 Aşa cum ne aşteptam, chiar şi după ieşirea sa la pensie, generalul Ion Pitulescu continuă să fascineze generaţii de poliţişti, sereişti, magistraţi, ofiţeri de la “Doi şi-un sfert” etc., gesturile sale de curaj şi dosarele instrumentate părând a fi, azi, de domeniul fantasticului. Biografia sa, ca şi lupta împotriva criminalităţii sunt pline de tumult, încă neexplorate şi ar merita radiografii complete sau importante studii de caz. Nu ştiu dacă fostul şef al Politiei Romane a fost decorat de vreun preşedinte al României postdecembriste (deşi merita cu prisosinţă acest lucru) însă el rămâne un model, o personalitate inconfundabilă, o legendă vie, o veritabilă “bancă de date”, un bun de patrimoniu naţional (cum ar zice Fănuş Neagu) şi, nu în cele din urmă, o expresie a rebelului continuu… pentru că s-a aflat mereu în opoziţie cu mai-marii vremii (vezi cazul Ion Iliescu) şi în război deschis cu capii Mafiei politice şi economice, ai crimei organizate, pe care, pe cei mai mulţi dintre ei, i-a trimis după gratii. CITESTE MAI MULT:
L-a arestat pe Gigi Boieru (zis “Gigi Bogatu”, primul şef al Mafiei ţigăneşti din Bucureşti; naşul lui Fane Spoitoru), l-a arestat chiar pe Fane Spoitoru (care şi-a botezat fiul la “Casa Poporului”, unde a vut numai invitaţi “pe sprânceană”: senatori, deputaţi, procurori, judecători, generali de poliţie, generali SRI etc.), a descoperit faptul că Gigi Boieru a fost director al publicaţiilor (“Vremea” şi “Totuşi, iubirea”), a dezvăluit legăturile dintre Zaher Iskandarani şi generalul Vasile Ionel (şeful Administraţiei prezidenţiale din perioada lui Ion Iliescu), i-a anchetat pe fraţii Păunescu, a denunţat opiniei publice că patronul de la “Sexy Club” (Constantin Constantin) era un proxenet notoriu, l-a anchetat şi i-a întocmit dosar penal lui Virgil Măgureanu, l-a băgat “la zdup” pe Gigi Kent (prietenul lui Teodor Stolojan şi iubitul jurnalistei Floriana Jucan) etc. Modestie, tenacitate, onestitate, încredere, perseverenţă – iată doar câteva din calităţile care l-au caracterizat şi-l caracterizează pe temutul Ion Pitulescu, general cu o droaie de discipoli în toate colţurile ţării, în toate unităţiile de profil ale MAI. Secretul succeselor sale pare a fi acesta: modestia este mai importantă decât puterea, sau tocmai ea, modestia, este adevărata putere!
A publicat, în 1996, la Editura “Naţional”, “Al III-lea război mondial – crima organizată” (carte cu un mare success de librărie, tipărită în trei ediţii), având pe coperta a patra o scurtă prezentare a lui Daniel Tarshys, ex-secretar general al Consiliului Europei: “Dacă crimei organizate i se permite să se dezvolte, însăşi fiinţa statului şi a instituţiilor sale democratice sunt periclitate, în mod deosebit acolo unde democraţia este încă tânără şi fragilă.” Ion Pitulescu este, după unii, un clasic al Poliţiei române postdecembriste, un autentic reper moral al zilelor noastre, cea mai proeminentă personalitate a instituţiei pe care, între anii 1995-1997, a condus-o exemplar, cu mult curaj şi cu rezultate greu de egalat. Modestie, tenacitate, onestitate, încredere, perseverenţă – iată doar câteva din calităţile care l-au caracterizat şi-l caracterizează pe temutul Ion Pitulescu, general cu o droaie de discipoli în toate colţurile ţării, în toate unităţiile de profil ale MAI. Secretul succeselor sale pare a fi acesta: modestia este mai importantă decât puterea, sau tocmai ea, modestia, este adevărata putere!
- Domnule general Ion Pitulescu, în urma vastei experienţe pe care aţi acumulat-o, ca simplu ofiţer, şef al Direcţiei Judiciare din IGP, şef al IGP sau consilier al ministrului de Interne, vă rog să-mi precizaţi dacă, în România, ţiganii reprezintă un pericol şi dacă, prin modul lor de manifestare, mă refer doar la o parte dintre ei, sunt organizaţi deja în structuri de tip mafiot. - Pentru a demonstra amploarea deosebită a fenomenului infracţional în rândul ţiganilor, voi expune câteva concluzii criminologice, bazate pe date statistice clare, de necontestat, mai ales că valorile prezentate sunt la parametri minimi, adică cifrele ce indică situaţia numerică a unor genuri de infracţiuni comise de membrii acestei etnii pot fi mai mari, în nici un caz mai mici. Astfel, cu toate ca, in conformitate cu datele oficiale, numarul tiganilor reprezinta 1,80 la suta din populatia Romaniei, in anul 1994, din 174.765 de persoane invinuite sau inculpate pentru savarsirea de infractiuni, 17.559 au fost tigani. Aceste cifre demonstreaza ca potentialul criminogen al tiganilor este de cateva ori mai mare decat cel al restului populatiei Romaniei, situatie ce are tendinte de agravare daca tinem seama ca, in ultimii ani, indicele de crestere a numarului infractorilor tigani a fost aproape dublu fata de indicele general de crestere al participantilor la savarsirea de infractiuni. Un alt aspect: tiganii reprezinta cea mai prolifica minoritate nationala din Romania, chiar si din Europa. Unele anchete realizate, în 1993, de catre Institutul pentru Cercetarea Calitatii Vietii au scos in evidenta ca jumatate din familiile tiganesti (45,8 la suta) sunt compuse din 7-8 persoane cu o medie de 6,6 copii pe familie, fata de cifra de 3,1 membri, cu cat era cotata dimensiunea medie a unei familii pe tara. Aceste cifre demonstreaza, o data in plus, ca, daca din cifra ce reprezinta numarul tiganilor din Romania am deduce numarul copiilor minori, care nu raspund penal, valoarea potentialului criminogen in randul etniei ar atinge valori la care nici nu doresc sa ma gandesc. - Sa revenim la prima intrebare: se poate vorbi, in Romania, de existenta mafiei tiganesti? - Pentru a demonstra realitatea aspectelor descrise mai sus si, mai ales, existenta mafiei tiganesti, modul de manifestare, influentele si legaturile create in randul politicienilor, al demnitarilor si al unor inalti functionari din administratie, politisti, procurori, judecatori etc., voi arata cateva date despre unele grupari criminale, bine organizate si care au actionat in Bucuresti si in alte zone ale tarii. Primul grup (constituit pe principii mafiote, urmarit si cercetat de politie) a fost acela compus din familiile de tigani Duduianu Petrisor, zis Cristofor, Duduianu Nicolae, zis Pian, Duduianu Vasile, zis Istronom, Duduianu Ion, zis Netinau, Vaduva Sofian, zis Denom, si Vaduva Gheorghe, zis Albert. Din gruparea infractionala mai faceau parte Vaduva Paun, zis Reget, Stanescu Ion, zis Ion al lui Feni, Sandu Ion, zis Ludovic, Stoica Marian, zis Palicaru, Dumitru Gheorghe, zis Fanfan, Gheorghe Nicolae, zis Jumera, Gheorghe Marian, Vaduva Florea, zis Zabar, Vaduva Miltiade si alti 60 de tigani si tiganci care isi aveau resedinta in Bucuresti, in comunele Sinesti, sat Lilieci, Movilita, judetul Ialomita, si Afumati-Ilfov. Principalele sedii ale gruparii erau campingul din Sinesti si Complexul “Lebada”, de unde capii bandei conduceau grupurile si operatiunile acestora, imparteau prada, judecau abaterile unor membri si se intalneau cu personalitati si functionari carora le cumparau servicii si facilitati. Pentru a-i corupe pe cei de care aveau stricta necesitate, capii gruparii plateau importante sume de bani, mai ales in valuta, faceau cadouri de valoare, inclusiv autoturisme, completand arsenalul cu punerea la dispozitie a unor prostituate tinere, romance sau din tarile CSI. In perioada cat grupul a fost supravegheat, au putut fi identificati mai multi functionari publici si chiar generali care au beneficiat de aceste favoruri si placeri. Din pacate, munca titanica (depusa de grupul de politisti pentru prinderea in flagrant, retinerea si probarea vinovatiei acestui periculos grup mafiot) a avut un sfarsit lamentabil, toti cei 23 de tigani arestati fiind pusi, mai devreme sau mai tarziu, in libertate, prin grija instantelor de judecata, care nu au tinut seama de pericolul social deosebit al infractorilor si al faptelor comise de acestia, batandu-si joc, efectiv, de suferintele victimelor, de activitatea procurorilor, de interesele societatii romanesti, si in final, de principiile de justitie, de dreptate. Un alt sef al etniei tiganilor, unul dintre cei mai mari mafioti, a fost si Stoica Gheorghe, zis Gigi Ursaru, cunoscut ca un versat bisnitar si contrabandist care avea la activ, în perioada în care îl cercetam eu, peste 12 condamnari pentru fapte grave si care, impreuna cu cei doi fii ai sai si o grupare constituita si aflata sub comanda sa, s-a lansat in lovituri de tip mafiot extrem de periculoase, dar foarte profitabile, precum si in contrabanda cu tigari, activitati ce i-au adus castiguri imense, investite si spalate prin numeroasele firme ale familiei. Acest infractor si fiii sai au scapat de raspunderea penala si atunci cand au savarsit fapte de o violenta deosebita in public, sub ochii multor persoane si cu sfidarea celor mai elementare norme legale, morale si chiar de bun-simt. De exemplu, in 29 decembrie 1993, in jurul orei 23.00, Gigi Ursaru impreuna cu cei doi fii - Ion si Marian - au patruns in incinta barului “Giani” din Bucuresti, sectorul 2, amenintand consumatorii cu pistoale-mitraliera si aplicand lovituri cu patul armelor patronului Parnica Ion si altor persoane, tragand doua focuri in tavan si producand o panica de nedescris. Dupa indelungi urmariri, cauzate de disparitia infractorilor, cei trei au fost retinuti si apoi arestati de catre Parchet, insa aceeasi judecatorie (a Sectorului 2) a dispus, la 17 iunie 1994, punerea lor in libertate, pentru ca, prin Sentinta penala nr. 7771, din 23 noiembrie 1995, respectivii sa fie absolviti de orice raspundere prin achitare, o motivare motivata intr-un stil rusinos si degradant pentru judecatorii care au semnat-o. - Este adevarat ca Fane Spoitoru, prietenul din Canada al lui Leonard Doroftei, avea intrare permanenta la un important general din Politia Romana, care-l alinta, nici mai mult, nici mai putin, cu apelativul “printisorul meu”? - Desi arestat si cercetat, in mai multe randuri, pentru tentativa de omor, talharii si santaj, Fane Spoitoru a beneficiat, in permanenta, de “prietenia” unor politisti cu functii inalte, de “intelegerea” unor procurori si de “clementa induiosatoare” a unor complete de judecata, care l-au pus de mai multe ori in libertate. Pentru a contura personalitatea lui Fane Spoitoru, remarc doar botezul fiului sau, cu ceremonialul deosebit desfasurat in Palatul Parlamentului, unde au participat peste 300 de invitati, unii chiar demnitari si parlamentari, intr-o ambianta specific tiganeasca, data de opulenta meniului si de banii aruncati peste tot, stransi ulterior cu farasul si pusi in geamantane, mare nas fiind omul care conducea totul din umbra, temutul Gigi Boieru, pe numele său adevărat Gheorghe Constantinescu. - Trist şi extrem de regretabil este si faptul ca Fane Spoitoru avea, permanent, intrare la un cunoscut general din Politia Romana, care-l alinta pe acest infractor notoriu cu apelativul “printisorul meu”, iar eliberarea sa, a lui Fane Spoitoru, din beciurile politiei, a fost tratata, atunci, ca o importanta conditie in alianta tacita, secreta, dintre doua partied, dintre două formaţiuni politice. Prestigiul celuilalt tigan, Gigi Boieru, a depasit de mult granitele etniei din care face parte, fiind considerat unul dintre “capii lumii interlope” din Romania. E cunoscut ca o persoana foarte bogata, motiv pentru care i se mai spune si Gigi Bogatu. Pe vremea cand activam in MI, aşa cum am scris şi în cartea “Al III-lea război mondial – crima organizată” acesta detinea in comuna Snagov un teren pe malul lacului, unde a construit nu mai putin de 11 vile, iar in comuna Chitila detinea un teren in suprafata de 98.000 metri patrati, unde isi amenajase depozite de marfuri. A desfasurat afaceri prin mai multe firme, mai cunoscuta fiind SC Atlantic Consignatie SRL Bucuresti, cat si localurile de pe Litoral, intre care se detasa Restaurantul “International” din Neptun. A mai detinut, la vremea aceea, cateva imobile importante din Bucuresti, mobilate cu piese vechi, cu bunuri, obiecte si tablouri de valoare, susceptibile a face parte din patrimoniul national. Intre vilele pe care le poseda se numara si cea in care a locuit Ion Gheorghe Maurer, pe care a pus stapanire cu ajutorul unor documente fictive, contrafacute gratie unor functionari corupti din domeniile justitiei si notariatului. Inteligenta sa nativa si simtul practic l-au facut ca tot timpul sa-si asigure spatele, astfel ca, in timpul retinerii sale, cu ocazia unei perchezitii domiciliare, pentru a impresiona echipa de politisti, a sunat, prin telefonul mobil, doi inalti functionari publici din Guvernul Romaniei, unul fiind chiar membru titular al Guvernului. Desigur ca figura nu i-a tinut, echipa fiind trimisa chiar de mine, iar politistii erau asigurati ca imi asum toate responsabilitatile pentru masurile legale luate. - Care este cauza care a condus la existenta unor asemenea situatii paradoxale? - Este una singura: Coruptia! Coruptia si iar coruptia! Mulţi îl consideră pe Fane Spoitoru liderul incontestabil al ţiganilor-infractori din ţara noastră? Cum a ajuns el aşa de puternic şi de respectat încât unii politicieni, de atunci, i-au permis să organizeze, la Palatul Parlamentului, botezul fiului său? Referitor la Mafia ţigănească, tabloul ar fi incomplet dacă, aşa cum amintiţi şi dumneavoastră, nu aş face câteva completări la controversaţii Ion Titişor, zis Fane Spoitoru, şi Gheorghe Constantinescu, zis Gigi Boieru. Ion Titişor, infractor vestit în mediul ţigănesc, cu multiple condamnări, a beneficiat de un sistem relaţional aparte. Astfel, după ce a fost arestat la 3 februarie 1988
“La generalul Vasile Ionel aveau acces unele persoane care faceau parte din structuri mafiote”
- Ati avut, cumva, conflicte cu generalul Vasile Ionel, ex-sef al Administratiei Prezidentiale? - N-am avut nici un fel de conflict, insa am mai declarat despre faptul ca, la generalul Vasile Ionel, aveau acces unele persoane ce faceau parte din structuri mafiote. Renumitul Zaher Iskandarani, in perioada in care se afla dat in urmarire generala, a facut vizite la Cotroceni, iar domnul consilier Vasile Ionel mi-a telefonat, cerandu-mi sa-i asigur protectie impotriva altor arabi care-l amenintau. La fel si consilierul Victor Opaschi, Domnia sa constituind subiectul unui enorm scandal de presa, fiind implicat in afacerea “Sanca”. De altfel, despre acest consilier au existat numeroase informatii, la politie si la serviciile de specialitate, in care se semnala implicarea lui in diferite afaceri necurate. - Ce ne puteţi spune despre regretatul Dan Iosif, care a fost, şi el, consilier a lui Ion Iliescu? - Despre consilierul Dan Iosif cred ca nu mai este nimic de adaugat, pentru ca relatiile sale cu marii contrabandisti din Timisoara, legaturile cu Puiu Tanase si cu alti afaceristi dubiosi, pe care i-a ajutat sa obtina imprumuturi mari de la banci si pentru care a intervenit spre a-i salva de raspunderea penala, s-au desfasurat, toate, in vazul lumii, inaltul demnitar actionand la intimidare, pe fata, si cu pistolul in mana. Despre aceste aspecte si, mai ales, despre implicarea unor membri ai Guvernului, a unor consilieri prezidentiali si a unor cadre cu functii inalte din Interne in protejarea unor afaceristi notorii am raportat, cu ocazia catorva intalniri, domnului Virgil Magureanu, şef al Serviciului Român de Informaţii. M-am destainuit dansului pentru ca, inevitabil, ajunsesem in culmea disperarii. Din păcate, nu intrezaream nici o cale de iesire din acel marasm spre care ne indreptam atunci si pentru ca nutream palida speranta ca, poate, nici lui nu-i era indiferenta aceasta situatie grava. M-am destainuit constient ca risc foarte mult, dar cel putin aveam sufletul impacat ca mi-am facut datoria, pentru ca problemele in cauza erau atat de grave incat interferau si cu resortul care tinea de competenta SRI. Observam, evident, cand discutam cu domnul Magureanu, ca acesta ma conducea spre acelasi loc din dreapta biroului, unde se aflau o masuta si un arbore ornamental, loc intesat, desigur, cu microfoane pentru inregistrare, dar acest fapt nu mai avea nici o importanta. Important si trist este ca relatarile mele nu au avut alta urmare decat ca au ajuns, sunt convins, la urechile celor in cauza, adica la urechile celor care încălcaseră legea. In felul acesta se explica, dacă se poate spune asa, si “simpatia” de care am inceput sa ma bucur din partea lor. - Vă propun un alt nume de mafiot pe care, în 1996, l-aţi arestat: Gigi Kent (pe numele său adevărat: Vasile Gheorghe), iubitul jurnalistei Floriana Jucan, şi în jurul căruia s-a ţesut o legendă fabuloasă. A fost condamnat în vremea lui Ceauşescu (sentinţă comparabilă cu condamnare la moarte), după revoluţie a fugit în Germania, s-a reîntors în ţară şi a făcut afaceri înfloritoare cu Credit Bank, de la care a obţinut de 6 milioane de dolari, credite pe care nu le-a mai rambursat niciodată. În urma denunţului său, a “căzut” arestat primul preşedinte de bancă din România, Marcel Ivan, fost prieten şi partener al său. Presa vremii a scris că Gigi Kent s-a bucurat de prietenia politicianului Teodor Stolojan şi a bancherului Mugur Isărescu, iar hotelul “Cota 1400”, care îi aparţinea, îl înţesase cu aparatură video, în felul acesta având la mână toată “floarea cea vestită” a Bucureştiului. - Nu v-a “admonestat” nimeni că aţi avut curaj să-l arestaţi pe Gigi Kent? - N-a ştiut nimeni de acţiunea mea de la hotelul “Cota 1400”. Când aveam, de exemplu, o acţiune la Constanţa şi plecam cu echipa mea într-acolo, le spuneam unora dintre şefii mei că plec la celălalt capăt al ţării, la Timişoara sau la Vaslui. Erau interese mari (politice şi financiare) în joc şi nu prea aveam încredere în nimeni, în afara colectivului pe care îl conduceam. Aşa am procedat şi în cazul lui Gigi Kent. Când am ajuns la Ploieşti am făcut, totuşi, o mică greşeală. M-am întâlnit, preţ de câteva minute, cu şeful SRI Prahova şi şeful Poliţiei de atunci, pe care i-am informat şi le-am cerut ajutorul. Cei doi, după părerea mea, cred că l-au anunţat pe Gigi Kent, pe care l-am găsit “pe picior de fugă”, cu bagajele făcute, după ce tocmai se despărţise de un important ambasador străin la Bucureşti. Am ratat o mare lovitură a vieţii mele de poliţist. Dacă nu făceam escala de la Ploieşti era posibil ca, alături de Gigi Kent, să-l prind şi pe ambasadorul respectiv, cu care tocmai mă întâlnisem “pe traseu”. A doua zi, la minister, am fost chemat de un secretar de stat, căruia, din motive lesne de înţeles nu-i dau numele, şi mi-a zis că nu mă va ierta niciodată că am avut curajul de a-l aresta pe Gigi Kent fără să-l anunţ. I-am răspuns calm, dar ferm: “Cum să vă anunţ domnule general, când Gigi Kent vă era prieten bun şi jucaţi săptămânal poker cu el? Cum să vă anunţ când, la toate partidele de poker, cel care pierdea totdeauna era Gigi Kent?” - Cât de greu este să lupţi impotriva “criminalităţii gulerelor albe”? - O cercetare întreprinsă de către E. Sutherland asupra a 70 de mari corporaţii din domeniul minier, industrial şi comercial din SUA, a scos în evidenţă faptul că, într-o perioadă de 40 de ani, fiecare dintre aceste corporaţii a violat cel puţin una dintre legile ce vizează interdicţia vânzării ilicite a unor produse, reclama falsă, încălcarea drepturilor de patent şi reproducere, neindicarea sau falsificarea mărcii de fabricaţie, concurenţa neloială s.a.m.d. Bazat pe aceste date, E. Sutherland concluziona: “criminalitatea gulerelor albe în afaceri este exprimată cel mai fracvent în froma falsificării bilanţurilor financiare ale corporaţiilor, manipularea bursei de valori, mita comercială, mituirea oficialilor publici, direct sau indirect, asigurări fictive, vânzarea de produse contrafăcute, înşelarea la încărcături şi măsurători ale mărfurilor, falsificarea sorturilor şi acestora, frauda şi folosirea ilegală a fondurilor, fraude în domeniul impozitelor, tăinuirea unor încasări şi pseudofalimente”. Toate acestea reprezintă “escrocherii legitime”, aşa cum obişnuia să le denumească celebrul gangster AL CAPONE. Asemenea fapte, fotografiate atât de bine prin studiul celebrului sociolog american, dar şi multe altele, se regăsesc în proporţii mai mari sau mai mici în peisajul economico-social al României de astăzi.
(Eşelniţa, 10 mai 2010)
Interviu realizat de Constantin PREDA
|
p
