Banner

TRADUCERE

Editorial

DDT pentru pușcăriabilul DDD-OTV…

În copilărie, când mergeam în vacanțe la bunicii de la țară, toată vara grădina de zarzavat mirosea a DDT. Un insecticid puternic, împotriva gândacilor care atacau cultura de cartofi. Bunica stropea cu DDT și gata, gândacii fugeau care încotro. Cum, în ultima vreme, șoarecele de garsonieră otevistă s-a transformat, prin luarea nasului la purtare, într-un amărât de gândac nefolositor și cu miros pestilențial – dar și mai dăunător, prin ceea ce face împotriva culturii române, împotriva vieții și mentalului colectiv al românilor – socot că o cantitate considerabilă de DDT nu i-ar strica. Ca să mai împrospătăm niște dosare penale în care este cercetat ca urmare a unor infracțiuni pe care chiar le-a săvârșit, DDT-ul pe care Exploziv-News îl va administra, în direct și-n reluare, periodic, “președintelui” pușcăriabil Dan Diaconescu, va avea menirea de a eradica pentru totdeauna gașca infracțională pe care o conduce la OTV și care, profitând de puterea pe care i-a conferit-o micul ecran, minte, dezinformează, manipulează, înșeală în folos propriu o masă largă de telespectatori. Așadar, ca să distrugem definitiv insecta scârboasă care trăiește pe seama naivității românilor, e absolut necesar să stropim cu DDT-ul numit COD PENAL și celelalte goange ce stau de-a dreapta și de-a stânga lui DD. “DDT pentru OTV” va fi, de departe, cea mai amplă operațiune împotriva insectelor penale televizate, acțiune pe care Exploziv-News are și puterea, și determinarea necesară să o ducă la bun sfârșit, întru restabilirea ordinii de drept într-un stat în care un infractor de drept comun, recte Dan Diaconescu, își permite să îndemne la incultură, la sinucideri în masă, la prostituție, la evaziune fiscala, la tâlhării, șantaj și violență, și, mai ales, își permite să afirme, public (dovezile sunt inregistrate și sugerăm anchetatorilor să le ceară de la CNA) că, “după ce va fi ales președinte, va desființa DNA, DIICOT și SRI”. Îi promitem că va avea timp, cu ajutorul nostru (și al MEU în special), să distrugă (împreună cu impostorii, șuții, cămătarii, nespălații și inculții ce-i sunt colaboratori) tot ceea ce îi poftește inima, dar doar la Jilava (pușcăria în care îi vom muta sediul OTV-ului): rastele cu fasole, buda de la bulău, pulanele gardienilor și șobolanii din dotarea celulei!

 

Simona FICA
Citeste mai mult

Pentru Romania!

GIS-SSR

În contextul situaţiei actuale naţionale şi internaţionale, care a aruncat România în haos economic, financiar, politic, militar, geostrategic, iar Siguranţa Naţională - cu tot ceea ce implică ea nu ca şi concept, ci faptic - nu mai este asigurată corespunzător, din cauza decimării serviciilor secrete clasice, a clanurilor de interese care au penetrat serviciile de combatere a evaziunii fiscale, terorismului, spionajului, traficului de droguri şi persoane, spălării banilor, a sistemului clientelar înfiltrat în conducerea sistemului de sănătate şi învăţământ, a distrugerii industriei de apărare şi a Armatei Române, a manipulării media care acţionează la comanda unei tabere sau alta pentru inculturalizarea, manelizarea, dispariţia valorilor morale ale României, în scopul transformării făţişe a electoratului român – şi a generaţiilor viitoare – în masă de manevrare politică, ziarul EXPLOZIV-NEWS declară constituit, azi, 28 iunie 2010, ca stare de necesitate şi în virtutea legală a art.(2), cap.I din Legea 51/1991, aflată în vigoare la data prezentului anunţ, GRUPUL DE INVESTIGAŢII SPECIALE – privind SIGURANŢA şi SECURITATEA ROMÂNIEI (numit în continuare GIS-SSR). GIS-SSR are siglă şi imn propriu, statut (pe care îl prezentăm mai jos) şi o platformă care va sta la baza constituirii unui partid politic. În GIS-SSR se pot înscrie, având statutul de membrii cu puteri depline, cetăţeni români – şi, în cazuri cu totul speciale, după o verificare prealabilă amănunţită a Departamentului nostru Informativ – cetăţeni străini din SUA, Franţa, Canada, Italia, Australia, Iran, Emiratele Arabe, Germania, Spania, Regatul Marii Britanii, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Belgia, Olanda, Danemarca, Cehia, Azerbaijan, Sudan, Egipt şi Ungaria, state cu care ziarul Exploziv-News are contracte bilaterale de colaborare pe probleme de investigaţii militare şi nu numai. GIS-SSR are un comandament unic, în Bucureşti, şi urmează, în perioada următoare, să dezvolte filiale în judeţele Dolj, Prahova, Maramureş, Timiş, Mureş, până la sfârşitul acestui an constituindu-se filiale şi în restul judeţelor. Activitatea GIS-SSR este condusă de Comitetul Director Fondator, format din cinci membrii cu puteri depline de decizie la nivel naţional, şi coordonată de Consiliul Executiv, format din membrii proveniţi din următoarele domenii: SRI, Apărare, SPP, Poliţia de Frontieră, SIPI, DGA, DIICOT, mediul universitar, cercetare ştiinţifică, sindicate, mediul privat, sănătate, cultură, agricultură, media independentă, sistemul penitenciar, sistemul finaciar-bancar, ANAF, sistemul juridic, asociaţii de magistraţi, case de avocatură, politicieni. STATUTUL GIS-SSR: - GIS este un grup format din cetateni romani si pentru Romania - GIS, prin metode proprii, investigheaza, culege informatii, le sintetizeaza si le face publice despre politicieni, ofiteri de intelligence, politisti, magistrati etc corupti, precum va investiga, analiza, strange informatii, sintetiza si prezenta public retele de crima organizata, de provenienta romaneasca ori straina, care actioneaza pe teritoriul Romaniei, dezvaluind identitatea celor care conduc astfel de retele, relatiile lor cu organele corupte ale statului. - GIS descopera, prin metode proprii, evaziunea fiscala macro-economica - GIS lupta pentru confiscarea averilor membrilor de crima organizata - GIS investigheaza fenomenele (pericolele) care tin de securitatea nationala pentru a le aduce la cunostinta publicului si organelor in drept - GIS incurajeaza educatia populatiei in materie de pregatire informativa si contrainformativa - GIS insista pe indatorirea cetatenilor romani de a contribui la realizarea securitatii nationale. Apararea contrainformativa a Romaniei nu este o activitate restransa, executata numai de un numar de ofiteri de informatii. Este o Strategie Nationala in care trebuie sa fie implicati si cetatenii. - GIS insista pe pregatirea contrainformativa a populatiei, pe educatia lor si pe avertizarea lor in privinta pericolelor care afecteaza siguranta nationala. - GIS investigheaza acele fenomene - factori de agresiune a securitatii nationale care nu sunt "contabilizati" de organele in drep, factori ascunsi, discreti, invaluiti sub o mantie care sa ii scoata in afara oricarei banuieli. - GIS investigheaza domenii care sunt la limita speculatiei, domenii legate de societatii secrete. - GIS se ocupa de studiul subiectelor speciale, nu comune, cele care sunt speculative, cele care sunt refuzate sau cadrul nu permite a fi luate in considerare de catre organele oficiale. - GIS lupta impotriva manipularilor de orice tip. Plus ca orice actiuni de manipulare si dezinformare de anvergura sunt posibile numai pentru ca segmentul tinta (grupuri de oameni sau intreaga populatie) nu cunoaste metodele si tehnicile utilizate in actiune. O data cu cunoasterea acestor tehnici si metode, segmentul tinta va intelege si nu va mai cadea in capcana manipularii, nereactionand asa cum si-au propus strategii actiunii de manipulare. Prin urmare, toti cei care doresc sa contribuie, intr-o forma sau alta, la dezvoltarea "Grupului de Investigatii Speciale", prin inscriere, sunt rugati sa contacteze conducerea "GIS-SSR" la urmatoarea adresa de e-mail: gis.ssr@gmail.com

Simona FICA, Claudiu VAVA, Tim RONIN, fondatori GIS-SSR

Citeste mai mult

Acuzatii

Criminalii perfecti ai Romaniei

Mai multi reprezentanti ai Congresului SUA ...

Citeste mai mult

parteneri media

geoclock


counter

Statistici site


Curs Valutar

inchide

Ori găsim un drum, ori facem unul! Fie chiar si aruncand in aer, cu Exploziv, mafia care a ingenuncheat Romania! Va alaturati noua si mergem impreuna spre Lumina, sau ramaneti in intunericul in care v-au aruncat timp de douazeci de ani. Romani, ALEGEREA este a VOASTRA, nu a LOR!

Despre Noi
Click on the slide!

COLONELUL SRI GHEORGHE VOINEA, PRINS IN FLAGRANT, DE CATRE EXPLOZIV-NEWS, IN TIMP CE IL FILA FARA MANDAT SI FARA ORDIN DE SERVICIU PE PATRONUL ZIARULUI EXPRESUL DE SUD!

Pentru ca i-am descoperit jocurile murdare de distrugere a unui craiovean cinstit, pe care evazionistul Adrian Mititelu si fostul sef al BCCOA Craiova, ex-comisarul Gh. Bica, l-au pus sa il fileze pas...

More...
Click on the slide!

ALBUM DE FAMILIE, doar pentru CUNOSCĂTORI: Arabilor le plac „trandafirii”. Plus „cărţile” de la Timişoara, „ostaticii din Irak”, celulele „de criză”, procurorii prieteni cu Hayssam şi cetăţenia română.

Nucleelor de terorism din gruparea Patriciu-Hayssam-Ohanesian-Nasiasiu, de la Timişoara, le plac cărţile. De la Bookfest! Unde s-au întâlnit cu prieteni vechi. Iubitori de trandafiri, arme, alcoo...

More...
Click on the slide!

ROMÂNIA, SUB OCUPAŢIE TERORISTĂ. FOTOGRAFII DOCUMENT REALIZATE DE EXPLOZIV-NEWS, SUB ACOPERIRE, ÎNTR-O LOCAŢIE DIN TIMIŞOARA A TRAFICANŢILOR ARABI DE ARME ŞI ALCOOL, DIN FILIERA PATRICIU-HAYSSAM-NASTASIU-OHANESIAN

 Era esenţial ca, înainte de publicarea anunţatei anchete intitulate “România împărţită între două grupări teroriste” şi în completarea Editorialului, să prezentăm, caz unic î...

More...
Click on the slide!

O SIMPLĂ ÎNTREBARE. PENTRU SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII. CĂ SIE DOARME PE UNGUREANU

 Ca să evit stupiditatea cu care, de când îl știu (vreo trei ani) pe purtătorul de vorbe goale ale Serviciului Român de Informații, care îmi cere mereu să îi fac cereri pe Legea 544 exa...

More...
Click on the slide!

DOVADA CĂ BEN-LADEN FACE BANI ÎN ROMÂNIA: SERVICIUL SECRET AL FRANŢEI A DESCOPERIT TRASEUL FINANCIAR AL CONTRABANDEI CU ARME, MARCA BĂSESCU-ALQAEDA, DE LA O FIRMĂ DIN IAŞI, ÎN BANCA SBA, APARŢINÂND TERORISTULUI

Serviciul francez a descoperit recent ca o companie din Iasi, Terom S.A., a trimis la o banca din Franta, periodic, sume de ordinul milioanelor de dolari.  Cercetarile au descoperit ca banca unde aju...

More...
Click on the slide!

SCANDAL INTERNAȚIONAL ROMÂNIA – SUA: Băsescu PÂRJOL-ește NEW-YORK-ul CU UN CONSUL INTERLOP, DUPĂ CE L-A „DESTITUIT” PE CONSULUL MAFIOT!

 După ce l-a menținut în funcție timp de amar de ani pe un consul mafiot, un dinozaur comunist care a făcut doar rău imaginii României în lume, iată că, recent, Băsescu l-a demis pe ac...

More...
Click on the slide!

DENUNŢ PENAL AL EXPLOZIV-NEWS ÎMPOTRIVA NUMITULUI BĂSESCU TRAIAN, PRIMUL PAS SPRE RESTABILIREA ORDINII ÎN STATUL DE DREPT, ÎN DAUNA STATULUI MAFIOT!

  Deoarece, pe de o parte, ancheta jurnalistică, ce a presupus ani întregi de investigaţii periculoase, referitoare la traficul la nivel statal cu armament pentru terorişti din Iran, Angola, Suda...

More...
Click on the slide!

MILITARII ROMÂNI, UCIȘI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE ARMAMENT ȘI PÂNGĂRIȚI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE DROGURI, ADUSE ÎN ȚARĂ ÎN CARCASELE SOLDAȚILOR MORȚI!

MILITARII ROMÂNI, UCIȘI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE ARMAMENT ȘI PÂNGĂRIȚI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE DROGURI, ADUSE ÎN ȚARĂ ÎN CARCASELE SOLDAȚILOR MORȚI! Ceea ce vom dezvalui in ser...

More...
Click on the slide!

A CRIMINAL CONECTION: TRAIAN BĂSESCU + VICTOR BOUT + RAUL REYES

ŢIGARETA II, URANIU PENTRU TERORIŞTII FARC, TRAIAN BĂSESCU, ROMARM, ROMTEHNICA ŞI S.R.I., ÎN ANCHETĂ INTERNAŢIONALĂ – dosar stufos la O BAZĂ MILITARĂ SECRETĂ A SUA  ...

More...
Click on the slide!

ÎNALTĂ TRĂDARE LA MINISTERUL APĂRĂRII, CU COMPLICITATEA FOȘTILOR ȘEFI AI SIE ȘI SUB SUPRAVEGHEREA AGENTULUI MOSSAD CU NUME DE COD „Aliza”. CONTRABANDĂ DE STAT CU RACHETE ROMÂNEȘTI.

ȘOC: ROMÂNIA TRIMITE SOLDAȚI SĂ LUPTE CU TERORIȘTII LUMII, DAR TOT ROMÂNIA LE LIVREAZĂ, CELOR DIN URMĂ, ARMELE CU CARE SUNT UCIȘI MILITARII ROMÂNI!Capacitatea de aparare a Romaniei este subm...

More...
Click on the slide!

DEZNODĂMÂNTUL E ATÂT DE APROAPE ŞI FATAL…

Raportul TG-621 al CIA relevă fără echivoc legătura dintre Traian BĂSESCU, SRI, SIE şi TERORISTUL Ahmad Al-Khalaf Shabib DULAYMI In luna aprilie a acestui an, a fost finalizat si adus pe masa Ad...

More...
Click on the slide!

AFACEREA TRINITROTOLUEN ŞI TRAFICUL ILEGAL CU PISTOALE AUTOMATE, PUNTEA DE LEGĂTURĂ ÎNTRE UN ARAB ŞI BĂSESCU = DOSARUL 450/P/2009

CONTRABANDĂ CU ARME ŞI EXPLOZIVI LA UZINA DE ARMAMENT BĂBENI, CU COMPLICITATEA MapN, ROMARM şi ADMINSTRAŢIEI PREZIDENŢIALESurse din cadrul Serviciului Secret al Armatei au semnalat redacţiei Ex...

More...
Click on the slide!

ARME PENTRU OTV

Senzational! RETEAUA TERORISTA DIN “GARSONIERA”! Un anunt aparent banal, aparut cu ostentatie, inca din primavara anului trecut - si inca “valabil” pana ce am intrat pe “fir” - a condus la...

More...
Click on the slide!

ÎN ATENŢIA DIICOT: IRANIANUL MEHRAB ASGARI, PREŞEDINTELE COMPANIEI MIRAVIA, CU ALE CĂREI AVIOANE GRUPAREA BĂSESCU A TRANSPORTAT ARME ROMÂNEŞTI PENTRU TERORIŞTII LUMII, A RECUNOSCUT CONTRABANDA!

Zdruncinat, se pare, de una dintre dezvăluirile noastre referitoare la momentul în care avionul cu indicativul  IL-176, inchiriat de către MIRAVIA de la Victor Bout şi plătit de către Shimon Na...

More...
Click on the slide!

Liber la furat avioane

Avioane de luptă, supersonice, despre care civilii habar nu aveau că există în dotarea armatei noastre, au fost vândute fără licitaţie şi fără ca banii să intre în bugetul MapN, ci în bu...

More...
Click on the slide!

SCORPIONII ROŞII, PUŞI ÎN PERICOL DE MOARTE DE CĂTRE OPREA SI BASESCU! "A DIRTY BOMB" ROMÂNEASCĂ, DETONATĂ ÎN AFGANISTAN!

SCORPIONII ROŞII, PUŞI ÎN PERICOL DE MOARTE DE CĂTRE STATUL MAFIOT ROMÂN! "A DIRTY BOMB" ROMÂNEASCĂ, DETONATĂ ÎN AFGANISTAN!   Într-o anchetă precedentă, arătam că traficul cu uraniu ro...

More...
Click on the slide!

ULTIMA ORĂ: HOARĂ, PRINS ÎN HORA DOSARULUI DE TERORISM SSID 628/D/P/2005

Actualul secretar de stat MARCEL HOARĂ, apare în decriptarea laptop-ului fostului şef al din OPSPI - Documente Clasificate, asasinat in 2006. ANEXA S-207, BOMBA CARE EXPLODEAZĂ ÎN CAPUL LUI BĂSE...

More...
Click on the slide!

Criminalii perfecti ai Romaniei

Mai multi reprezentanti ai Congresului SUA s-au adresat, saptamana trecuta, presedintelui Barack Obama, cerand sa puna capat contrabandei cu arme provenite din Romania. „Aceste arme au inundat State...

More...
Click on the slide!

LUNI, 24 MAI, LA ORA 8.00, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII A FOST DISTRUS DIN TEMELII.

 URMEAZĂ S.I.E! SI SERVICIUL DE TELECOMUNICATII SPECIALE! SRI, STS, SIE SE "RESTRUCTUREAZA", LA SPP SE ANGAJEAZA INTERLOPI!...

More...
Click on the slide!

ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU EXPLOZIV-NEWS, DEZVĂLUIRILE ȘEFULUI EDA (AGENȚIA EUROPEANĂ DE APĂRARE) A U.E., EXCELENTA SA DOMNUL Alexander WEISS: "IL SUSPECTEZ PE BĂSESCU DE CONTRABANDĂ CU ARMAMENT!"

Prin amabilitatea unui inalt oficial din Ministerul de Externe al Romaniei – caruia ii multumim inca o data pe aceasta cale – Exploziv-News a fost astazi, marti 25 mai 2010, in legatura directa, t...

More...
Click on the slide!

FLORIAN COLDEA, LICHEAUA CARE A DISTRUS SERVICIILE SECRETE ALE ROMÂNIEI

Serviciile Secrete ale României nu mai există decât pe hârtie. Ele au fost, din 2005 încoace, odată cu venirea la putere a căpitanului Băsescu, decapitate, dispersate, distruse, asaltate de O ...

More...
Click on the slide!

CIA PROPUNE, FSB DISPUNE, GEORGE MAIOR EXECUTĂ...

DIRECTORUL SRI, pesedistul Maior, ACUZAT DE SUBALTERNI CA ESTE SPION! O informatie de-adreptul socanta, care a ajuns in posesia redactiei noastre, face referire la faptul ca George Cristian Maior, in ...

More...
Click on the slide!

Atac la Siguranta Militara a Romaniei

AGENTUL COLONELULUI-TERORIST SIRIAN OMAR HAYSSAM, FĂCUT GENERAL LA APELUL BOCANCILOR DE CĂTRE BĂSESCU, LA CEREREA COLONELULUI RISTEA PRIBOI. Dincolo de scandaluri ori neajunsuri inacceptabile pentr...

More...
Click on the slide!

MILITARII ROMÂNI SE REVOLTĂ PENTRU CADOUL PREȘEDINTELUI, NESIMȚIREA GUVERNULUI ȘI DISPERAREA POPULAȚIEI!

iNCA din octombrie 2009, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a informat pe toti cei interesati, ca absolut toate salariile si toate pensiile bugetarilor, alocatiile, bursele, ajutoarele, etc ...

More...
Click on the slide!

L-AM ÎMPUȘCAT PE CEAUȘESCU PENTRU CA BĂSESCU SĂ DUCĂ ROMÂNIA ÎN FALIMENT!

Dacă românii au uitat deja, le reamintim că, în urmă cu 20 de ani, au ieșit în stradă și au cerut MOARTE DICTATORULUI. Ceaușescu a fost împușcat pentru că, printre altele, unul dintre cap...

More...
Click on the slide!

CFR... UNDE E?! LA GFR.

MAFIA PDL CONDUSĂ DE BĂSESCU – BERCEANU ADUCE ATINGERE GRAVĂ SIGURANȚEI NAȚIONALE. FALIMENTAREA CFR MARFĂ DISTRUGE STATUL ROMÂN, IAR ECONOMIA E DEJA SUBMINATĂ DE FIRME CĂPUȘE. Analiza date...

More...
Click on the slide!

ASASINATE ECONOMICE și SUTE DE MII DE ȘOMERI pe AXA INDIA – UCRAINA, via ROMÂNIA PRĂDUITĂ

Surse din diplomația românească ne-au dezvăluit o știre-șoc: peste câteva zile, ministrul de externe al Ucrainei vine, în mare taină, la București. Nu ca să-și bea ceaiul la Marriott, ci p...

More...
Click on the slide!

ROȘIA MONTANĂ: ȘPAGĂ CONTRA URANIU

BERCEANU ȘI VIDEANU VOR SĂ LEGALIZEZE CONTRABANDA CU SUBSTANȚE RADIOACTIVE. AURUL ROȘIEI MONTANĂ E PRAF ÎN OCHI! Motivul pentru care Berceanu și Videanu au făcut deja jocurile Gold Corporation...

More...
Frontpage Slideshow (version 2.0.0) - Copyright © 2006-2008 by JoomlaWorks
DIN NOU DESPRE INFRACTORII LUCA SI VANTU:

Monday, 05 October 2009 13:38    |    Articol scris de Simona FICA
PDF Print E-mail
( 45 Voturi )
Rata userului: / 45
SlabBun 


SORIN OVIDIU VANTU SI INTERPUSUL SAU, LIVIU LUCA, UN NOU FAULT PENAL LA FISC: CEA MAI MARE RETURNARE ILEGALA DE TVA, CU COMPLICITATEA LUI VOSGANIAN!

 

 

Un control al Finanţelor Publice a stabilit că PetromService a fraudat statul roman în urma tranzacţiei prin care Petrom a preluat o parte a activelor şi a angajaţilor Petromservice. Asadar, cuplul penal Vantu-Luca, adica cei care au controlat compania Petromservice, trebuie să plătească statului român peste saptezeci de milioane de euro, cat au incasat in urma unei returnari ilegale de TVA cu complicitatea fostului ministru de la Finante, Varujan Vosganian. În timp ce Finanţele făceau verificări, PSV Company, a anuntat falimentul, motiv pentru care Fiscul consideră acum că "intrarea companiei în insolvenţă reprezintă o tentativă de fraudare" şi a sesizat Parchetul.

 

Operaţiunea s-a produs în vara anului trecut. În mai 2008, Petrom a decis să-şi ia înapoi foştii angajaţi şi a dat 400 de milioane de euro pentru ei şi pentru utilajele de mentenanţă pe care Luca le preluase, gratis, în 2003, tot de la Petrom, prin externalizarea acestor operaţiuni.
 
Cum, în esenţă, era vorba de o vânzare de utilaje şi nu de vânzarea unei afaceri, Petrom a plătit şi TVA în valoare de 70 milioane de euro. Însă, pe 24 iulie 2008 PSV Company, societatea rămasă prin transferul Petromservice, a cerut Fiscului returnarea TVA-ului de peste 70 de milioane de euro.
În doar 13 zile, Ministerul Finanţelor, condus pe atunci de Varujan Vosganian, i-a virat lui Vantu impresionanta sumă în cont. Este cea mai mare returnare de TVA făcută vreodată în Romania. Un alt record este cel al promptitudinii cu care statul a plătit, fără să facă vreun control. Desigur, Varujan Vosganian nu este cel care a semnat pentru returnarea de TVA a lui Vântu. Dar un ministru de finanţe nu avea cum să nu fie informat că i-au plecat 70 de milioane de euro din buget.

La începutul acestui an, PSV Company a intrat în faliment, în urma numeroaselor procese cu salariaţii pentru neplata unor prime restante. Imediat, Fiscul a trimis rapid o echipă de control pentru a stabili ce s-a întâmplat cu cele 70 de milioane de euro. Procedura falimentului putea stopa acţiunea Finanţelor. După două luni de controale, inspectorii au decis că returnarea sumei s-a făcut ilegal şi că este vorba de o fraudare a statului. Acesta este şi motivul pentru care Fiscul a sesizat şi Parchetul.

Acţionarul principal al PSV Company este un off-shore cipriot prin care Vântu controlează mai multe afaceri în România. Statul s-a înscris la masa credală, încercând să recupereze banii pierduţi pe mâna propriilor funcţionari. Firma mai deţine mina de uraniu de la Budureasa, dar şi 18% din Realitatea Media.



+/- Deschide/Inchide


+/- Deschide/Inchide
Datele tale de contact:
Mesaj:
:angry::0:confused::cheer:B):evil::silly::dry::lol::kiss::D:pinch:
:(:shock::X:side::):P:unsure::woohoo::huh::whistle:;):s
:!::?::idea::arrow:


!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."