu bucurie generoasă, aproape nefirească.Trezirea din reverie m-a dus în primul colaps.
    În dificultate a fost ţara şi la mica privatizare, şi la marea privatizare, şi după ce am scăpat de primul FMI, şi când duduia economia, şi când căutam luminiţa de la capătul tunelului, pe care văd că n-am mai găsit-o. Va fi fiind, probabil, lumânarea de la căpătâiul părinţilor şi bunilor noştri.
    Şi-acum aud că România se duce fix în faliment.
    Iar Traian Băsescu mă solicită să fiu solidară nu ştiu cu cine, să dau 25% din leafa mea, 15% din pensia mea.
    Mă uit la Băsescu şi nu seamănă a om aflat în criză!Nici Guvernul sau Parlamentul nu sunt în criză. Nici miile de hectare de vile nu-s crizate.
    Dar, defectul meu, am avut ochi de văzut şi urechi de auzit.
    - Da. Aparatul de stat este uriaş. Dar nu populaţia l-a făcut uriaş.Voi, clasa politică,l-aţi transformat în monstru.
    - Dacă există un monstru care căpuşează mediul privat, acela nu este profesorul, doctorul, inginerul, funcţionarul public; monstrul care a încălecat ţara asta sunteţi voi, clasa politică. Şi pentru că sunteţi la putere peste tot, voi, PDL, sunteţi grasul care l-a încălecat pe slab! Cu contribuţia anterioară, în ordine procentelor de reprezentare în structurile politice, a PSD (30%), a PNL(15%), a UDMR (6%) etc… Aţi devastat România cum nici popoarele migratoare n-ar fi reuşit. Şi-apoi aţi călărit ţara, aţi luat-o sub asuprire. Nici nu mai poate respira, de câtă clientelă i-aţi vârât pe gât.
    - Aţi spart instituţiile statului nu pentru că aşa era necesar, ci pentru că vă trebuiau posturi de conducere pentru clientela de partid.
    - Aţi creat instituţii noi nu pentru că nu funcţiona statul fără ele, ci pentru că aţi avut un mofturos căruia, fiindcă i s-a năzărit să fie mare director, mare preşedinte, i-aţi fabricat o instituţie.
    Şi nu v-a ajuns: an de an, legislatură de legislatură, aţi mai creat alte structuri; aţi adus directori noi, ceilalţi au rămas în sistem.
    - Nu populaţia ocroteşte fărădelegea în ţara asta, ci voi, cu cercurile voastre de interese cu tot.
    - Nu populaţia a votat pensii de 370.000.000 lei vechi. Şi venituri de 100.000 de euro pe an, de la stat.Voi, clasa politică, aţi făcut-o: în guvernele formate din partidele voastre, în parlamentul format din partidele voastre, iar legile le-a promulgat… instituţia preşedintelui României.
    - Nu mama - mare din pământ a distrus industria, a vândut petrolul şi rafinăriile, a tăiat pădurile şi a mânărit pământurile. Ministere conduse de voi, clasa politică, au făcut-o. Prefecturile voastre, consiliile judeţene ale voastre, primăriile voastre.
    - Nu populaţia a pr ăpădit banii statului - sute şi mii de miliarde de lei, munţi de bani- pe licitaţii trucate, pe lucrări proaste, inutile, pe şosele cu gropi, pe autostrăzi care înghit bani cu ghiotura, ci primarii voştri, ai clasei politice; consilierii voştri, ai clasei politice; miniştri voştri, ai clasei politice.
    - Nu populaţia a organizat doi ani întregi de dănţuieli, de parcă venea sfârşitul lumii. Voi, clasa politică, aţi făcut-o. Pe banii cui?!! Pe ăştia pe care-i tăiaţi azi de la pensionari!
    - V-aţi construit un aparat uriaş de represiune: ministere, agenţii, deconcentrate conduse de voi şi clientela voastră politică. Prin ei, controlaţi tot, terorizaţi înstituţiile mai ceva decât poliţia politică a lui Ceauşescu.
    - Nu populaţia se află în AGA şi CA din companiile şi băncile de stat, plătite, am văzut, regeşte, ci voi, clasa politică.
    - Nu populaţia a stricat ţara asta la fiecare patru ani, ci voi, clasa politică. Cum aţi venit, aţi distrus tot ceea ce a făcut guvernul de dinainte şi aţi luat-o iar de la zero. Şi-apoi, aţi rostogolit vinovăţii între voi, partidele politice, de parcă aţi fi jucat ping-pong cu România.
    Daţi-vă afară întâi pe voi şi clanurile voastre şi-apoi să v-atingeţi de părinţii noştri!
    Şi veniţi, acum, să mă trageţi de urechi pe mine. Să ne trageţi de urechi pe noi, că se duce România de râpă.
    Vreţi s-o scoateţi din criză pe spinarea şomerilor, a pensionarilor şi a bugetarilor de execuţie, cei care vă ţin în spate aleşii şi numiţii, în funcţiile de conducere.
    Ce ce curaj? Cu ce moralitate?
    Până să vă atingeţi de pensionarul ăla slăbănog, de profesorul care v-a pus creionul în mână, restructuraţi-vă întâi pe voi!
    Daţi-vă afară şi în şomaj pe voi, pe oamenii voştri, ai clasei politice, şi după aceea scuipaţi pe noi.
    După aceea umblaţi la salariile şi pensiile necăjite.
    După aceea să-l certaţi pe bătrân că mai are îndrăzneala să trăiască, să ducă România-n faliment, cu venitul lui… gras, de 500 sau 600 de lei.
    1. Dacă nu sunteţi capabili să comasaţi sau să desfiinţaţi instituţiile de pomană create de voi, clasa politică, măcar reduceţi numărul de directori. Aveţi o droaie de şefi. Aţi umplut ţara de şefi. Pe ei daţi-i afară întâi şi după aceea ajungeţi la pensionar. Sau la doctor.
    2. Trei sferturi dintre directorii voştri pe care i-aţi instalat, moţ, în instituţiile bugetare, au afaceri acasă. Fac afaceri cu banul public. Daţi-i pe aceştia afară! Nu ei să mănânce cu două guri, şi de la firma lor grasă, şi de la buget, iar altul să crape de foame!
    3. Luaţi-vă clientela politică din toate AGA şi CA-urile companiilor de stat, de pe lângă primării, consilii judeţene şi ministere. Aveţi deja directori acolo, există specialişti.
    4. Daţi-vă afară consilierii de la birourile demnitarului. De ce aţi crede că ei sunt mai puţin paraziţi pe buget decât profesorul?
    5. Daţi-vă afară consilierii de pe lângă miniştri, secretari de stat, subsecretari de stat, primari, prefecţi, preşedinţi de consilii judeţene, căţel, purcel, directori generali, din companiile de stat, din parcurile industriale.
    6. Încetaţi să mai căpuşaţi ministerele (primăriile, consiliile judeţene) cu clientela pe care o serviţi cu miliarde de euro.
    7. Voi, clasa politică, aţi creat şi întreţineţi evaziunea fiscală şi munca la negru. Oamenii voştri, ai partidelor, îi protejează. Îi apără de funcţionari, să nu-i descopere. Îi apără de lege.
    8.După ce veţi face toate astea, abia atunci să aveţi îndrăzneala să vă legaţi de bătrânii acestei ţări.
    Asta este România, dle Băsescu. O ştiţi, o cunoaşteţi, dar nu îndrăzniţi să vă apropiaţi de clanuri. Dar vă este la îndemână să-i jupuiţi de vii pe bătrâni. Sunt inofensivi. Ascultători. Mult prea blajini. Tăcuţi.
    Loviţi cu nădejde! Nu ţipă…
    Autor : Liana
  • Melissa - draga Liana
    iti multumesc pentru acest "articol".. ce ai scris tu , este tot ce gandim noi...oamenii cinstiti ...nu am citit un articol mai complet , mi-a uns sufletul ....ar trebui sa fie pe prima pagina in toate ziarele ...este purul adevar al lucrurilor care se intampla in Romania.
  • aici nu - nu sunt de acord
    Aici nu sunt de acord cu tine, suntem tara cu cei mai multi securisti pe cap de locuitori din lumea si s-a furat din tara asta aproape tot ce a fost posibil sa fie furat! unde-s veghetorii din umbra, unde e munca lor? Reducerea unui personal de unde ar fi el ar trebui sa se faca pe criterii de competenta, dar daca au fost concediati cei care mai munceau prin sistem si au fost pastrati cei 200 de generali, e grav...
  • narcisa - DIN PARTEA "BUZATEI"
    V-AS FI FOST RECUNOSCATOARE SA-MI FI POSTAT MESAJUL DATA TRECUTA CARE DE ALTFEL NU VA ERA ADRESAT;IMI PLACE STILUL DVS.INCISIV SI REVOLTAT SI LA OBIECT DAR CIND E VORBA SA APLICATI LIBERTATEA CUVINTULUI VA CAM DATI IN LATURI.
    DA, PROFESIA ACESTOR OAMENI PRESUPUNE FOARTE MULT CURAJ PATRIOTISM SI INTELIGENTA.
    dAR dIN PACATE "SECURISMUL" ESTE UN FENOMEN NEGATIV CARE NU POATE FI NEGAT... SE MANIFESTA PRIN TIRANIA ASUPRA OAMENILOR NEINREGIMENTATI SI LIPSITI DE APARARE, SOLIDARITATEA DE BREASLA MAI PRESUS DE LEGE,NEPUTINTA DE A APARA DREPTATEA IN AFARA ORDINELOR PE LINIE IERARHICA.
  • alex S - fara amanunte
    Evident este ceva foarte grav, extrem de grav ce se intimpla si relatati d-voastra.
    Dar este in logica fireasca a lururilor: oamenii buni, valorosi cu morala, etica si deontologie, oamenii oameni , nu sunt doriti nicaieri in nici o societate. Este istoric dovedit !
    Dar procesul la care va referiti este general universal , iar in cazul Romaniei este dramatic inceput inainte de WW II. Iar din 1945 Romania nu a mai avut nici vointa , nici posibilitatea nici sansa , - chiar daca au existat tentative certe, stiti la ce ma refer - un adevarat Serviciu de informatii( desfid si urasc termenul de informatii si inteligenta pt ca este de fapt contrariul, antonimul, negatia acestor concepte) ... deci un serviciu de protectie si contracarare a ceea ce se intimpla sub ochii nostrii. Calificativele nu mai au nici un rost, si urasc tautologiile pleonasmice si redundante ale asa zisilor "inteligenti de la serviciu. Domeniu de definitie : De la crima incolo impotriva poporului , natiei si a ceea ce reprezinta Romania.
    Certificatul de deces a fost emis inainte executiei, care a avut loc prin metoda picatura Chinezeasca, dar si citeodata, incidental cind se decidea undeva prin acea vestita metoda a imersarii in apa samd.
    De aceea sustin ca Romania nu a mai avut asemenea servicii inca de mult, foarte de mult si cei ce conduc omenirea au avut grija de aceasta . Roamaia nu mai exista, este o gradina zoologica sau o casa de nebuni furiosi cu prada la vinzare : propria populatie la mezat !
    Ca au exista oameni care nu s-au vindut pe niste arginti iscariotesti , nici aceasta nu pot sa neg, dar a devenit irelevant in aceasta lume , dar ca intotdeauna exact conform legii "exceptia"confirma regula.
    Nimeni nu are nevoie de acesti oameni deosebiti cu exemplare trasaturi de caracter si capacitati intelectuale exemplare, sunt chiar un mare pericol, aceasta in definitia Puterii care nu are nici o legatura cu tara, natia si poporul de referinta.

    Ce s-a intimplat este pervers si penibil de banal: Puterea de aiurea( acea putere) a executat screenning-ul personalului din domeniu si 500 au mai cazut la selectie.Erau nevandabili si aveau ceea ce este mai periculos :demnitate si principii Kantiene asupra conditiiei umane: morala si cerul cu stelele desupra lor.
    S-a decis undeva ( Anglia, Germania, USA D-zeu stie) iar puterea din Romania aparata de acea Putere a eliminat ceea ce se putea opune LOR !
    Gata , s-a terminat, din pacate! Dar nu este altfel !
    Cu salutari celor ce au avut curaj si demnitate. Cinste lor , dra ... "the rest is silence"...
    restul au fost buni adica vinduti total !
    Daca aceasta va poate aduce vre- consolare si confort acceptati salutarile mele! Cred ca intelegeti !
  • SStela - Curaj!
    Scrie, Simona! Si azi, si maine, si in fiecare zi. Cu acelasi curaj, cu aceeasi determinare dintotdeauna pentru ca nu esti singura. Vocea ta este atat de puternica pentru ca este ecoul gandurilor noastre, cei multi care nu au nici priceperea si nici harul tau.
  • Valter Cojman - Felicitari
    Felicitari pentru site . Am sa pun un link spre el si pe site-ul meu http://aparatidrepturile.piczo.com .

    Cu stima , Valter Cojman
  • elena - OF!
    Felicitari ! Simona trebuie sa existe o solutie ! Nu voi putea citi niciodata o carte despre ,,moartea natiunii ” Succes !
    Am pus si eu un link pe :
    http://timisoaralive.com/blog/ si My sweet Timisoara

  • livia - Bravo!
    Chapeaux bas,d-ra Simona
  • N.Musceleanu - uun mesaj penibil
    UN MESAJ PENIBIL PENTRU O ZI DEOSEBITA

    Prin hotarare a Guvernului Romaniei s-a instituit “Ziua Rezervistului” care va fi sarbatorita pe data de 31 mai a fiecarui an.
    “Merituosul general cu patru stele , vremelniul ministru al apararii, nu putea sa nu-si etaleze, inca o data, daca mai era nevoie, oportunismul, fanfaronada dar si limitele “militarului de cariera” tansmitand un mesaj penibil,aducand o profunda jignire adevartior rezervisti militari prin osanalele desantate la adresa asociatiei care l-a propus “la fiecare apel de seara” sa mai primeasca o stea poleita impotriva tuturor normelor legale si morale.
    Rostogolind cu voiosie vorbele Proaspat UNPR-ist clameaza :”Aceasta dorinta de asociere si solidaritate a cadrelor militare, pentru a-si promova valorile si interesele si de a conserva identitatea si spiritul de corp al rezervistului, este afirmata cu putere si astazi de catre cei peste 25.000 de membri ai Asociatiei si de cei aproape 82.000 de pensionari militari”
    Oare cei peste 57.000 de pensionari militari neiregimentati politic in
    ANCMRR –ul omagiat, devenit anexa de partid sunt o cantitate de neglijat de sunt enumerati in trecere? Oare celelalte structuri aociative care nu va canta osanale nu meritau , domnule ministru, cel putin denumite desi una din ele are peste 20.000 de membri? Sindicatul nu este tot o structura a fostilor militari?
    Nu va mai ascundeti dupa Deviza Patrie, Onoare, Demnitate,
    pentru ca o intinati “ tovarasi militari emanati dupa decembrie 1989” care ati sarit de la asezatul bocancilor direct la gradul de general . Ce ati comandat sau ce structuri militare ati condus domnilor “generali” Oprea, Oprean,Ontanu, Iordanescu si toata slahta de fosti activisti comunisti, actualmente “mari aparatori ai drepturilor militarilor”
    Aroganta fara limite ce va caracterizeaza, “inteligenta” la care faceti mereu referire fara acoperire , jocul la doua capete, emfaza u care trambitati demisia nu mai impresioneaza pe nici un adevarat militar activ sau in rezerva.
    Adevaratul motiv al “dejunurilor de lucru” al “intalnirilor cu rezervistii alesi” din teritoriu este strangerea de cat mai mult capital politic, insa tradatorii nu sunt uitati niciodata chiar daca se acopera cu serviciile secrete carora de fapt le promoveaza interesele asa cum s-a vazut si la faptul ca in parlament ati sustinut amendamentele propuse de ei nu varianta pastrarii integrale a actualei Legi 164/2001 privind pensiile militare asa cu au propus alte structuri ale pensionarilor militari.
    Domnule ministru un adevarat militar isi dadea de mult demisia in fata umilirii permanente si sistematice a Armatei Romaniei pe care, ziceti ca o conduceti. De fapt va conduceti numai dupa propriile interese. Toti cei care vremelnic si nemeritat sunt propulsati din pacate, la conducerea acestei tari au “descoperit acarul Paun “ vinovat de toate relele si neimplinirile – militarul beneficiar al unor “salarii si pensii nesimtite”.
    Cu deosebit respect pentru adevaratii rezervisti dar nu si pentru dumnevoastra domnule oportunist “general???” Oprea
    N.Musceleanu - rezervist
  • Anonim - Si Israielul Ramine cel mai criminal group de pe l
    Au atacat copii si au atacat si oaminii buni care duceau mincare si medicamente pentru copii
    dar mai sunt oameni care cred ca aceasta minciuna apartine poporului Yahova si ca Netenyahu si Baraq sunt fratii lui isus Kristos
    sa ne fie rusine si strigam cu vocea tare lasati ne in pace lasati omenirea sa traiasca in pace
    viva Palastina
    Viva Gaza
    Viva Copii Palastinei
  • Sammy - taxe
    Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă: „Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”. Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii. „Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci: „Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”. Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”. Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă. Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”.
    Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă: „Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”. Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”. Stolnicul - repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”. Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni
    mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”. Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui: „Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.
    Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă: „Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”
  • ZARA - Ingrijorata
    Am dat de acest ziar absolut intamplator. Imi place ceea ce faceti, va argumentati acuzatiile cu probe; martori, documente sau alte inscrisuri. Imi place ca va adresati noua ca unor oameni normali, cu judecata si nu ca unor tampiti, carora le poti spune orice ca ei tot nu inteleg sau nu prezinta importanta. Imi place ca tot ce faceti se bazeaza pe spirit de organizare, inalta competenta si patriotism, lucruri pe care, din pacate, credeam ca sunt pe cale de disparitie. Admir tenacitatea voastra in aflarea adevarurilor dar si intransigenta fata de viitorii infractori. Apreciez faptul ca sunteti constienti de faptul ca e foarte greu, daca nu imposibil, sa faci ceva in tara asta, pentru tara, daca nu patrunzi in lumea politica, n-ai surse de finantare proprii si daca nu dispui de un canal TV unde sa poti fi vazut, auzit si inteles de o masa cat mai mare de oameni. Asa ca ma bucur de faptul ca va constituiti partid politic si veti duce lapta si pe acest teritoriu, nu numai pe cel al justitiei.
    Ma surprinde faptul ca TV-urile private nu preiau informatiile voastre din Exploziv News pentruca, daca nu de altceva, macar pentru rating si tot ar trebui s-o faca.
    Sincera sa fiu eu am fost socata la citirea articolelor citite in Exploziv News si nu pentru esenta si continutul lor in fapt ( am mai citit informatii bombe in Romania Mare si alte ziare) ci pentru faptul ca pentru prima data, avand in vedere probele, detaliile, profesionalismul,seriozitatea relatarii precum si riscul asumat, iti dai seama ca ele sunt reale. Citind si uneori recitind unele dintre articole ma intreb daca in tara asta, printre cei care conduc, sau au putere de decizie, mai exista oameni cinstiti ????
    Existenta voastra, demersurile pe care le faceti pentru salvarea a ceea ce mai poate fi salvat in tara asta, riscurile enorme la care va expuneti ma face sa cred ca totusi mai exista o speranta.
    Parca incepe sa se intrevada o luminita la capatul tunelului.

  • R. - Acelasi "master"
    Nici o televiziune nu preia materiale de pe "exploziv news" deoarece absolut toate sunt controlate de persoane oculte care, din cand in cand, se mai lupta intre ele de ochii lumii. Vezi Realitatea + Antenele vs B1 si OTV. Si aia si aia sunt tot sub controlul "ocultilor".
    Avem nevoie de un post TV care sa respecte si sa lupte pentru punctele din statutul GIS-SSR si multe altele.
  • neuronos - O reclamatie la procuratura impotriva acestor TV
    Procuratura ar trebui sa se autosesizeze. Este mult prea multa mizerie si lipsa de profesinalism in TV sau media !
  • Felix - Etica
    Toti studentii din cadrul insitutelor de invatamant de profil, ar trebui sa cunoasca si sa aprofundeze in timpul studentiei regula sacra a "ETICII".De asemenea,sa se tina cont de sentimentele de disperare cumplita prin care trec membrii familiilor celor decedati (indiferent ca sunt sau nu publice).
    Morbiditatea,nu este caracteristica poporului roman.
    Draga Doamna,de foarte curand am aflat de ziarul dvs.si constat cu multa chiar foarte multa multumire ca reprezentati cu adevarat pe romani(indiferent ca sunt majoritari sau minoritari).Dumnezeul Atotputernic sa va aiba in paza Sa,dorindu-va in acelas timp cu toata dragostea mea,multa sanatate.
  • Nelu - PROCURORI, OARE AVEMI ADEVARATI PROCURORI ?
    Stimata domnisoara, OARE EVM PROCURORI IN ROMANIA CARE SA IMBRATISESE PROFESIA IN MOD REAL CONFORM JURAMANTULUI DEPUS?

    CEI MAI MINCINOSU SUN TPROCURORI CARE PROFITAND DE FAPTUL CA LA O CERERE DE ARESTARE NU SE INTRA PE FOND, INSIRA NISTE MINCIUNI DE PICA LUMEA, SI ATUNCI LA CE SA TE ASTEPTI DE LA CEI PE CARE VREI SA-I INCHIZI SI II FACI INFRACTORI ?
    CA DOAR IN FATA UNUI PROCUROR STA UN INFRACTOR, NU ? SAU, SPUN EU CA PROCURORII SUNT CEI MAI INFRACTORI SI PUTREZI AI SOCIETATII ROMANE, DE ACEA ISI PERMIT MULTI MULTE !
  • dana - nimeni nu poate bea 400 mililitri de otrava
    Sa fie foate clar 400 mililitri de otrava nu-i poate bea nimeni. Dupa prima gura organismul reactioneaza si pe a doua nu o mai poti lua. Poate dupa ce a fost omarata i s-a mai administrat restul......
  • matache constantin - sa nu ne miram........
    Sa nu ne miram daca in urmatoarea perioada care si asa dadea frisoane romanilor,cu greutatile inerente unei conduceri a tarii dezastruoasa,f.f.multi vor gasii o scapare in gestul fatal mediatizat in nestire de asa zisele televiziuni de stiri.Pacat ca unele mai au si emisiuni de valoare dar s-au lasat purtate de valul comentarii la nesfarsit pe tema actului nefericit facut de un om cu cine stie ce probleme de existenta nefericite.Sunteti printe putini ziaristi care ati sesizat nemernicia acelui atac psihologic la adresa celor ce au privit la T.V. in zilele respsctive,sufocante sub aspectul re,re,retransmiterii unor aspecte absolut morbide.
  • R. - Influenta
    Aveti dreptate. Asta se urmareste pe langa "sinuciderea" IMM-urilor. Deja, cum bine spunea dna. Fica, altii s-au sinucis fiind influentati de media "oculta". Media oculta nu are respect pentru fiinta umana si viata. Doar ei si scopul lor bolnav...
  • Zob - Eroare strategică
    Observaţi că această critică este orientată către executanţii politicii antiromâneşti şi nu către decidenţii acestei politici. Pentru decidenţi rămâne un simplu experimenta uman.
  • Radu Bogdan Ghelu - Ca intotdeauna: PUNCTUL PE "i" (de la "inconfun
    PERFECT ARTICOL! Si nu numai acesta...
  • mIHAI - AAVETI UN ALIAT DE PARTEA DVS...devaruri
    ADEVARURI NECESARE PRIN INVESTIGATII LA CHEIE...

    http://badeadan.blogspot.com/search?q=micile+secrete+ale+lui+videanu
  • R. - Aliat nealiat...
    Din pacate, dl. Dan Badea nu este un aliat al "Exploziv News". Poate pe viitor. Deocamdata, domnia sa, este aliat al "semper fidelis".
  • SulfatulDeCalciu - Ziarista de investigatii? Demonstrati, va rog!
    Stimata doamna

    Felicitari pentru curaj

    Va invit sa faceti o investigatie ca sa clarificati legatura dintre unele personaje cu rol decisiv in evenimentele din 1989 si alte personaje cu datorii de toate felurile fata de serviciile maghiare si rusesti. Indicii: un fost pastor din timisoara, actual europarlamentar, un fost general calator la Balaton vara, cu picior in ghips iarna, actualmente la racoare, un fost capitan inginer ATAM, actualmente sotior de agenta de peste TISA si continuator al ghipsatului pe ici, pe colo, de la biliard pana la comertul ilicit cu produse militare.

    http://www.youtube.com/watch?v=63cWxzBm32A




    A propos. Publicati, va rog, o biografie completa a ghipsatului, ar putea fi interesant...

    Cu respect.
  • bibi cuceritorul - Madam Toba i-o suge lui Opris!
    Lucrurile stau cam asa. La inceput, Francisc Toba, (apropo, ar trebui elucidata si participarea sa la revolutia din `89, cand se pare ca au murit oameni nevinovati din cauza lui) a facut gat ca vezi Doamne, chiar el care a scris legea 92/`96 de organizare a STS nu mai este invitat la sindrofiile organizate de STS, tomna el, carele s-a zbatut atat de mult pe vremea cand era mare zmecher in CSAT, sa fie inlaturat de la tzutzuroiul de informatii... si-uite asa de rau s-a speriat bolovanul de Opris incat pana la urma i-a angajat muierea. Daca vreti sa o cunoeateti mai bine intrati pe www.semperfidelis ca sa vedeti ce are in capul ei sec. Nu stiu daca este spioanca, ori daca vinde secrete la unguri, dar un lucru este cert: individa este lipsita de orice scrupule. Mai zilele trecute ii injura pe cei de la Sindicatul Militarilor disponibilizati si in rezerva. Cat de magaritza sa fii, sa te iei de singura organizatie care a aparat interesele militarilor in ultima vreme? E clar, individa asculta ordinele lui Basexu, adica incearca sa demonstreze ca acest sindicat este ilegal constituit pentru ca militarii sa ramana cu deshtu-n gura! O mizerabila!
  • N.Musceleanu - toba,toba si guralivul
    Am citit pe site-ul semperistilor penali ca ati fost actionati in instanta si azi au conferinta de presa.Acesti impostori penali nu mai au limite. V-as recomanda sa investigati putin si preocuparile unor ONG asa zise ale miltarilor care fac numai potlogarii : Asociatia Ofiterilor de Rezerva din Romania condusa de masonul general Savoiu (care in treacat fie zis si-a cumparat gradul el neavand nici o zi de armata) si ASCMD condusa de colonelul de justitie(???) Simion si care invarte afaceri necurate in cadrul centrului incubator de afaceri
  • Hamzter
    BV simnoa pt articol.


+/- Deschide/Inchide
Datele tale de contact:
Mesaj:
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:


!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."