Fosta vipera a lui Vadim, care strigă pe toate canalele media, cât e de incoruptibila şi cât se luptă cu mafia din România şi de aiurea, este prima la încălcarea legilor. Lia Olguţ...
Pentru cei care s-au imbogatit - si continua sa se imbogateasca - in mod necinstit, fraudulos, in dauna a 90% din populatia Romaniei, de pe urma loviturii de stat din decembrie 1989, ei bine, da, pentru EI a fost cu adevarat o revolutie, a talhariei la drumul mare din avutul tarii, o sansa de a-si talhari semenii, condamnandu-i la saracie, la involutie! Desi o parte a societatii civile a fost reprezentata la mitingul maraton pasnic din Piata Universitatii in 1990, sub lozinca “Fara comunista!”, cea mai mare parte a oamenilor au stat pe ulitele satelor sau prin carciumi, nefiind capabili sa inteleaga, deci nici sa se teama de pericolul revenirii la putere a celui mai perfid activist al CC al PCR, Ion ILIESCU, omul stalinistilor ce au infaptuit colectivizarea fortata, tovarasul in jurul caruia s-au adunat ativistii PCR-ului cu prim-secretarii lui cu tot – cei de dinainte de ‘89, acum actuali burghezi socialisti, de parca Romania ar fi o Republica Burghezo-Socialista. Ce mai putem spune astazi, cand strazile oraselor au ajuns – la indemnul aceleiasi ciume rosii nkvd-iste, adevarate teatre de lupte, cu posibile urmari grave pe plan intern si extern, la care vad ca participa tot cei care in iunie 1990 au aplaudat minerii, aceiasi care, in 1992 au votat in mod inconstient, rusinos, iresponsabil (desi marea majoritate nu erau analfabeti, erau doar neinformati, iar acum, cand ii vad din nou in strada, manifestand impotriva Statului de Drept, eu cred fie ca sunt pera manipulati, fie pera… afumati!). Cauza ratarii sansei de a porni Romania pe drumul cel bun inca din decembrie 1989, dorit timp de cinzeci de ani de asuprire bolsevica, a fost arma care a lipsit si lipseste si acum, in anul 2012, si anume comunicarea corecta prin mass media. Dar, pe societatea civila, si atunci, ca si in prezent, au pus monopol tot ei, activistii PCR-ului, activistii lui Iliescu, care din ’90, aveau ziare multe, iar acum au TELEVIZIUNI si moderatori care, pentru un pumn de arginti, isi vand si fratii, si parintii. Cred ca sunt suficiente motive pentru a fi potolite gastile de MODERATORI INSTIGATORI LA REVOLTE POPULARE! Daca cineva din Romania ma va contrazice argumentat, sustinand ca decembrie 1989 a adus romanilor libertatea si prosperitatea, sa spuna cititorilor nostri care este cauza aparitiei clasei BURGHEZE SOCIALISTE si a clasei majoritare SARACE. De ce ne-ati saracit, tu Ioane si tu Emile? Iar tu ce faci, Traiane, cand ne scapi de hotii tarii? De cartitele care nu te informeaza? De tradatorii care te denigreaza pe tine si iti umilesc poporul? Poporul te-a ales, Traiane, NU Antena 3!
Col. (r) DSS Dumitru PRICHICI, Director marketing Exploziv-News
Da, m-am convins că există riscuri mari pentru cei care furnizează informaţii, care nu sunt destinate publicului. Dar eu am o scuză pentru această scăpare. Editorul cărţii Metacontact, scrisă de generalul rus Dmitri Fonarev, m-a rugat să prezint cartea cu prilejul lansării, la Cercul Militar. Generalul (r) E.S. i-a interzis însă editorului să mă lase să vorbesc, declarând în mod public că „ei (E.S. şi generalul Fonarev) sunt adevăraţii specialişti în fenomenologii de frontieră, nu cine se pretinde şi n-a demonstrat nimic!” (Aluzie la persoana mea.) Faţă de cele de mai sus, sugerez o idee organelor abilitate. Eu am supraviţuit cu greu atacului vascular cerebral. În curând împlinesc 77 de ani şi nu este cazul să se repete întâmplarea. Nu cer decât să fiu lăsat în pace, să-mi urmez drumul către eternitate. De data asta să-l ia în colimator pe E.S., să vadă şi dânsul efectele unui atac celebral. El este adevăratul vinovat, pentru că bălăcărindu-mă în mod public, m-a întărâtat să scot la vedere unele informaţii ce trebuiau să rămănă confidenţiale. Şi când te gândeşti că, fostul colonel E.S. a ajuns general, datorită colaborării cu mine în problema monitorizării extrasenzoriale a jurnaliştilor români răpiţi în Irak, pentru un serviciu de informaţii autohton şi pentru Celula de criză de la Cotroceni! Adică E.S. era pe post de curier, ducea rapoartele pe care le făceam eu zilnic. Pentru că în rest, e ageamiu la capitolul fenomenologiilor de frontieră. „Adevăratul specialist E.S.” nu ştie decât ce a pescuit fără discernământ de pe internet. La proba practică, e tinichea. De când e general, E.S. se face că nu mă cunoaşte, dar nu scapă nici un prilej să mă denigreze la capitolul cunoştinţelor de specialitate, susţinând „că el e adevăratul specialist în domeniu”. Poate să creadă ce pofteşte depre persoana sa, e dreptul lui. Dar să nu se amestece acolo unde nu se pricepe!!!
Fascinaţia de care se „bucură” din ce în ce mai mult personalitatea psihopatică a „serial killer-ului” în spaţiul investigaţiei ştiinţifice pe de o parte, cât si încurajatoarele încercări în materia profiler a unor talentaţi psihologi şi criminalişi, pe de altă parte, ne face să trecem în revistă, într-o abordare sintetică o serie de opinii de specialitate ca suport în propriile noastre experienţe confirmate în parte de literatura criminologică anglo-saxonă. Explicaţii etiologice de natură psihanalitică în motivaţia criminală la serial killer. Opinând pentru definirea crimei în serie ca reprezentând uciderea de victime disparate în timp, de la zile, săptămâni, ...
Tuesday, 01 December 2009 00:00 | Articol scris de Simona Ela FICA
20 DE ANI DE ANARHIE INSTAURATA DE ORGANIZATIA DE CRIMA ORGANIZATA POLITICA CONDUSA DE NUCLEUL ILIESCU-VOICULESCU
CRESCENT-ul lui „Felix” era o firma "off-shore", infiintata pentru a fi scutita de taxe si impozite in Romania, conform legilor internationale in materie, tocmai pentru ca banii castigati de ea sa nu ajunga la buget, ci in conturile controlate de Dan Voiculescu. Profilat in special pe afaceri cu ciment si alumina, Dan Voiculescu-CRESCENT a scos din Romania cantitati gigantice din aceste materii prime, obtinand profituri calculate la cel putin 1,5 miliarde dolari, intr-o perioada in care toata Securitatea Statului era transformata intr-un urias mecanism de producere de bani, prin orice mijloace, cu scopul achitarii integrale a datoriei externe a RSR, de 21 miliarde de dolari. Dan Voiculescu era una dintre persoanele de incredere care alimentau conturile lui Ceausescu din bancile Elvetiei si ale altor banci ale lumii. CITESTE MAI MULT:
S-a estimat ca averea lui Ceasescu, ascunsa in aceste conturi ultra-secrete, s-ar ridica la peste 400 milioane de dolari, bani care au intrat ulterior in buzunarele lui Voculescu. Asa se poate explica si nemaipomenita prosperitate a afacerilor lui Dan Voiculescu, imediat dupa decembrie 1989. In 1990, zeci de ofiteri de securitate cu misiuni de aport valutar (AVS) s-au imbogatit devenind proprietarii sumelor valutare pe care le-au depus in anii comunismului, in conturi secrete de la BRCE, deschise de Securitate pe numele lor. Pentru ca nimeni nu a mai revendicat sumele din conturile acestor lucratori AVS, care in fapt alimentau conturile lui Ceausescu, a facut posibil ca fostii securisti - CEI CORUPTI - sa devina azi cei mai mari oameni de afaceri. Acesti bani nu au mai iesit niciodata la iveala, toate incercarile de recuperare a lor, fiind blocate din ordin politic in 1990 (atunci cand o echipa de experti canadieni de la KPMG Pat Marwick Thorne - Toronto, angajata de Guvernul Romaniei, a ajuns la firma CRESCENT) apoi ordinul s-a repetat in perioada 2000-2004, cand „malaiul” a fost impartit de Voiculescu cu PSD-ul.
Dan Voiculescu a fost una dintre persoanele care a mostenit conturile lui Ceausescu sau o parte din ele, la fel cum multi ofiteri de Securitate - CEI CORUPTI - au avut norocul sa ramana cu importante sume valutare in conturile personale, dupa caderea regimului comunist. Ofiterii Securitatii, precum si numerosi functionari de vaza din structurile puterii de atunci, aveau fiecare misiunea sa aduca dolari, prin orice mijloace, pentru vistieria tarii, pentru Ceausescu. Cu totii erau inregistrati in Serviciul de Aport Valutar pentru Stat (AVS) si aveau fiecare conturi deschise la BRCE (viitoarea BANCOREX). Acesti lucratori de Aport Valutar aveau norma sa stranga bani, sub sanctiunea retrogradarii. Asa s-au strans la buget sute de milioane de dolari, numai din rascumpararea a mii de evrei si etnici germani, care au dorit sa emigreze din Romania. BRCE a fost in fapt banca in care toti cotizantii AVS au avut conturi personale. Dupa 1990, functionarii BRCE - BANCOREX au sters urmele acestor conturi, distrugand intreaga arhiva. Securistii care aveau aceste conturi pe numele lor s-au lansat masiv in afaceri, tocmai pentru ca banii din aceste conturi le-au revenit. Aceasta este si una dintre explicatiile de ce un procent atat de mare de securisti, au devenit marii oameni de afaceri post-decembristi.
FILIERA:
Cifra de afaceri anuala a CRESCENT, declarata de ea insasi se ridica la 200 milioane dolari. Surse care au incercat sa investigheze in 1990 firma CRESCENT stiu insa ca, in realitate, cifra anuala de afaceri ar fi fost de 500 milioane dolari. CRESCENT-ul avea ramificatii in Atena si Viena, unde avea reprezentante oficiale. Cea mai puternica reprezentanta era insa cea de la Bucuresti, condusa de Voiculescu, in calitate de director general. In anii '84 - '89, surse avizate arata ca cel care dirija la varf afacerile CRESCENT era un anume John Edgington, care isi facea veacul la Viena. Tot la Viena se afla si fratele lui Nicolae Ceausescu, Marin, seful Reprezentantei Economice a Romaniei in Austria (prin care se derulau afaceri uriase), care a fost gasit spanzurat, in 28 decembrie 1989, la trei zile dupa impuscarea dictatorilor, in pivnita casei. Versiunea oficiala, in lipsa de alte probe, a fost sinuciderea, insa nimeni nu a acceptat aceasta versiune. Cei care l-au cunoscut pe Marin Ceausescu spun ca acesta l-a cautat cu disperare, in ultimele momente ale vietii sale, pe John Edgington, dar nu a reusit sa-l gaseasca, pentru ca acesta se daduse la fund, afland ce se intampla in Romania. Marin Ceausescu, fostul sef al Reprezentantei Comerciale a Romaniei in Austria, fratele ex-dictatorului, a fost vazut, cateva ore inainte de a se sinucide, in localitatea Eisenstadt, din Burgenland, unde se gaseste sediul firmei CRESCENT COMMERCIAL MARITIME Ges Mbm, al carei sediu se afla la Nicosia. De fapt, aceasta firma apartinea Romaniei. Firma care platea imediat pentru produse se ocupa de importurile unor marfuri de lux occidentale, care erau trimise cu camioane particulare spre Romania, a relevat un om de afaceri din Eisenstadt.
CONTURILE:
Dupa evenimentele sangeroase din decembrie 1989, Puterea aleasa in mai 1990 a initat o palida tentativa de cautare a conturilor secrete ale Securitatii lui Nicolae Ceausescu. Pentru acesta, la 14 august 1990, s-a luat Hotararea de Guvern nr. 951 (publicata in M.O. nr 104 din 13.09.1990), act care prin care s-a decis infiintarea unei Comisii Guvernamentale, care sa caute si sa recupereze conturile secrete ale Securitatii si familiei Ceausescu. Guvernul Romaniei a considerat ca "Averea Diavolului" poate fi gasita, crezand probabil, la acea data, ca ea se afla in niste conturi secrete, prin banci din Elvetia, SUA sau alte state, pe numele fostilor dictatori. S-a constituit si o Comisie Guvernamentala cu misiunea declarata: descoperirea "Averii Diavolului". Dintre insarcinarile acestei comisii, mentionam: - identificarea si localizarea fondurilor; - initierea procedurilor judiciare pentru recuperarea fondurilor; - investigarea, in limitele legii, a cazurilor de coruptie, abuz si frauda, care au facut posibila deturnarea fondurilor de catre sau in favoarea debitorilor; Primul presedinte al comisiei a fost Ion M. Anghel, trimis la nici doua luni dupa numire, ca ambasador in Olanda. Locul sau a fost preluat de actual premier Mugur Isarescu care nu se stie cand a renuntat la aceasta calitate, pentru ca din 1992 nu s-a mai auzit nimic despre activitatea acestei Comisii. Pentru atingerea obiectivelor propuse, Guvernul a angajat o firma de experti canadieni PEAT MARWICH THORNE, din Toronto, careia i s-a platit pentru investigatiile efectuate un onorariu de peste 250.000 de dolari. Expertii canadieni s-au pus pe treaba si in cateva luni au ajuns cu cercetarile in jurul societatii cipriote CRESCENT COMERCIAL MARITIME, a carei director general al reprezentantei de la Bucuresti, era Dan Voiculescu, actualul magnat al imperiului GRIVCO. In imperiul GRIVCO, abia nascut in acel an, trecusera cu arme si bagaje, in calitate de actionari sau directorasi pe la diverse firme, o serie de fosti ofiteri ai DIE, care pana in decembrie 1989 lucrasera la intreprinderile de comert exterior ale Securitatii: ICE Dunarea, ICE Metalimportexport si altele. Unii dintre ei mai erau inca activi. In momentul in care cercetarile canadienilor au ajuns la cuibul lui Voiculescu, investigatiile au fost fatis obstructionate, cu comanda directa din cabinetul 1, al lui Ion Iliescu. Canadienii au fost intoxicati cu fel de fel de fel de adrese, provenite de la institutiile statului, astfel incat Rod Stambler, reprezentantul PEAT MARWICH THORNE a declarat presei canadiene, care a realizat un film documentar intitulat "Averea Dracului": "La un moment dat, un moment cheie, am constatat ca a aparut un sistem care a crescut, s-a dezvoltat si functiona intr-un asemenea mod, incat sa nu poata fi identificat ca beneficiar al profiturilor. Fara indoiala ca era de la cel mai inalt nivel din interiorul Romaniei..." Canadienii au trimis si un raport Ministerului Justitiei, cu rezultatul cercetarilor lor, la data de 29.06.1990, semnat de Robert Lindquist si Edward Belobaba, in care au subliniat piedicile care li se pun la tot pasul. Comisia Guvernamentala a comunicat imediat firmei PEAT MARWICH THORNE: "Dezvaluirea continutului raportului pe care l-ati trimis ministrului Justitiei sau alte informatii legate de acesta ar putea prejudicia ancheta desfasurata de Comisia Guvernamentala si ar putea antrena responsabilitatea ruperii acestui contract". Postul national canadian CBC, a anuntat in 6 octombrie 1991 ca va difuza peste doua zile documentarul "Averea Dracului". Surpriza: Guvernul Roman a actionat imediat in judecata postul CBC, pentru a interzice difuzarea documentarului. Procesul s-a judecat la 30 octombrie 1991, iar verdictul a fost firesc: interdictia de difuzare ceruta de Guvernul Romaniei a fost ridicata, astfel ca pe 5 octombrie, filmul a fost vizionat de telespectatorii canadieni. In mod las, Guvernul Romaniei a negat ulterior ca ar fi fost initiatorul procesului. PEAT MARWICH THORNE a fost impiedicata sa aiba acces la documentele din BRCE, de la SRI sau diverse ministere, invocandu-se secretul bancar si cel de stat. Prin astfel de metode, Guvernul Roman si Comisia lui Isarescu i-au trimis la plimbare pe canadieni, fara sa se fi recuperat un singur dolar din averea "mult cautata". In realitate, gestul politic, de inmormantare a afacerii, a avut la baza descoperirea unui adevar: banii cautati se aflau sub controlul unor fosti ofiteri de Securitate sau din DIE, iar deconspirarea acestora ar fi bulversat structurile serviciilor interne de informatii. Aceste fonduri, provenite in majoritate din depozitele constituite la BRCE in anii comunismului, de cei din DSS si DIE, se regasesc azi in firmele private ale securistilor care "au reusit in afaceri" dupa 1989. Din februarie 1992 s-a constituit si o comisie senatoriala pentru gasirea "Averii diavolului", condusa de senatorul PDSR Dragos Luchian. Reluata din punctul unde a fost abandonata de Comisia Guvernamentala, investigatia noii comisii a vizat verificarea conturilor din BRCE, scop pentru care s-a desemnat o echipa de sapte experti din Ministerul Finantelor, care insa, s-au apucat de treaba si nu au mai terminat-o niciodata. Arhiva BRCE a fost distrusa intre timp si peste 2 miliarde de dolari, cat se aflau in visteria BRCE, au disparut in mod misterios. Un control al Curtii de Conturi a Romaniei, efectuat la BRCE in 1996 (primul de acest gen din 1996), concluziona: - nu s-a putut stabili pe baza de documente modul de gestionare a Fondului valutar centralizat al statului, deoarece fondul a fost desfiintat nelegal si nejustificat de catre BRCE in ianuarie 1990. La data desfiintarii, fondul insuma 1,106 miliarde de dolari; - in 1991, BRCE a deschis pe numele BNR un cont numit "BNR - Fond de stat valutar", in care prin patru operatiuni a inregistrat plati fara documente justificative de 906 milioane de dolari, facand datoare in acest fel BNR, in numele statului, cu suma mentionata, pe motiv ca ar fi achitat la extern, datorii ale statului; Expertii canadieni au stabilit in momentul cand au batut la poarta CRESCENT, a lui Dan Voiculescu, ca aceasta companie a avut la BRCE un cont necomercial nr 47.11.285.350-2 si un altul la sucursala din Bucuresti a SOCIETE GENERALE, nr. 020221. Contul de la BRCE al CRESCENT era manevrat de Rodica Vlaicu, de la Departamentul Economic. Depistarea averilor acumulate de firma CRESCENT, din afacerile purtate cu firmele Securitatii (ICE Dunarea, ICE Metalimportexport, ICE Vitrocim, Danubiana etc), estimate neoficial la circa 1,5 miliarde dolari, se pot afla foarte lesne, daca institutiile abilitate i-ar lua la intrebari pe martorii afacerilor lui Dan Voiculescu, in majoritate ofiteri DIE sau de Securitate, ori colaboratori ai acestor institutii nu demult apuse. Printre acestia: - Vasile Voloseniuc, fost presedinte BRCE; - Gheorghe Crainicean, fost vicepresedinte BRCE, azi actionar si administrator la firmele lui Dan Voiculescu; - Mihai Lazar, fost functionar la ICE Dunarea, azi actionar si administrator al firmelor lui Voiculescu; - Rodica Vlaicu, fosta functionara la BRCE, care administra direct contul CRESCENT; - Nas Leon, fostul sef al Gospodariei CC al PCR, cel care inventaria fondurile secrete ale Securitatii si ii raporta regulat lui Ceausescu cuantumul sumelor; - Dan Pascariu, fost vicepresedinte pentru operatiuni internationale la BRCE; - col Gheorghe Badita, fost sef la ICE Dunarea; - col Constantin Gavril, fost sef la ICE Dunarea; - gen Aristotel Stamatoiu, fost sef la ICE Dunarea; - Ion Presura, fost director adjunct la ICE Dunarea; - Nicolae Patrubani, fost contabil sef la ICE Dunarea; Unul dintre cei mai avizati martori ai averilor facute cot la cot cu Securitatea de catre Dan Voiculescu - CRESCENT este lt. col. Anghelache Constantin (fost sef la Clubul Rapid). In 23 decembrie 1989, un inalt ofiter din DIE imi dezvaluia: "Contul lui Ceausescu este deschis la BRCE si are nr. 4721.427.300.2", "Este un cont folosit de familia Ceausescu, pentru operatiunile valutare. Numele responsabilului cu actiuni valutare este lt. col. Anghelache Constantin, cu atributii importante in Ministerul Comertului Exterior, in Ministerul de Externe si BRCE. Acest lt.col. Anghelache Constantin este un martor important si vor face totul ca el sa fie pastrat pentru a sti ce stie".
Firma de contabilitate juridica PEAT MARWICK THORNE din Toronto si firma de avocatura GOWLING, STRATHY & HENDERSON au fost angajate, la data de 12 martie 1990, de catre Ministerul Justitiei, in numele Guvernului Romaniei sa depisteze conturile secrete ale Securitatii si ale familiei Ceausescu, in care se banuia ca se afla peste 400 milioane de dolari. Cercetarile detectivilor canadieni s-au blocat, asa cum am mai spus, la firma CRESCENT si la personajul ei cheie, Dan Voiculescu. In data de 8 mai 1990, canadienii au efectuat un raport in care au subliniat ca au documente care atesta ca firma CRESCENT a fost a lui Nicolae Ceausescu si au propus o serie de masuri juridice, menite sa depisteze toate conturile manuite de Dan Voiculescu, de la bancile din strainatate si din tara. Cand ancheta PMT a ajuns la acest punct, Guvernul lui Iliescu nu a mai platit nici un dolar, blocand investigatiile la toate nivelele. Nimeni nu a avut acces la documentele oficiale ale serviciilor secrete romanesti sau la BRCE. Justitia lui Iliescu nu a miscat nici un deget pentru a soma, printr-o hotarare judecatoreasca, bancile straine unde CRESCENT avea o sumedenie de conturi valutare, cu toate ca unele banci din Elvetia au confirmat oficial existenta unor conturi ale lui Ceausescu. Dan Voiculescu a devenit intangibil si nimeni nu l-a mai deranjat cu asemenea probleme pana in ziua de azi, cand stapaneste o incredibila avere.
LISTA MASURILOR DE RECUPERARE A BANILOR CRESCENT:
Iata masurile de recuperare a banilor CRESCENT, propuse de PMT prin "PROIECT 13 CRESCENT", care au culminat cu dispozitia: "RETINETI-L PE DAN VOICULESCU!" Insa nimeni nu l-a retinut sau arestat. Autorii loviturii de stat, cei care l-au asasinat practic pe Ceausescu, au musamalizat toate cercetarile canadienilor, iar banii furati poporului roman au fost deturnati in stil mafiot, ajungand in conturile unor personaje de prim rang ale regimului Iliescu-Nastase.
CRESCENT - Proiect numarul 13 - compania CRESCENT a fost o companie foarte importanta in Romania; - in primele opt luni ale lui 1989, i-au revenit 97 milioane de dolari SUA; Presupunere: - din punct de vedere al beneficiilor, CRESCENT este detinuta de romani; Documentatie: - scrisoarea care demonstreaza ca detaliile legate de proprietari se afla la sucursala din Bucuresti; PERSOANE: - John Egdington - Dan Voiculescu - Teodoru Dumitru (fost angajat la ICE Vitrocim) - angajatii sucursalei CRESCENT din Bucuresti: Ion Catoi, Gheorghe Anca (secretara lui Voiculescu), Necula Gheorghe (fost colonel de securitate, soferul lui Voiculescu); BANCI: - Banci: Landeshypothekenbank, Burgenland, Austria, Telex 17725 - Byblos Arab Finance Bank, Bruxelles, Belgium, Telex 63461 - Societe Generale (director este Alain Couteau) - MISR Romanian Bank (Prelungirea Cosmonautilor nr. 4) - Manufacturer's Hanover Trust Company (Bulevardul Republicii 16, Bucuresti) - Frankfurt Bukarest Bank (Calea Victoriei, 22-24) - Societe Generale (cont#020221) * Sursa este Sandvik International din Bucuresti ACTIVITATI BANCARE: - vezi notele de mai sus referitoare la companii si alte conturi - compania si-a mentinut un cont necomercial: #4711-285-350-2 la BRCE - compania si-a mentinut, de asemenea, un alt cont la Societe Generale din Bucuresti - potrivit lui Constantin Istrate, pe 27 aprilie, nu a existat nici un cont comercial al CRESCENT la BRCE - poate fi important faptul ca Departamentul Economic BRCE, sub conducerea lui Rodica Vlaicu, a avut grija de contul necomercial al firmei CRESCENT (dupa decembrie 1989, Rodica Vlaicu a fost imediat angajata de Voiculescu); - 3 mai - SWM l-a vizitat pe SG in B si directorul a asigurat-o ca vor coopera AUDITORI: - Potrivit scrisorii CRESCENT din 16.02.1989 - Coopers and Lybrand din Cipru (Telex 2046 - Raspuns"COLY - CY"). Partenerul insarcinat cu dosarul este, aparent, D. N. Papadopoulos FACILITATI PREZENTE: - cateva proprietati la adresa Aviator Zorileanu nr. 80 (sediul CRESCENT). Telex: 11817 (mesajul de raspuns este "Crent.R") A SE URMARI: - sa se aiba in vedere si inspectarea altor proprietati ale CRESCENT; - sa se obtina accesul prin intermediul Ministerului de Finante, la conturile CRESCENT de la Societe Generale; - sumarul complet ale calatoriilor lui Dan Voiculescu si ai altor oameni de la CRESCENT, sa se obtina pasapoartele; - sa se afle cine ocupa fostele proprietati CRESCENT din Bucuresti; - sa se determine numele de inregistrare ale masinilor de la CRESCENT; NOTA: nu au fost observate detalii legate de achizitionarea masinilor in contul necomercial de la BRCE. Daca vom afla provenienta autovehiculelor, s-ar putea sa descoperim si alte conturi; - chestionati oamenii de la CRESCENT, inclusiv pe Dan Voiculescu; - SWM - 30 aprilie sa se afle daca scrisoarea de la John Edgington din 25.04.84 a fost prezentata politiei asutriece; - 30 aprilie - sa se obtina inregistrarile telefonice ale CRESCENT pentru numerele sale de telefon; - 30 aprilie - av. Ion Nestor se va intalni cu Rod Stamler pe 9 mai, in Cipru, pentru a cerceta in continuare situatia de acolo; - 1 mai - sa se obtina cel mai recent pasaport al lui Dan Voiculescu si sa se compare cu planurile de calatorie; - 1 mai - sa se obtina inregistrarile telefonice si telex ale CRESCENT; - 1 mai - sa se obtina detalii asupra regulilor care stabilesc modalitatile prin care bancile straine opereaza in Romania; A SE URMARI LISTA DIN 1 MAI: In Romania: - obtinerea pasaportului lui Dan Voiculescu - obtinerea inregistrarilor telex si telefonice - vezi Societe Generale - continuarea cercetarilor asupra grupului CRESCENT - RETINETI-L PE DAN VOICULESCU (sugestia lui SWN) - contactarea FTE care poate oferi detalii legate de afacerile CRESCENT - cercetarea INCREST din Franta (potrivit SWM, asemanarea dintre nume sugereaza ca este posibil ca INCREST sa fie detinuta de CRESCENT) - de urmarit scaderea numarului de legi referitoare la bancile din Romania - Societe Generale si alte banci straine - bancile mixte din Romania: Frankfurt Bukarest Bank, MISR Bank In afara Romaniei: - sa se afle cine detine INCREST din Franta - investigatii asupra celorlalte companii ale CRESCENT" Fragmente din raportul KPMG - Peat Marwick Thorne KPMG - Peat Marwick Thorne Personal si confidential Raport catre Ministerul Justitiei din Romania "Firma de contabilitate juridica Peat Marwick Thorne si firma de avocatura Gowling, Strathy & Henderson (numita in continuare echipa Peat Marwick) au fost angajate de catre Ministerul Justitiei pentru Guvernul Romaniei, la 12 martie 1990, in urma unui contract in care se stabileau termenii si conditiile de angajare pe perioada 12 martie - 30 iunie 1990. Apoi a avut loc o intalnire la Geneva, intre 18-20 martie 1990, la care au participat persoane oficiale din Romania, diverse firme de avocatura si echipa Peat Marwick. La aceasta intalnire s-au analizat probleme ridicate de reprezentantii romani si s-a intocmit un aide-memoir in care se specifica o directie asupra careia se convenise pentru a se asigura un efort coordonat al tuturor partilor pentru Guvernul Romaniei. Echipa Peat Marwick a stabilit un cadru de ancheta si a inceput munca. La 5 aprilie1990, Robert Linadquist, Rod Stamler si Charles Smedmor au sosit in Bucuresti. Discutiile cu intreaga echipa de ancheta care includea reprezentanti din diverse ministere ale Guvernului Romaniei (numita in continuare echipa) au inceput imediat. In zilele ce au urmat, chestiuni care fusesera discutate la Geneva au fost minutios analizate. In plus, alte probleme au fost identificate, nu doar de catre reprezentantii diverselor ministere, ci si de catre echipa Peat Marwick ca rezultat al muncii de documentare, care a inclus intalniri la Washington cu reprezentanti ai Bancii Mondiale. Ca rezultat al acestor discutii, s-a alcatuit o lista cu 33 de proiecte si s-a convenit ca acestea vor servi ca prioritati pentru echipa de ancheta. Cele 33 de proiecte au fost listate in ordinea importantei. S-a mai convenit ca eforturile initiale de cercetari legate de aceste proiecte sa fie directionate catre familia Ceausescu, Banca Romana de Comert Exterior. (Va urma)
fragment din cartea „Douazeci de ani de anarhie”, autor Simona Ela FICA
Pacat ca nu sunt facute publice si documente ce contin si activitatile ilegale ale firmei CFRESCENT cu armament in tarile Africane si teritoriile palestiniene, materialele de constructie fiind de fapt o acoperire a multor tranzactii. Sigur, domni ca Tanase si Voinoiu de la Vitrocim, azi miliardari, ar putea spune multe despre afacerile Crescent.
N-am aflat dacă a dumneavoastră carte a fost publicată, ori ba.
În ipoteza că încă mai lucraţi la ea, recte, că încă vă mai documentaţi, îmi îngădui să vă recomand să adăugaţi la Bibliografie încă un articol.
Este vorba despre acela intitulat "DOSARE CENZURATE: În căutarea Averii Dracului", articol apărut în cotidianul "Monitorul de Neamţ", sub semnătura lui Cristian Timofte.
Altminteri, după cum (probabil) vă aduceţi aminte, Parlamentul a adoptat, la data de 14 octombrie 2008, "Raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări şi clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu", concluzia finală fiind aceea că "Nicolae Ceauşescu nu a avut conturi sau averi depozitate în străinătate".
O fi avut? N-o fi avut?
Unii susţin că a avut. Ba aceştia merg chiar mai departe cu afirmaţiile lor. Pretinzînd că Nicolae Ceauşescu "şi-a negociat" rămînerea în viaţă. Cică N. C. le-ar fi oferit, celor care l-au făcut prizonier, o mare sumă de bani. Iar "gardienii" au acceptat oferta.
A urmat simulacrul de execuţie, de la Târgovişte. După care, cuplul ar fi fost evacuat, discret, din ţară - chipurile, la bordul unui submarin. Petre Roman, care "tocmai se întorcea din Deltă", în ianuarie 1990, pare a nu fi străin de acea evacuare a fostului Preşedinte al României. Destinaţia nu mai contează. Deoarece, între timp, atît Nicolae cît şi Elena Ceauşescu au decedat.
În paranteză fie spus: de "trucaje" şi de "scenografie" s-a ocupat nimeni altul decât Adrian Sârbu - viitorul Boss al MediaPro... Boss pe care nu-l deranjează nimeni de la Fisc... A fost "răsplătit" pe măsura "serviciilor" făcute.
Tot în paranteză fie spus: atunci cînd execuţi "foc automat", cu muniţie de război, servindu-te de "Kalaşnikov-urile" din dotarea standard a militarilor, militari postaţi la doar cîţiva metri de "ţintele" lor, ştiţi ce se întîmplă?
Chiar aşa: aţi asistat vreodată la un "tir" efectuat asupra unui zid de cărămidă, cu AK-47, de la mică distanţă? Vă spun eu ce se întîmplă: e ca şi cum în zidul cu pricina s-ar aplica o serie de lovituri rapide cu un tîrnăcop mai uşurel. Sar bucăţi întregi din el.
AK-47 este o armă foarte puternică: de la circa 400 de metri, glonţul ieşit pe ţeava ei poate străpunge ambii pereţi de oţel ai căştii de protecţie tip MAN, dacă acesta loveşte sub un unghi de incidenţă favorabil!
Acum, ia închipuiţi-vă ce s-ar fi întîmplat cu trupurile bieţilor Ceauşeşti, dacă ele ar fi avut de suportat rafalele a patru trăgători postaţi aproape de ei...
Probabil, corpurile lor ar fi fost complet sfîrtecate.
În plus, oricît de ciudate, de imprevizibile, sînt traiectoriile gloanţelor, prin trupuri, de la acea distanţă mică ele ar fi trebuit să le penetreze, relativ uşor, şi să se oprească în zidul din spate.
4 automate X 25 de cartuşe (doar 25, să zicem; şi nu 33 cît are un încărcător plin), trase în cîteva secunde de apăsare cu degetul pe trăgaci, la cadenţa ridicată, specifică PM-ului menţionat, înseamnă ZECI de găuri în zidul din spatele lor. PLUS niscaiva bucăţi de cărămidă - căzute, împrăştiate peste tot în jurul "victimelor".
Or, ce-am văzut noi, în filmul "preparat" [din timp!] de către tartorul protevecist? Ia, nişte "găurele", acolo; modeste. La fel, nici pomeneală de măcar două duzini de găuri în trupurile celor prăbuşiţi. Ceva nu e în regulă cu "execuţia" care ni s-a prezentat...
Am închis paranteza. Cu precizarea că eu nu sînt specialist în "armament convenţional".-
Eeei, şi de la omul de televiziune copiată după modelul PROSieben, Sârbu, să revin la omul de televiziune copiată după modelul Antenna 1, Voiculescu.
La sfâşitul anului 2008, Felix Motănoiul a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie fiind acuzat de "utilizarea, în 2003, a influenţei sale, în calitate de lider al unui partid aflat la guvernare, pentru achiziţionarea de către Grivco a pachetului majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare."
Din 2008 şi pînă în prezent, cauza din dosarul "I.C.A." a suferit mai multe amânări consecutive. Ultimul termen a fost 17 ianuarie 2011.
Poate ne relataţi dumneavoastră ce s-a petrecut în sala de judecată...
Dacă este să ne luăm după "concluziile oficiale", elaborate de comisiile de anchetă, rezultă că domnia voastră scrieţi "literatură de ficţiune"...
Averile n-au existat
Voiculescu n-a furat
Pe nedrept l-au acuzat
Cei care au constatat
Că Felix a prosperat.
Cu voia dumneavoastră, să-l lăsăm în plata Domnului pe Felix Baştanul şi să privim niţel peste mări şi ţări...
Sincer să fiu, pe mine m-au pus pe gînduri demisiile a patru persoane - relativ cunoscute:
1. "Schimbare de conducere la Google: Eric Schmidt părăseşte conducerea gigantului Internet. Cofondatorul Larry Page, noul CEO", titrează "Ziarul Financiar".
Ce-o fi cu această "avalanşă" de demisii, în decursul a numai două săptămîni? Respectivii demisionari, inşi importanţi, bogaţi, puternici, sînt "unşi cu toate alifiile". Ce i-a apucat, aşa, din senin, să plece? Doar erau agreaţi de "stăpînii din umbră". Iar firmele pe care le conduceau obţinuseră profituri frumuşele.
Ce-au aflat ei, de s-au grăbit s-o şteargă? Cunosc, aceştia, ceva ce noi nu ştim? Au anticipat că se va întîmpla ceva "neprevăzut"?; motiv pentru care e mai bine să nu fie (sur)prinşi în funcţiile pe care le-au deţinut? Simt ei că "se scufundă corabia"?
Poate GIS*SSR-ul ştie ceva mai multe despre acest subiect aparent neimportant...
|2011-01-22 12:45:34
mitzu
- ierarhia
conturile Romaniei asa numite "conturile lui ceausescu sunt in cea mai mare parte detinute de stolojan ...voiculescu nu administreaza nici25% din sum , ierarhie este stolojan - stanculescu (sau urmasul sau) voiculescu - trita fanita -....mai sunt si altii dar ....alta data
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
Exploziv-News este monitorizat NASA. Dati clic pe glob pentru a vedea traficul in format 2D al ExN:
Articolul mizerabil, scris fără pic de substanţă, în ziarul voiculesciano-pesedist, Jurnalul Naţional, îmi provoacă repulsie, la fel ca şi jurnalistul care l-a redactat şi pentru care nu pot avea un dram de respect. Se vede clar că a acţionat la comanda şefilor disperaţi şi ahtiaţi să murdărească munca depusă pentru românii din diaspora şi să-i ponegrească pe conaţionalii noştri din străinătate. Îl rog pe acest distins domn, care îşi atribuie titlul de ziarist, să mă provoace la o discuţie pe orice domeniu de activitate în care sunt calificat şi abia după aceea să îşi susţină corigenţa în jurnalism. Eu înţeleg că îi înspăimântă cei apoximativ 9 milioane de români din afara graniţelor ţării, dintre care 3,7 milioane rezidenţi de minim 12 luni în străinătate. Ştiu că s-au luptat să ţină cât mai ascuns numărul românilor plecaţi la muncă în străinătate, dar cred că această dovadă de curaj, în care am prezentat aproape cu exactitate numărul celor plecaţi, ar trebui apreciată, nu criticată şi picantată cu minciuni închipuite ce lâncezesc în căpşorul simpatic, al unor astfel de jurnalişti, îmbuibat de răutate comunisto-voiculesciană. Sincer credeam şi eu şi românii mei din diaspora că faimosul “Scânteia” a dispărut, dar surpriză , un alt nume îi ţine locul. Întotodeauna am prezentat activitatea mea către cei care au avut ochi să o vadă şi puterea să o recunoască. Am fost transparent in tot ceea ce priveşte activitatea mea şi modul de realizare. Am stat în faţa celor care m-au trimis în Parlament, iar acţiunile mele au fost acţiuni comune cu cele ale românilor din afara graniţelor ţării. Minciunile şi închipuirile presei trustului voiculescian urmăresc a imbeciliza românul din străinătate, dar îi asigur că nu vor reuşi, pentru că au de a face cu oameni care au înţeles că numai prin munca pot obţine ceea ce îşi doresc şi nu prin mâna întinsă. Românii din diaspora nu preferă statutul de asistaţi sociali, statut pe care anumiţi jurnalişti cu mentalitate comunistă îl promovează. Îi asigur pe toţi că nimic nu mă va opri în a sta în continuare alături de românii din străinătate şi a-i susţine prin toate pârghiile pe care le am. Este o promisiune pe care le-am făcut-o în 2005, când am început să lupt alături de ei pentru a face auzita vocea românilor din străinătate şi o voi respecta în ciuda tuturor duşmanilor diasporei, care încearcă cu disperare să o dezbine. Milioanele de români din străinătate au sprijinit România, mai ales în momentele cruciale şi cer atât de puţin. Pentru mine doar vocea lor contează, nu ziarul sau jurnalistul de la “Scânteia”.
Col. DSS (r) Dumitru PRICHICI, Director marketing INTELL DEFENSE, Senior-Editor Exploziv-News
Mai relevant decat acest titlu, in limbaj popular, nu am gasit, pentru a ma face inteles de catre toti romanii, de la VLADICA pana la OPINCA, prin expunerea situatiei tragice in care se afla Romania, dupa 22 de ani de la eliminarea fizica a lui N. Ceausescu si regretabila lui inlocuire cu un TALER CU DOUA FETE, o sluga a puterii Sovietice Staliniste inca din anii studentiei la Moscova, un propagandist al Marxism-Leninismului din frageda copilarie, ca Presedinte al U.A.E.R (uniunea asociatilor elevilor din Romania). Regret, asadar, ca eliminarea fizica a lui Ceausescu a fost pecetluita de un TALER CU DOUA FETE - dar cum regretele sunt tardive, incerc, prin expunerea ce urmeaza, sa amintesc conationalilor mei un fapt real, o slabiciune a ROMANILOR, a firii lor - si anume SUPERFICIALITATEA in tratarea unor evenimente majore, vitale pentru viata si viitorul lor, speculata din plin de unii. Sunt convins ca nu toti oamenii politici sunt TALERE CU DOUA FETE - fie ei membrii simpli sau presedinti de partide, motiv pentru care dau, ca exemplu, incomparabila atitudine si orientare politica a Presedintelui PNT, Corneliu Coposu, fata de presedintele I. Iliescu pe care, repet, il consider TALER CU DOUA FETE, pentru modul necinstit in care a luat puterea politica in dec.1989 si CONDUCE Romania si astazi, din umbra, prin metode Staliniste de eliminare a «dusmanilor clasei muncitoare» prin MINERIADE, LUPTE de strada SINDICALE civile si militare, uitand de BURGHEZIA PROLETARA pe care a creat-o dupa 1989, cu care nu se lupta pentru ca si el este un burghez proletar afiliat la INTERNATIONALA a-III a SOCIALISTA. Pentru acest motiv, desi ma aflam in postura de pensionar al DSS la vremea aceea, m-am implicat in mod constient si dezinteresat, in zilele fierbinti din decembrie 1989, cunoscand pericolele iminente pentru integritatea teritoriala a Romaniei si a Natiunii Romane, fiind martorul atat al luptelor de strada, cat MAI ALES din culisele puterilor foste si viitoare, intre activistii PCR, civili si militari pro CEAUSESCU si cei pro SOVIETICI, pro alte nationalitati, pro ILIESCU, care au actionat in TELEVIZIUNE, in sediul CC al PCR, in cabinetul Ministrului Apararii - Gen.(r) Militaru, in unitati centrale din DSS. Am stricat multe jocuri de culise pe care le intuiam si care s-au dovedit a fi reale prin mustrarile si avertizarile primite din partea unor Generali ce ar fi dorit revenirea lui Ceausescu chiar si din fata plutonului de executie, dar am preferat sa primesc o pedepsa de doi ani inchisoare cu suspendare (printr-o marsava inscenare facuta de cativa «sefi » ai SRI obedienti lui Iliescu) si 22 de ani de viata de calvar, decat sa inceapa in Romania un razboi civil, fraticid, urmat de o dezmembrare a Romaniei, la fel ca a Jugoslaviei. Poate unii cititori se vor intreba de unde am stiut cand sa fiu prezent in locurile in care se decideau diversiuni si actiuni in scopul inlaturarii lui Ceausescu de la putere si transformarea Romaniei intr-un teatru de razboi, cu urmarile lui nefaste. Raspunsul este unul singur : DIN CEI 28 DE ANI de SERVICIU MILITAR, din activitatea de ofiter tehnic oprativ in tara si in afara tarii, prin natura functiei detinute pe linia Dir. a V- de dotare, control tehnic si protectie ANTITERORISTA a demnitarilor, si, nu in ultimul rand, sansa de a fi prezent in momentul potrivit la locul potrivit. Am fost martor al unor reprosuri adresate lui Ceausescu de catre Gorbaciov. Argumentez aceste afirmatii prin avertizarile repetate prin culisele puterii de atunci, transmise personal de catre Gorbaciov lui Ceausescu, cu ocazia vizitelor in Romania, cerand renuntarea la metodele Staliniste de asuprire a romanilor sau renuntarea la functia suprema in stat, propuneri neonorate de Ceausescu, de teama de a nu fi inlocuit cu Ion Iliescu, agreat de Gorbaciov, dar agreat si de NKVD-ul lui Stalin dupa cum reiese din « ION ILIESCU BIOGRAFIE SECRETA » pe care va recomand sa o cititi pentru edificare, pentru intelegerea corecta a dispretul lui Ion Iliescu fata de romani, fata de Romania, demonstrata si in conflictul cu etnia maghiara inceput inca din primavara anului 1990 si etnia rroma pana in prezent pe plan intern si extern. Ce nu cunosc romanii, din vina lor, este modul superficial de a se informa, privind faptele antisociale, antinationale, stabilite in culisele noii puteri politice, privind ELIMINAREA - prin metode Staliniste din institutiile statului in mod deosebit, din functiile de decizie strategice, de la Serv. de Informatii, armata, administratie publica, pana si in domeniul privat, celor ce nu se supun planului de distrugere a intregii economii nationale, pentru sabotarea comertului nostru exterior, pierderii pietelor externe si inevitabil cresterea somajului, aducerea Romaniei in stare de saracie pentru un cat mai usor control si manipulare a societatii romanesti in campaniile electorale si nu numai. Telul final a fost realizat in primii cinci ani de privatizari frauduloase, a marilor intreprinderi demolate, vandute la fier vechi, iar terenurile vandute pe bani grei, bani intrati in conturile noii burghezii. Pentru a domina scena politica romaneasca, au purces la eliminarea advesarilor politici, a celor trei partide istorice ca si in anii 1946, au eliminat fara teama, prin concurenta neloiala, prin dosare penale trucate si inlocuiti cu oameni cu doua fete, o fata regizata de actor pentru a insela partenerii de discutii sau de afaceri in special pe posturile de televiziune si o fata reala de ACTIVISTI AVIZI DE PUTERE si de IMBOGATIRE fara scrupule, fara frica de Dumnezeu numai de ei cunoscuta. Acesti activisti nou numiti in functii, sustinuti prin metode Staliniste de conducatorul cu vasta experienta ION ILIESCU, instalat in fruntea tarii in trei legislaturi ca presedinte pana in anul 2004 fara intrerupere, dat fiind pauza de odihna si petreceri intre anii 1996-2000 a PDSR-istilor la care au pus botul si conducatori partidelor istorice : DIACONESCU, IONESCU QINTUS, ATANASIU, in frunte cu EMIL CONSTANTINESCU, fara sa fie deranjati de » REVOLUTIONARI AUTENTICI « (ce-i drept foarte ocupati cu lupta dintre asociatiile autenticilor si a falsilor revolutionari in frunte cu presedintele ION ILIESCU). Personal, doresc ca in acest an electoral 2012, sa dea Dumnezeu fiecaruia dintre romani pe masura bunelor lor ganduri pentru Romania, pentru familiile si prietenii lor, oriunde s-ar afla. Iar in singurul ziar romanesc de INFORMATII, EXPLOZIV – NEWS, aveti la dispozitie un bogat material documentar, cu date reale despre faptele savarsite de Ion Iliescu si ai lui urmasi cu doua fete.