Lupta pentru acapararea serviciilor secrete este dura. Cad capete. Toti cei eliminati nu lucrau pentru cine trebuie. Este si un avertisment pentru cine urmeaza. Armata a fost, deja, „aranjata” la Ciorogarla. Nimeni nu a sesizat ca scandalul nu a inceput odata cu retinerea – sub o acuzatie anosta sau hilara (depinde cum o privesti!) – a sefului de la „Doi si-un sfert” (succesorul „Vulpii” Ardelean in aceasta functie). Nimeni nu stie ca scenariul – atat in cazul indepartarii generalului Radici de la varful Directiei de Informatii a Armatei, cat si punerea sub acuzatie a sefului Directiei de Informatii din Ministerul de Interne, este identic cu cel pregatit, in urma nu cu multi ani, de catre traseistul politic Ioan Talpes – fost sef al Serviciului de Informatii Externe si eminenta cenusie din PSD – PDL. Omul din umbra unor interese penale, cel care destabilizeaza serviciile secrete romane, oricare ar fi ele. Miza? Indepartarea si implicit distrugerea profesionala a celor trei oameni care STIAU prea multe. Virgil Ardelean, Francisc Radici si Cornel Serban au platit pentru ca intentionau sa dea in vileag cel mai cutremurator – si ultrasecret - scandal in care apare ca personaj principal Talpes – cazul Treptow. Iata, asadar, istoria unor dosare halucinante in care Talpes nu poate fi incadrat decat intr-o singura categorie: tradare in folosul unui spion CIA! DA CLIC PE TITLU SI AFLA ADEVARUL DESPRE SCANDALUL "MATSER":
Lovitura data generalului Ardelean este pretul platit de „Vulpe” pentru cazul Treptow. Ioan Talpes, fostul sef al Administratiei Prezidentiale Iliescu, fost Director al SIE, actual deputat PDL, este nasul de cununie al istoricului american Larry Watts (artizanul scandalului legat de defuncta UM 0962), care, l-a randul sau, l-a cununat pe… Treptow (despre care SIE, SRI, DGIA si DGIPI stiau ca este spion CIA). Tot Larry Watts este cel care a sustinut in mai multe randuri ca este „consilierul pentru Siguranta Nationala” al presedintelui de atunci - Ion Iliescu - si „consilierul personal” al fostului sef al Departamentului Securitatii Nationale, Ioan Talpes. Watts, ca si Treptow, sunt documentati ca agenti acoperiti ai CIA, de unde si intrebarea ce interese ascunde, de fapt, Talpes? Dupa cum se stie, acum cativa ani a fost declansata o veritabila ofensiva impotriva serviciului secret al Ministerului Administratiei si Internelor, cum se numea la acea vreme Ministerul Internelor si Reformei Administrative. Artizanul din umbra al acestui scenariu a fost nimeni altul decat Ioan Talpes. „Pionul” folosit la acea data de cel care n-a uitat niciodata de loviturile primite din partea unitatii conduse de „Vulpea” Ardelean, l-am numit pe Talpes, a fost Larry Watts, „consilierul pentru Siguranta Nationala al presedintelui Ion Iliescu si consilierul personal al sefului Departamentului Securitatii Nationale, Ioan Talpes”, cum ii placea sa se autointituleze. Conform arhivelor secrete, intr-un moment bine ales, dirijat de Talpes pe fondul scandalului Rus (provocat si el de oamenii lui Talpes din Actiunea Populara – n.r.), Watts a iesit la rampa in calitate de autor al unui raport ce se vrea „zguduitor” si care releva faptul ca „Serviciul de Informatii al Ministerului Administratiei si Internelor, cunoscut ca UM 0962 si condus de catre chestorul Virgil Ardeleanu, ar fi „in afara legii”! Si asta deoarece Watts sustinea ca, spre deosebire de alte servicii precum SIE, SRI sau SPP, care se aflau in subordinea Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (CSAT), UM 0962 se supunea doar Guvernului (?!). Cu alte cuvinte, Watts sustinea ca fostul „doi si-un sfert” nu respecta statutul semiprezidential si, automat, devenea un pericol adus securizarii spatiului euro-atlantic si, implicit, un semnal de alarma dat democratiei, mai ales ca defuncta UM 0962 ar fi primit, printr-o Ordonanta de Urgenta, atributiile pentru care a fost acuzata predecesoarea UM 0215, mai precis interceptarea telefoanelor, perchezitiile si confiscarile fara mandat de la Parchet si filajul. Totul nu era decat o simpla inscenare, asa cum o dovedesc documentele aflate in arhivele secrete. Deci, de ce s-a razbunat Talpes pe unitatea condusa de Ardelean? Totul a debutat atunci cand procurorii Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie i-au arestat (la 17 octombrie 2002 – n.r.) pe istoricul american William Kurt Treptow si pe complicea acestuia Tatiana Popovici. Potrivit unui comunicat emis la acea data de catre Parchetul General, „inculpata Iuliana Tatiana Popovici a ademenit doua minore in varsta de 10, respectiv 13 ani, si impreuna cu inculpatul Treptow William Kurt au practicat cu acestea acte de perversiune sexuala si de coruptie sexuala; de asemenea, inculpatul Treptow William Kurt a intretinut in mod repetat acte sexuale cu minora in virsta de 13 ani, cu complicitatea celeilalte inculpate”. Dupa audieri, care au durat cateva ore, Kurt Treptow si Tatiana Popovici au fost dusi in arestul Directiei Cercetari Penale din Calea Rahovei. Totusi, chiar daca aceasta parte de poveste este deja cunoscuta opiniei publice, avand in vedere implicatiile ulteriore, ne facem datoria si reamintim ca, in ciuda presiunilor exercitate de Palatul Cotroceni, in general, si Ioan Talpes in special, in baza informatiilor furnizate de unitatea lui Ardelean, istoricul romano- american William Kurt Treptow, membru fondator al „Fundatiei pentru Cultura si Studii Romanesti” din Iasi, a fost arestat (ulterior condamnat) sub acuzatiile de pedofilie, trafic de minori si pornografie. Anterior, pe 11 septembrie, tot in baza unor informatii primare oferite de UM 0962, politia a ridicat de la sediul fundatiei conduse de Treptow materiale si probe in baza carora Parchetul iesean a formulat acuzatiile si a emis mandatul de arestare. Curios, dar nu intamplator, atunci s-a declarat ca „Treptow este... agent SIE”! Acuzatiile veneau din partea senatorului PRM Gheorghe Buzatu, coautor, impreuna cu Treptow, al volumului „Procesul lui Corneliu Zelea Codreanu”. Tot atunci, generalul Ioan Talpes, ex-seful SIE, in acel an sef al administratiei prezidentiale, declara: „Il cunosc ca istoric. Ca persoana si ca specialist e un om deosebit. A realizat foarte multe lucruri pentru Romania, ca specialist in istorie”. Asadar, Talpes recunostea tacit ca, timp de noua zile, pana a „respirat”, scandalul a fost tinut la secret. Toate institutiile si autoritatile implicate atunci au declarat reprezentantilor presei ca n-au habar de aceasta arestare. Deci UM 0962 a stricat anumite „ploi”, prin arestarea si condamnarea lui Treptow, om de baza al CIA in tara noastra, or americanii nu iarta asa ceva. In plus, persista nedumerirea implicarii lui Talpes in acest scenariu: a vrut razbunarea sau a facut alte jocuri? Sa nu uitam ca, la un moment dat, in perioada cand conducea Serviciul de Informatii Externe, se zvonea ca Talpes ar fi facut unele intelegeri cu partea americana. Ce, cand, cum, unde si cu cine a facut „anumite” intelegeri ramane un mister. Cheia acetuia insa, o mai detin, in afara de Ardelean, inca doi profesionisti: gen. Francisc Radici – recentul demis de la conducerea Directiei de Informatii ale Armatei – si Cornel Serban (seful de la Directia de Informatii din MAI, cel care i-a luat locul lui Ardelean si care a fost arestat in urma cu doua zile pentru o infractiune neconfirmata de instanta!). Tot in acea perioada, in mai multe randuri, rapoartele directiilor intelligence (DGIA si DGIPI) au facut referire si la presupuse legaturi ale lui Treptow cu nume importante de pe esichierul politic romanesc, precum Ioan Mircea Pascu. De retinut, Treptow a fost adus in Romania de generalul Ilie Ceausescu, in 1987; prin intermediul lui Ilie Ceausescu, Treptow l-a cunoscut pe Talpes. Deci, am ajuns la Talpes, care Talpes este nasul de cununie al unui alt istoric american, Larry Watts, care, l-a randul sau, l-a cununat pe Treptow! Ofiteri din echipa lui Ardelean, dar si cei din Serviciul Secret al Armatei, ne dezvaluie – in exclusivitate pentru Exploziv-News – ca au interceptat convorbirile telefonice ale generalul Talpes, acesta fiind sunat de Treptow chiar inainte de arestare, si in care il asigura pe spionul CIA ca ii va aranja transferul dosarului la Bucuresti. Singurul om important in stat caruia serviciile secrete i-au adus la cunostiinta detaliile acestui caz, a fost premierul de atunci - Adrian Nastase, dar care a invocat ca, daca ar reactiona, „l-ar putea supara” pe presedintele in exercitiu din acei ani Ion Iliescu. Un alt aspect interesant: din dosarele de urmarire informativa ale anglo-saxonul Larry L. Watts, reiese ca acesta este foarte bun prieten si cu Teodor Stolojan, ceea ce arata clar bazele atacului pornit si impotriva lui Ioan Rus, ex-ministrul Administratiei si Internelor, de catre opozitia liberalo-democrata, prin „falanga” Actiunea Populara. Tot in context, trebuie spus ca o piesa importanta in dosarul Matser - oficialul NATO arestat sub acuzatia de spalare de bani si fals in documente – a venit sa aduca noi elemente in ce priveste capitolul romanesc al acestei afaceri. Este vorba de depozitia omului de afaceri Ovidiu Tender, luata la Bucuresti, de catre procurorii olandezi care l-au arestat pe Willem Matser, document intrat acum in posesia noatra. Din motive inca neelucidate, Ovidiu Tender a refuzat sa explice procurorilor, la acea vreme, circumstantele in care l-a cunoscut pe Matser si sa nominalizeze persoana care i-a pus pe cei doi in contact. A facut-o insa, in scris, pentru procurorii olandezi: "Prin aprilie 2002, Matser fiind in Romania in calitate de oficial NATO, am fost contactat de seful Administratiei Prezidentiale, domnul Ioan Talpes, care este si consilier pe probleme de securitate si siguranta nationala al Presedintelui Romaniei si care mi-a spus ca este in tara un inalt oficial NATO si care doreste sa cunoasca oameni de afaceri din Romania"!
Dupa ce Tender si-a dat acordul de a-l cunoaste pe Matser, a fost stabilita o intalnire de seara la restaurantul hotelului Hilton. Intalnirea nu a fost insa in doi, ci in patru. Potrivit documentelor de la DGIPI si DGIA, au participat la acea cina si doi generali, unul de la SIE si unul de la SRI, ambii adusi de Talpes. Urmatoarea intalnire dintre Tender si Matser a avut loc la sfarsitul lui mai. "Am fost contactat de o persoana care mi-a spus ca Matser este in Romania si ca vrea sa vorbeasca cu mine. Nu-mi amintesc numele persoanei care m-a contactat, dar sigur era cetatean roman" - se mai arata in marturie. De asemenea, Tender nu-si mai amintea nici locul unde a avut loc aceasta a doua intrevedere: la biroul sau ori la restaurantul Floreasca. Tine minte insa ca Matser era insotit de o femeie care asigura traducerea si al carei prenume era Otilia. De altminteri, aceasta misterioasa femeie a fost audiata si ea, la Bucuresti, de catre procurorii olandezi, dar atat acestia, cat si omologii lor romani i-au trecut numele sub tacere. Potrivit informatiilor noastre - obtinute din Olanda - "misterioasa" se numea Otilia Ciocarlan si lucra la vremea respectiva ca translator la Serviciul Roman de Informatii. Ea a fost prezenta la toate celelalte intalniri dintre Matser, Talpes si Tender, petrecute pana in decembrie 2002, momentul ultimei intrevederi dintre cei doi. Ulterior, Otilia Ciocarlan a demisionat din SRI si a inceput sa faca afaceri chiar cu Willem Matser: la inceputul anului 2003, a fost infiintata in Olanda firma „Delta Holding”, in care Otilia Ciocarlan detinea 5 procente, 80 la suta apartinea firmei „Tranwood Europe”, cu unic asociat Willem Matser, iar restul de 15 procente au fost incredintate lui.. Larry Watts! In concluzie, atunci cand purtatorul de cuvant al Actiunii Populare (AP), Mugur Ciuvica, a cerut demiterea ministrului Administratiei si Internelor din acea vreme, Ioan Rus, motivand ca acesta isi ascunde calitatea de actionar la o firma din Cluj ce primeste milioane de euro din fonduri UE, precum si bani din contracte cu statul, acesta ascundea alte interese, interese ce vizau in cele din urma inlaturarea lui Ardelean din fruntea UM 0962! In fine, mai trebuie observat un lucru: SIPA si UM 0962, cum se numeau atunci, faceau parte din puterea ministrilor Rodica Stanoiu (Justitie) si Ioan Rus (Interne), amandoi fiind atacati in aceasta perioada, a discutarii Raportului de tara. De Rus si Ardelean, Talpes a scapat. Mai ramanea unul: Francisc Radici. Seful Informatiilor-Contrainformatiilor Militare. Un profesionist incomod pentru mafia dezvoltata de „Regizorul” Talpes. Si iata ca Talpes l-a „aranjat”, crezand ca asa va ingropa definitiv o poveste ce nici pe departe nu s-a incheiat, dimpotriva, abia acum incepe. Si asta pentru ca, din informatiile pe care le detinem din sfera intelligence, reiese ca „Generalul” – una si aceeasi persoana cu „Domn’ Profesor” din cazul Omar Hayssam (in speta Ioan Talpes) - pregateste decapitari si in Directia de Informatii a Jandarmeriei (celor care au lucrat inainte de 89 in Trupele de Securitate si care stiu prea bine ce serviciu secret strain reprezinta Talpes in Romania inca de atunci), dar si in STS si SRI. Decapitari urmate de desfiintarea institutiilor respective (deja a pregatit un proiect de lege privind desfiintarea SPP – ca serviciu secret – si trecerea lui sub custodia Parlamentului). Ramane de vazut in cate luni il va distruge si pe actualul ministru de Interne... In cazul in care acesta, nu va ceda presiunilor la care este supus. Si despre care noi STIM MULTE... Simona Ela FICA
|