Banner

TRADUCERE

Editorial

DDT pentru pușcăriabilul DDD-OTV…

În copilărie, când mergeam în vacanțe la bunicii de la țară, toată vara grădina de zarzavat mirosea a DDT. Un insecticid puternic, împotriva gândacilor care atacau cultura de cartofi. Bunica stropea cu DDT și gata, gândacii fugeau care încotro. Cum, în ultima vreme, șoarecele de garsonieră otevistă s-a transformat, prin luarea nasului la purtare, într-un amărât de gândac nefolositor și cu miros pestilențial – dar și mai dăunător, prin ceea ce face împotriva culturii române, împotriva vieții și mentalului colectiv al românilor – socot că o cantitate considerabilă de DDT nu i-ar strica. Ca să mai împrospătăm niște dosare penale în care este cercetat ca urmare a unor infracțiuni pe care chiar le-a săvârșit, DDT-ul pe care Exploziv-News îl va administra, în direct și-n reluare, periodic, “președintelui” pușcăriabil Dan Diaconescu, va avea menirea de a eradica pentru totdeauna gașca infracțională pe care o conduce la OTV și care, profitând de puterea pe care i-a conferit-o micul ecran, minte, dezinformează, manipulează, înșeală în folos propriu o masă largă de telespectatori. Așadar, ca să distrugem definitiv insecta scârboasă care trăiește pe seama naivității românilor, e absolut necesar să stropim cu DDT-ul numit COD PENAL și celelalte goange ce stau de-a dreapta și de-a stânga lui DD. “DDT pentru OTV” va fi, de departe, cea mai amplă operațiune împotriva insectelor penale televizate, acțiune pe care Exploziv-News are și puterea, și determinarea necesară să o ducă la bun sfârșit, întru restabilirea ordinii de drept într-un stat în care un infractor de drept comun, recte Dan Diaconescu, își permite să îndemne la incultură, la sinucideri în masă, la prostituție, la evaziune fiscala, la tâlhării, șantaj și violență, și, mai ales, își permite să afirme, public (dovezile sunt inregistrate și sugerăm anchetatorilor să le ceară de la CNA) că, “după ce va fi ales președinte, va desființa DNA, DIICOT și SRI”. Îi promitem că va avea timp, cu ajutorul nostru (și al MEU în special), să distrugă (împreună cu impostorii, șuții, cămătarii, nespălații și inculții ce-i sunt colaboratori) tot ceea ce îi poftește inima, dar doar la Jilava (pușcăria în care îi vom muta sediul OTV-ului): rastele cu fasole, buda de la bulău, pulanele gardienilor și șobolanii din dotarea celulei!

 

Simona FICA
Citeste mai mult

Pentru Romania!

GIS-SSR

În contextul situaţiei actuale naţionale şi internaţionale, care a aruncat România în haos economic, financiar, politic, militar, geostrategic, iar Siguranţa Naţională - cu tot ceea ce implică ea nu ca şi concept, ci faptic - nu mai este asigurată corespunzător, din cauza decimării serviciilor secrete clasice, a clanurilor de interese care au penetrat serviciile de combatere a evaziunii fiscale, terorismului, spionajului, traficului de droguri şi persoane, spălării banilor, a sistemului clientelar înfiltrat în conducerea sistemului de sănătate şi învăţământ, a distrugerii industriei de apărare şi a Armatei Române, a manipulării media care acţionează la comanda unei tabere sau alta pentru inculturalizarea, manelizarea, dispariţia valorilor morale ale României, în scopul transformării făţişe a electoratului român – şi a generaţiilor viitoare – în masă de manevrare politică, ziarul EXPLOZIV-NEWS declară constituit, azi, 28 iunie 2010, ca stare de necesitate şi în virtutea legală a art.(2), cap.I din Legea 51/1991, aflată în vigoare la data prezentului anunţ, GRUPUL DE INVESTIGAŢII SPECIALE – privind SIGURANŢA şi SECURITATEA ROMÂNIEI (numit în continuare GIS-SSR). GIS-SSR are siglă şi imn propriu, statut (pe care îl prezentăm mai jos) şi o platformă care va sta la baza constituirii unui partid politic. În GIS-SSR se pot înscrie, având statutul de membrii cu puteri depline, cetăţeni români – şi, în cazuri cu totul speciale, după o verificare prealabilă amănunţită a Departamentului nostru Informativ – cetăţeni străini din SUA, Franţa, Canada, Italia, Australia, Iran, Emiratele Arabe, Germania, Spania, Regatul Marii Britanii, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Belgia, Olanda, Danemarca, Cehia, Azerbaijan, Sudan, Egipt şi Ungaria, state cu care ziarul Exploziv-News are contracte bilaterale de colaborare pe probleme de investigaţii militare şi nu numai. GIS-SSR are un comandament unic, în Bucureşti, şi urmează, în perioada următoare, să dezvolte filiale în judeţele Dolj, Prahova, Maramureş, Timiş, Mureş, până la sfârşitul acestui an constituindu-se filiale şi în restul judeţelor. Activitatea GIS-SSR este condusă de Comitetul Director Fondator, format din cinci membrii cu puteri depline de decizie la nivel naţional, şi coordonată de Consiliul Executiv, format din membrii proveniţi din următoarele domenii: SRI, Apărare, SPP, Poliţia de Frontieră, SIPI, DGA, DIICOT, mediul universitar, cercetare ştiinţifică, sindicate, mediul privat, sănătate, cultură, agricultură, media independentă, sistemul penitenciar, sistemul finaciar-bancar, ANAF, sistemul juridic, asociaţii de magistraţi, case de avocatură, politicieni. STATUTUL GIS-SSR: - GIS este un grup format din cetateni romani si pentru Romania - GIS, prin metode proprii, investigheaza, culege informatii, le sintetizeaza si le face publice despre politicieni, ofiteri de intelligence, politisti, magistrati etc corupti, precum va investiga, analiza, strange informatii, sintetiza si prezenta public retele de crima organizata, de provenienta romaneasca ori straina, care actioneaza pe teritoriul Romaniei, dezvaluind identitatea celor care conduc astfel de retele, relatiile lor cu organele corupte ale statului. - GIS descopera, prin metode proprii, evaziunea fiscala macro-economica - GIS lupta pentru confiscarea averilor membrilor de crima organizata - GIS investigheaza fenomenele (pericolele) care tin de securitatea nationala pentru a le aduce la cunostinta publicului si organelor in drept - GIS incurajeaza educatia populatiei in materie de pregatire informativa si contrainformativa - GIS insista pe indatorirea cetatenilor romani de a contribui la realizarea securitatii nationale. Apararea contrainformativa a Romaniei nu este o activitate restransa, executata numai de un numar de ofiteri de informatii. Este o Strategie Nationala in care trebuie sa fie implicati si cetatenii. - GIS insista pe pregatirea contrainformativa a populatiei, pe educatia lor si pe avertizarea lor in privinta pericolelor care afecteaza siguranta nationala. - GIS investigheaza acele fenomene - factori de agresiune a securitatii nationale care nu sunt "contabilizati" de organele in drep, factori ascunsi, discreti, invaluiti sub o mantie care sa ii scoata in afara oricarei banuieli. - GIS investigheaza domenii care sunt la limita speculatiei, domenii legate de societatii secrete. - GIS se ocupa de studiul subiectelor speciale, nu comune, cele care sunt speculative, cele care sunt refuzate sau cadrul nu permite a fi luate in considerare de catre organele oficiale. - GIS lupta impotriva manipularilor de orice tip. Plus ca orice actiuni de manipulare si dezinformare de anvergura sunt posibile numai pentru ca segmentul tinta (grupuri de oameni sau intreaga populatie) nu cunoaste metodele si tehnicile utilizate in actiune. O data cu cunoasterea acestor tehnici si metode, segmentul tinta va intelege si nu va mai cadea in capcana manipularii, nereactionand asa cum si-au propus strategii actiunii de manipulare. Prin urmare, toti cei care doresc sa contribuie, intr-o forma sau alta, la dezvoltarea "Grupului de Investigatii Speciale", prin inscriere, sunt rugati sa contacteze conducerea "GIS-SSR" la urmatoarea adresa de e-mail: gis.ssr@gmail.com

Simona FICA, Claudiu VAVA, Tim RONIN, fondatori GIS-SSR

Citeste mai mult

Acuzatii

Criminalii perfecti ai Romaniei

Mai multi reprezentanti ai Congresului SUA ...

Citeste mai mult

parteneri media

geoclock


counter

Statistici site


Curs Valutar

inchide

Ori găsim un drum, ori facem unul! Fie chiar si aruncand in aer, cu Exploziv, mafia care a ingenuncheat Romania! Va alaturati noua si mergem impreuna spre Lumina, sau ramaneti in intunericul in care v-au aruncat timp de douazeci de ani. Romani, ALEGEREA este a VOASTRA, nu a LOR!

Despre Noi
Click on the slide!

COLONELUL SRI GHEORGHE VOINEA, PRINS IN FLAGRANT, DE CATRE EXPLOZIV-NEWS, IN TIMP CE IL FILA FARA MANDAT SI FARA ORDIN DE SERVICIU PE PATRONUL ZIARULUI EXPRESUL DE SUD!

Pentru ca i-am descoperit jocurile murdare de distrugere a unui craiovean cinstit, pe care evazionistul Adrian Mititelu si fostul sef al BCCOA Craiova, ex-comisarul Gh. Bica, l-au pus sa il fileze pas...

More...
Click on the slide!

ALBUM DE FAMILIE, doar pentru CUNOSCĂTORI: Arabilor le plac „trandafirii”. Plus „cărţile” de la Timişoara, „ostaticii din Irak”, celulele „de criză”, procurorii prieteni cu Hayssam şi cetăţenia română.

Nucleelor de terorism din gruparea Patriciu-Hayssam-Ohanesian-Nasiasiu, de la Timişoara, le plac cărţile. De la Bookfest! Unde s-au întâlnit cu prieteni vechi. Iubitori de trandafiri, arme, alcoo...

More...
Click on the slide!

ROMÂNIA, SUB OCUPAŢIE TERORISTĂ. FOTOGRAFII DOCUMENT REALIZATE DE EXPLOZIV-NEWS, SUB ACOPERIRE, ÎNTR-O LOCAŢIE DIN TIMIŞOARA A TRAFICANŢILOR ARABI DE ARME ŞI ALCOOL, DIN FILIERA PATRICIU-HAYSSAM-NASTASIU-OHANESIAN

 Era esenţial ca, înainte de publicarea anunţatei anchete intitulate “România împărţită între două grupări teroriste” şi în completarea Editorialului, să prezentăm, caz unic î...

More...
Click on the slide!

O SIMPLĂ ÎNTREBARE. PENTRU SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII. CĂ SIE DOARME PE UNGUREANU

 Ca să evit stupiditatea cu care, de când îl știu (vreo trei ani) pe purtătorul de vorbe goale ale Serviciului Român de Informații, care îmi cere mereu să îi fac cereri pe Legea 544 exa...

More...
Click on the slide!

DOVADA CĂ BEN-LADEN FACE BANI ÎN ROMÂNIA: SERVICIUL SECRET AL FRANŢEI A DESCOPERIT TRASEUL FINANCIAR AL CONTRABANDEI CU ARME, MARCA BĂSESCU-ALQAEDA, DE LA O FIRMĂ DIN IAŞI, ÎN BANCA SBA, APARŢINÂND TERORISTULUI

Serviciul francez a descoperit recent ca o companie din Iasi, Terom S.A., a trimis la o banca din Franta, periodic, sume de ordinul milioanelor de dolari.  Cercetarile au descoperit ca banca unde aju...

More...
Click on the slide!

SCANDAL INTERNAȚIONAL ROMÂNIA – SUA: Băsescu PÂRJOL-ește NEW-YORK-ul CU UN CONSUL INTERLOP, DUPĂ CE L-A „DESTITUIT” PE CONSULUL MAFIOT!

 După ce l-a menținut în funcție timp de amar de ani pe un consul mafiot, un dinozaur comunist care a făcut doar rău imaginii României în lume, iată că, recent, Băsescu l-a demis pe ac...

More...
Click on the slide!

DENUNŢ PENAL AL EXPLOZIV-NEWS ÎMPOTRIVA NUMITULUI BĂSESCU TRAIAN, PRIMUL PAS SPRE RESTABILIREA ORDINII ÎN STATUL DE DREPT, ÎN DAUNA STATULUI MAFIOT!

  Deoarece, pe de o parte, ancheta jurnalistică, ce a presupus ani întregi de investigaţii periculoase, referitoare la traficul la nivel statal cu armament pentru terorişti din Iran, Angola, Suda...

More...
Click on the slide!

MILITARII ROMÂNI, UCIȘI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE ARMAMENT ȘI PÂNGĂRIȚI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE DROGURI, ADUSE ÎN ȚARĂ ÎN CARCASELE SOLDAȚILOR MORȚI!

MILITARII ROMÂNI, UCIȘI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE ARMAMENT ȘI PÂNGĂRIȚI DE MAFIA GUVERNAMENTALĂ DE DROGURI, ADUSE ÎN ȚARĂ ÎN CARCASELE SOLDAȚILOR MORȚI! Ceea ce vom dezvalui in ser...

More...
Click on the slide!

A CRIMINAL CONECTION: TRAIAN BĂSESCU + VICTOR BOUT + RAUL REYES

ŢIGARETA II, URANIU PENTRU TERORIŞTII FARC, TRAIAN BĂSESCU, ROMARM, ROMTEHNICA ŞI S.R.I., ÎN ANCHETĂ INTERNAŢIONALĂ – dosar stufos la O BAZĂ MILITARĂ SECRETĂ A SUA  ...

More...
Click on the slide!

ÎNALTĂ TRĂDARE LA MINISTERUL APĂRĂRII, CU COMPLICITATEA FOȘTILOR ȘEFI AI SIE ȘI SUB SUPRAVEGHEREA AGENTULUI MOSSAD CU NUME DE COD „Aliza”. CONTRABANDĂ DE STAT CU RACHETE ROMÂNEȘTI.

ȘOC: ROMÂNIA TRIMITE SOLDAȚI SĂ LUPTE CU TERORIȘTII LUMII, DAR TOT ROMÂNIA LE LIVREAZĂ, CELOR DIN URMĂ, ARMELE CU CARE SUNT UCIȘI MILITARII ROMÂNI!Capacitatea de aparare a Romaniei este subm...

More...
Click on the slide!

DEZNODĂMÂNTUL E ATÂT DE APROAPE ŞI FATAL…

Raportul TG-621 al CIA relevă fără echivoc legătura dintre Traian BĂSESCU, SRI, SIE şi TERORISTUL Ahmad Al-Khalaf Shabib DULAYMI In luna aprilie a acestui an, a fost finalizat si adus pe masa Ad...

More...
Click on the slide!

AFACEREA TRINITROTOLUEN ŞI TRAFICUL ILEGAL CU PISTOALE AUTOMATE, PUNTEA DE LEGĂTURĂ ÎNTRE UN ARAB ŞI BĂSESCU = DOSARUL 450/P/2009

CONTRABANDĂ CU ARME ŞI EXPLOZIVI LA UZINA DE ARMAMENT BĂBENI, CU COMPLICITATEA MapN, ROMARM şi ADMINSTRAŢIEI PREZIDENŢIALESurse din cadrul Serviciului Secret al Armatei au semnalat redacţiei Ex...

More...
Click on the slide!

ARME PENTRU OTV

Senzational! RETEAUA TERORISTA DIN “GARSONIERA”! Un anunt aparent banal, aparut cu ostentatie, inca din primavara anului trecut - si inca “valabil” pana ce am intrat pe “fir” - a condus la...

More...
Click on the slide!

ÎN ATENŢIA DIICOT: IRANIANUL MEHRAB ASGARI, PREŞEDINTELE COMPANIEI MIRAVIA, CU ALE CĂREI AVIOANE GRUPAREA BĂSESCU A TRANSPORTAT ARME ROMÂNEŞTI PENTRU TERORIŞTII LUMII, A RECUNOSCUT CONTRABANDA!

Zdruncinat, se pare, de una dintre dezvăluirile noastre referitoare la momentul în care avionul cu indicativul  IL-176, inchiriat de către MIRAVIA de la Victor Bout şi plătit de către Shimon Na...

More...
Click on the slide!

Liber la furat avioane

Avioane de luptă, supersonice, despre care civilii habar nu aveau că există în dotarea armatei noastre, au fost vândute fără licitaţie şi fără ca banii să intre în bugetul MapN, ci în bu...

More...
Click on the slide!

SCORPIONII ROŞII, PUŞI ÎN PERICOL DE MOARTE DE CĂTRE OPREA SI BASESCU! "A DIRTY BOMB" ROMÂNEASCĂ, DETONATĂ ÎN AFGANISTAN!

SCORPIONII ROŞII, PUŞI ÎN PERICOL DE MOARTE DE CĂTRE STATUL MAFIOT ROMÂN! "A DIRTY BOMB" ROMÂNEASCĂ, DETONATĂ ÎN AFGANISTAN!   Într-o anchetă precedentă, arătam că traficul cu uraniu ro...

More...
Click on the slide!

ULTIMA ORĂ: HOARĂ, PRINS ÎN HORA DOSARULUI DE TERORISM SSID 628/D/P/2005

Actualul secretar de stat MARCEL HOARĂ, apare în decriptarea laptop-ului fostului şef al din OPSPI - Documente Clasificate, asasinat in 2006. ANEXA S-207, BOMBA CARE EXPLODEAZĂ ÎN CAPUL LUI BĂSE...

More...
Click on the slide!

Criminalii perfecti ai Romaniei

Mai multi reprezentanti ai Congresului SUA s-au adresat, saptamana trecuta, presedintelui Barack Obama, cerand sa puna capat contrabandei cu arme provenite din Romania. „Aceste arme au inundat State...

More...
Click on the slide!

LUNI, 24 MAI, LA ORA 8.00, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII A FOST DISTRUS DIN TEMELII.

 URMEAZĂ S.I.E! SI SERVICIUL DE TELECOMUNICATII SPECIALE! SRI, STS, SIE SE "RESTRUCTUREAZA", LA SPP SE ANGAJEAZA INTERLOPI!...

More...
Click on the slide!

ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU EXPLOZIV-NEWS, DEZVĂLUIRILE ȘEFULUI EDA (AGENȚIA EUROPEANĂ DE APĂRARE) A U.E., EXCELENTA SA DOMNUL Alexander WEISS: "IL SUSPECTEZ PE BĂSESCU DE CONTRABANDĂ CU ARMAMENT!"

Prin amabilitatea unui inalt oficial din Ministerul de Externe al Romaniei – caruia ii multumim inca o data pe aceasta cale – Exploziv-News a fost astazi, marti 25 mai 2010, in legatura directa, t...

More...
Click on the slide!

FLORIAN COLDEA, LICHEAUA CARE A DISTRUS SERVICIILE SECRETE ALE ROMÂNIEI

Serviciile Secrete ale României nu mai există decât pe hârtie. Ele au fost, din 2005 încoace, odată cu venirea la putere a căpitanului Băsescu, decapitate, dispersate, distruse, asaltate de O ...

More...
Click on the slide!

CIA PROPUNE, FSB DISPUNE, GEORGE MAIOR EXECUTĂ...

DIRECTORUL SRI, pesedistul Maior, ACUZAT DE SUBALTERNI CA ESTE SPION! O informatie de-adreptul socanta, care a ajuns in posesia redactiei noastre, face referire la faptul ca George Cristian Maior, in ...

More...
Click on the slide!

Atac la Siguranta Militara a Romaniei

AGENTUL COLONELULUI-TERORIST SIRIAN OMAR HAYSSAM, FĂCUT GENERAL LA APELUL BOCANCILOR DE CĂTRE BĂSESCU, LA CEREREA COLONELULUI RISTEA PRIBOI. Dincolo de scandaluri ori neajunsuri inacceptabile pentr...

More...
Click on the slide!

MILITARII ROMÂNI SE REVOLTĂ PENTRU CADOUL PREȘEDINTELUI, NESIMȚIREA GUVERNULUI ȘI DISPERAREA POPULAȚIEI!

iNCA din octombrie 2009, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a informat pe toti cei interesati, ca absolut toate salariile si toate pensiile bugetarilor, alocatiile, bursele, ajutoarele, etc ...

More...
Click on the slide!

L-AM ÎMPUȘCAT PE CEAUȘESCU PENTRU CA BĂSESCU SĂ DUCĂ ROMÂNIA ÎN FALIMENT!

Dacă românii au uitat deja, le reamintim că, în urmă cu 20 de ani, au ieșit în stradă și au cerut MOARTE DICTATORULUI. Ceaușescu a fost împușcat pentru că, printre altele, unul dintre cap...

More...
Click on the slide!

CFR... UNDE E?! LA GFR.

MAFIA PDL CONDUSĂ DE BĂSESCU – BERCEANU ADUCE ATINGERE GRAVĂ SIGURANȚEI NAȚIONALE. FALIMENTAREA CFR MARFĂ DISTRUGE STATUL ROMÂN, IAR ECONOMIA E DEJA SUBMINATĂ DE FIRME CĂPUȘE. Analiza date...

More...
Click on the slide!

ASASINATE ECONOMICE și SUTE DE MII DE ȘOMERI pe AXA INDIA – UCRAINA, via ROMÂNIA PRĂDUITĂ

Surse din diplomația românească ne-au dezvăluit o știre-șoc: peste câteva zile, ministrul de externe al Ucrainei vine, în mare taină, la București. Nu ca să-și bea ceaiul la Marriott, ci p...

More...
Click on the slide!

ROȘIA MONTANĂ: ȘPAGĂ CONTRA URANIU

BERCEANU ȘI VIDEANU VOR SĂ LEGALIZEZE CONTRABANDA CU SUBSTANȚE RADIOACTIVE. AURUL ROȘIEI MONTANĂ E PRAF ÎN OCHI! Motivul pentru care Berceanu și Videanu au făcut deja jocurile Gold Corporation...

More...
Frontpage Slideshow (version 2.0.0) - Copyright © 2006-2008 by JoomlaWorks
ADEVAR DUREROS:
Articol scris de Simona FICA   
Friday, 29 January 2010 09:28
PDF Print E-mail
( 10 Voturi )
Rata userului: / 10
SlabBun 

UN RAPORT INCENDIAR, DAR AMAR: ROMANIA APARTINE ISRAELULUI! OFITERII SRI CARE AU INTOCMIT RAPORTUL AU FOST DEMISI! 


 

ADEVAR DUREROS:

 

In data de 10 noiembrie 2007, proaspatul presedinte Shimon Peres declara: "Israel cumpara Romania..." . S-a tinut de cuvant. Iar romanii au acum, dupa doar trei ani de la declaratia lui Peres, o datorie de aproape 70 de miliarde de euro. La evrei! Romania ESTE SUBJUGATA concernelor financiare israeliene, cele care au si produs criza financiara internationala. In Romania, bancile sunt toate privatizate, cedate catre structuri conduse de oligarhia evreiasca, iar tara noastra are cea mai mare datorie catre FMI si Uniunea Europeana, ce se ridica la aproape 70 de miliarde de euro, dintre care numai 19,95 de miliarde se vor totaliza in urma ultimului acord stand-by. In sondajele de opinie, romanii se considera o natiune ce se afla in fata unei crize economice si politice fara iesire, cu o datorie ce ii va atinge pe durata a zeci de ani, majoritatea crezand ca ne-am intors in urma cu 20 de ani. O parte dintre intervievati declara ca “pe vremea lui Ceausescu era mai bine decat in urmatorii ani ce vor veni, incepand cu 2010”. Sa mai mentionam ca Romania, Ungaria si Polonia au fost tari in care populatia de origine evreiasca era intr-un numar mare, iar in perioada comunista acestia au migrat masiv catre nou infiintatul stat Israel. Numai in perioada lui Ceausescu aproximativ 300.000 de evrei au parasit Romania, aproape 30.000 de familii fiind vandute contra a 30-40.000 de dolari fiecare, de catre regimul comunist. Publicam in cele ce urmeaza o nota informativa intocmita in 2008 de cativa ofiteri din SRI care au fost dati afara pentru ca semnalasera amploarea pe care o luasera afacerile evreiesti in Romania.

Last Updated ( Sunday, 11 April 2010 05:26 )
 
MAFIA BAGA BANI IN PARTIDE, DIN ARME, TIGARI, DROGURI SI PROSTITUTIE. TRAFICUL CU TIGARI (I)
Articol scris de Simona FICA   
Monday, 25 January 2010 13:45
PDF Print E-mail
( 21 Voturi )
Rata userului: / 21
SlabBun 

POLITICIENII ROMANI, COMPLICI IN CONTRABANDA CU TIGARI

 

MAFIA BAGA BANI IN PARTIDE, DIN ARME, TIGARI, DROGURI SI PROSTITUTIE. TRAFICUL CU TIGARI (I)

 

Mafia tigarilor A ACAPARAT MEDIUL POLITIC! O parte din banii de contrabanda intra in pusculita partidelor.Toate regimurile din Romania au avut parte de un scandal legat de contrabanda cu tigari. Primul a fost in epoca Ion Iliescu, implica serviciile secrete din Armata, a fost instrumentat de SRI si cunoscut sub titulatura Scandalul "Tigareta". Pentru ca au urmat si altele, i s-a zis mai apoi "Tigareta I". In perioada lui Emil Constantinescu, a fost "Tigareta II", cu implicatii de la "Doi s'un sfert", serviciul secret al MI, dar si SPP, serviciul prezidential de protectie si paza, cu varf de lance Trutulescu. Si aceasta operatiune a fos devoalata de o inregistrare video a agentilor SRI, aflati in razboi cu serviciul MI. "Tigareta I" si "Tigareta II", presupuneau transporturi de tigari de contrabanda din afara tarii, introduse ilegal in Romania prin serviciile secrete, DAR AU FOST SI BAZE DE ACOPERIRE PENTRU TRAFICUL INTENS, LA NIVEL INALT, DE ARMAMENT DE CALIBRU GREU. Incepand cu 2000, sub Ion Iliescu si guvernarea lui Adrian Nastase se pun bazele unor noi retele de contrabanda. Tot cu implicarea serviciilor secrete ale MAI, transformate in UM096, Directia de protectie interna a Ministerului de Interne. De data asta, tigarile nu mai intrau in tara cu avionul, sau pe mare, ci se profita de micul si marele trafic de frontiera. Creatia PSD se deruleaza apoi si intre 2005-2008 pe vremea guvernarilor PD-PNL, apoi PNL. Profitul "negru" este urias. SRI instrumenteaza cazul, il aduce la cunostinta autoritatilor, inclusiv Guvern si Presedintie, dar nu se intampla nimic. Contrabanda infloreste si trimite bani la partide.

Last Updated ( Saturday, 30 January 2010 12:28 )
 
ADEVARUL, SPUS ALTFEL. DE UN SPECIALIST IN SPIONAJ!
Articol scris de General (r) Contrainformatii Ioan GEZ, fost sef al structurii informative romane pe teritoriul unei tari occidentale   
Tuesday, 12 January 2010 16:07
PDF Print E-mail
( 17 Voturi )
Rata userului: / 17
SlabBun 

"B"  - PLANUL FUGII LUI CEAUSESCU IN DECEMBRIE 1989  

In 1989, toate tarile socialiste au trecut la democratie in mod pasnic, mai putin Romania, unde au murit oameni impuscati. De ce? Cu o seara inainte de a pleca in Iran, Ceusescu isi daduse demisia. Se vorbeste foarte putin despre acest moment. Dictatorul avea pregatit un plan de fuga. S-au pus la bataie, pentru acel plan, 24 de tone de aur. In 3 decembrie, la Malta, se hotarase deja soarta Romaniei. Ceausescu trebuia sa plece. In noaptea de 14 spre 15 decembrie de pe Otopeni au decolat doua avioane care au facut doua transporturi secrete, unul catre Kiev, altul catre Teheran. Fiecare aparat avea la bord cate 12 tone de aur, unul era destinat rusilor, rascumparare pentru Ceausescu, celalalt, incarcat cu restul aurului, astepta la Teheran pentru a prelua familia dictatorului si a o duce in Chile, unde urma sa i se piarda urma. Rusii voiau o revolutie de catifea si in Romania, fara varsare de sange. In 17 decembrie Ceausescu a declarat ca demisioneaza. Pe 18 decembrie a ajuns in capitala Iranului, intr-o vizita de prietenie. Aspectul demisiei lui Ceausescu trebuie nuantat. La sedinta Comitetului Politic Executiv din 17 decembrie, in timp ce Timisoara era in plin razboi civil, Ceusescu a demisionat. Era ora 17,45. Fila care consemna acel moment a disparut din stenograma si a fost refacut, din memorie, pe 4 ianuarie 1990 de stenografa Maria Ionescu. In aceasta a doua stenograma Ceausescu apare cu urmatoarea declaratie: „Deci, nu sunteti de acord cu masura propusa?! Atunci, alegeti-va alt secretar general!”

Last Updated ( Friday, 15 January 2010 11:25 )
 
ARMAMENT FURAT SAU CACEALMA MEDIATICA?
Articol scris de Valentin VASILESCU   
Monday, 28 December 2009 17:29
PDF Print E-mail
( 40 Voturi )
Rata userului: / 40
SlabBun 

ARMELE "FURATE" DE LA CIOROGARLA SUNT NEFUNCTIONALE. MAI EXACT, SUNT SIMPLE PIESE DE MUZEU!

 

Jurnalistii n-au inteles ca ceea ce s-a lasat a fi "furat" din depozitul de la Ciorogarla erau piese de muzeu. Atit pistoletele, cit si pistoalele mitraliera depozitate la Ciorogarla erau din categoria armelor cu ERORI SISTEMATICE  la trageri. Adica, luind linia de ochire pentru o tinta aflata la 50 m si executind foc cu foc 100 de trageri, toate proiectilele cad grupate la 3-4 m lateral de tinta. Fie datorita unei erori de fabricatie a ghinturilor tevii, fie datorita socurilor mecanice la care a fost supusa de-a lungul timpului, teava armei s-a deformat. Sau elemente din mecanismul de dare a focului si-au pierdut calitatile si apare frecvent blocajul cartusului in arma. Asadar, armelor respective le lipsesc doua calitati esentiale : precizia si siguranta. Pe de alta parte, intr-un depozit de armament exista si munitia armelor respective. Care, din alte surse e foarte greu de procurat. Numai ca de la Ciorogarla nu s-a sustras nici un cartus. Prin urmare, cineva din serviciile de informatii a sesizat ca in Romania s-a format si prospera un grup infractional agresiv si bine organizat ( totusi de neprofesionisti in ale armelor) care nu s-ar da inapoi sa fure si sa faca si trafic cu arme. Al doilea element al ecuatiei puse in opera de serviciul respectiv ar fi acela ca utilizarea armelor de foc in jafuri si tilharii a crescut exponential in ultimii ani in Romania, ceea ce a facut sa se inmulteasca si cererea de astfel de arme in sfera infractorilor. Ori acesti indivizi care au nevoie de arme sa jefuasca si sunt capabili sa utilizeze eficient aceste arme, au fost adevarata tinta a livrarilor controlate de arme de la Ciorogarla. Toti acesti indivizi trebuiau mai intii identificati si monitorizati,  motiv pentru care armele n-au fost "gasite" decit dupa aproape 1 an de la disparitie.

Last Updated ( Tuesday, 29 December 2009 15:02 )
 
ADEVARURI CARE DOR
Articol scris de Talida COVACI   
Thursday, 24 December 2009 13:01
PDF Print E-mail
( 14 Voturi )
Rata userului: / 14
SlabBun 

Fac ce vreau cu viaţa ta!

Vrei să distrugi un destin? Nimic mai simplu. Îi confecţionezi omului un dosar penal. Este tragedia pe care a trăit-o şi Valentin Vasilescu (foto), fostul comandant adjunct al Aeroportului Internaţional Otopeni, condamnat în dosarul ŢigaretaII. După 11 ani, autorităţile au ajuns la concluzia că au greşit şi i-au dat scoatere de sub urmărire penală. Ce s-a întîmplat în toţi aceşti ani, cum s-a ajuns la această soluţie judiciară şi ce urmează citiţi în exclusvitate în ziarul Sentinta.

 

Last Updated ( Monday, 28 December 2009 18:11 )
 
<< Start < Prev 1 2 3 4 5 Next > End >>

Page 1 of 5