In cele doua mandate ale sale, Băsescu a jucat tare, sigur pe sine, pe muchie de cuţit, cu gesturi şi replici memorabile, având (parcă) ceva din harul, scuzată fie-ne comparaţia, unui monstru sacru al scenei româneşti: regretatul Gheorghe Dinică. Traian Băsescu a scăzut, uneori, în sondaje, dar nu din cauza crizei, ci a distorsionării informaţiei şi a execuţiei, în stil mafiot, la care a fost supus, “la ordin”, de către “Realitatea” lui Sorin Ovidiu Vântu şi “Antenele” lui Dan Voiculescu, din motive lesne de înţeles. O figură aparte, într-o Românie cu filme măsluite (vezi caseta, “cu copilul de la Ploieşti”, lansată pe piaţă de Dinu Patriciu prin intermediul cotidianului “Gardianul”), cu capcane la tot pasul, cu lozinci instigatoare lansate de tot felul de cozi de topor, cu înţelegeri murdare (vezi frăţia dintre Adrian Nastase şi gruparea mafiota VOICU), cu atacuri (vitriolante) fără precedent. TRAIAN BĂSESCU A FOST SI A RAMAS O PERSONALITATE POLITICĂ PROEMINENTĂ. Un preşedinte popular, un preşedinte jucător. Conştientizând asta, el şi-a propus întotdeauna obiective maximale şi a mizat pe popor, ca principal aliat în realizarea lor, ceea ce l-a făcut să devină, 2009, din nou, marele câştigător chiar dacă l-a învins, pe muchie de cuţit, pe Prostănacul în spatele căruia s-a ascuns o armată de moguli penali. Voiculescu, Patriciu, Vântu au ieşit la bătaie, pe faţă, şi au încercat să calce totul în picioare, în materie de imagine (şi nu numai), folosind toată artileria grea: ziare, posturi de televiziune, posturi de radio, institute de sondare a opiniei publice, politicieni şi ziarişti corupţi, clanuri de interlopi din mai multe colţuri ale ţării. Traian Băsescu a avut, în aceaste zbuciumate mandate, o misiune de două ori mai grea decât a adversarilor săi: a trebuit, pe lângă îngenuncherea lui Geoană şi Antonescu, să-şi învingă propria legendă. Şi a reuşit. Ca un gladiator experimentat, într-o arenă în care a curs mult sânge. Pentru că a trebuit să lupte singur împotriva tuturor, într-o Românie împărţită (disputată) ca pe o roată de caşcaval de Voiculescu, Patriciu, Vântu şi haitele lor de politicieni şi jurnalişti controversaţi: Marian Vanghelie, Viorel Hrebenciuc, Adrian Năstase, Mihai Tatulici, Gabriela Vrânceanu Firea, Mircea Geoană, Teodor Meleşcanu, Sorin Roşca Stănescu, Adrian Ursu, Emil Hurezeanu, Mugur Ciuvică, Dana Grecu, Victor Ciutacu, Mircea Dinescu, Stelian Tănase, Cristian Tudor Popescu, Bogdan Teodorescu, Mircea Badea. BĂSESCU A REPREZENTAT DINTOTDEAUNA LOCOMOTIVA CARE A TRAS DUPĂ EL PARTIDUL, INDIFERENT CÂTE GREŞELI A FĂCUT. Pentru că a comis şi greşeli, după cum a recunoscut, cu naturaleţe, cu sinceritate, cu mult şarm, în stilu-i caracteristic. Băsescu a jucat tare, sigur pe sine, pe muchie de cuţit, cu gesturi şi replici memorabile, păstrând (parcă) ceva din harul, scuzată fie-ne comparaţia, unui monstru sacru al scenei româneşti: regretatul Gheorghe Dinică. Marinarul este cel mai pregătit să găsească şi să aplice soluţii, cu toată încăpăţânarea de care a dat dovadă până în prezent... Hâtru şi cu tolba plină de vorbe cu o mie de înţelesuri, Băsescu a declarat, devastat de sinceritate, că, fără puţin noroc, această încăpăţânare i-ar fi putut fi fatală!… Ei bine, tocmai pentru asta ii suntem alaturi: PENTRU CA ESTE INCAPATANAT! PENTRU CA ESTE UN CARACTER PUTERNIC! PENTRU CA NU ESTE CA ILIESCU! PENTRU CA, DINCOLO DE DURITATE, SE ASCUNDE UN OM!... Simona Ela FICA
|
p
